Adio Toamnă

Te-ai dus… ţi-ai lăsat trena prin grădini, pe munţi şi peste lacuri. Cerul l-ai tras mai aproape cu  chipul său gri. Luna e palidă şi rece. Şi tu te-ai dus. Te-ai dus să ne lasi pe mâna surorii tale reci. Simţi? Se apropie. Vântul ce  suflă cu furie, ţipă printre crengile copacilor goi venirea ei. E un miros fin. Fin şi rece. Aşa miroase iarna.

Îngheţat dintre buze, aburul respiraţiei  îmi   dansează în figurine  imperfecte. Mâinile îngheţate şi ele caută disperate  să se afunde cât mai adanc în buzunarele calde. Îmi întorc privirea către munţi şi culorile toamnei s-au stins. Albul de nea s-a aşternut mai întai pe vârfuri. Apoi, în paşii  gălăgioşi de viscol au coborât în noapte să acapareze oraşul. Dimineaţa m-am trezit   cu privirea-n zăpadă. O tentativă de ger mă ciupeşte timid de obraji  făcându-mă să visez deja la merele coapte de pe sobă.  După toamna ce-a fost aştept   magia iernii ce pare că vine. Cu sufletul plin de amintirile colorate de ieri, de astăzi mă bucur de alb. Mălinul e alb, munţii sunt  albi, doar lacul a rămas palid aşteptând să îngheţe. Ninge frumos. Liniştit şi tăcut. Vântul înghetat s-a ascuns după un colţ de pădure lăsându-ne pe noi cu  pacea din suflet.

Melodia de mai jos am ales-o pentru două versuri ce-mi vin mereu în  minte la prima ninsoare. Mă iau cu melancolia de mână şi cânt:

“Dă Doamne iarnă, să mă adoarmă/ să mă îngroape cu tot cu toamnă...”

Din punctul meu de vedere, iarna înseamnă relaxare, liniste sufletească şi mai ales armonie între rude şi prieteni. Îmi place iarna să o privesc de la fereastră,  ferit de ger şi răceală. Vă doresc ca iarna asta să vă îngheţe doar durerile şi suparările, fără să vă afecteze căldura din suflet.