Celui care-a fost...

Sa fi avut vreo cinci ani. Cam pe atunci am facut  pentru prima data cunostinta cu muzica. Era la radio o emisiune  care la inceput mi s-a parut stranie. In fiecare joi seara matusa mea ma lua in brate si ma dansa atata timp cat din cutiuta muzicala se auzeau cantece care mai de care. Incepuse sa imi placa, asociam melodiile de la radio cu miscarile si  dansul de joia cu matusica mea devenise obisnuinta.  Tot in acea perioada am fost si la primul concert in aer liber, pe stadion. Stateam departe de scena, insa muzica imi era cunoscuta de la radio. Muzica si vocea. Vocea inconfundabila  care mi-a ramas imprimata in suflet pana in zile  noastre. Atunci am auzit  pentru prima data: ”te salut generatie in blugi!”  si Cenaclul Flacara avea sa imi fie  temelia in  cultura mea muzicala.

  Astazi dansez  si cant fara sa pun pret pe  muzica adevarata. E mult trecut de la acele timpuri... Au fost zile in care am uitat de muzica ce o ascultam atunci. Insa m-a emotionat de fiecare data amintirea acelor momente. Ce pacat de noi oamenii ca ne amintim de lucrurile frumoase  doar atunci cand nu mai exista...Un nou suflet a plecat dintre noi. Nu l-am sustinut pe Adrian Paunescu. Nu l-am considerat un om pe placul meu, insa cu toate astea,  il respect pentru  ceea a stiut sa ne ofere.   Astazi am devenit incaodata mai saraci. Si  din nou, din spate nu mai vine nimeni sa umple golul ramas.

Coincidenta sau nu, zilele trecute o persoana draga mie mi-a amintit de o poezie.   El s-a  dus spre nemurire, eu  rostind aceste versuri visez  la dragostea eterna. Viata  continua si in ciuda unei lacrimi ce vibreaza in coltul unui ochi, zambetul imi creste etern luminandu-mi  sufletul. 

Drum bun, maiestre, astazi ai pus temelia unui nou Cenaclul intre ingeri.


Aurel Moldoveanu - Daca tu ai disparea