Azi nu am scris nimic. Nici o istorioară, nici o idee căreia să-i pot desena un final. Doar paragrafe mici ce pot prinde contur într-o umbră de inspiraţie viitoare. Fără să îmi dau seama toate aceste frânturi de poveste au la bază tăcerea, dar şi zbuciumul sufletesc. Nu al meu, ci al personajelor pe care ȋncerc să le creez. Eu sunt bine şi mă bucur de viaţă. Vă doresc şi vouă să fiţi la fel şi vă aştept părerile despre ideile de mai jos.
Îşi împreună mâinile. Gândul ca şi privirea se îndreptară spre cer. Căzu în genunchi şi inima zvâcni într-un oftat prelung. Cu ochii în înălţimi şi inima deschisă spre recunoştinţă, şopti pios prima rugăciune.
Din ochiul tău ce altădată surâdea în priviri de amor, a mai rămas doar lacrima din mine. Nu-mi lua amintirea ca să plâng. Lasă-mi imaginea ta să-mi fie lacrimă de fericire.
Şi poate că ceasul să se învârtă pe dos? Să reînvie în noi amintirea ce-a fost? Să-mi urce din nou iubirea în suflet şi zborul să-mi fie din nou cunoscut?
Răsăritul de azi a adăugat peste noi o nouă zi de ieri. Iubirea mai speră să prindă şi ziua de mâine.
Privesc la ea cum tace şi îi studiez privirea pierdută undeva departe, în timp ce eu vorbesc şi-i explic ce-i în inima mea. E prea târziu. Am nevoie de un om care să mă asculte. Sunt sătul de cei care mă lasă doar să vorbesc.
De ce să taci, copac nebun şi singuratic? Să nu mai vrei să-mi spui ceva din freamătul coroanei tale? De ce să taci, să-nchizi în tine tot ce-a trecut din fapt în gânduri, amintiri, suspine? Priveşti tăcut mereu către apus, de parcă soarele îl plângi şi noaptea nu-ţi mai face bine. Priveşti cu ramurile mute-n răsărit, în zori când te trezeşti şi tot nu-mi spui nimic… Sa fie Ea, ce s-a înstrăinat de mine?
Sursa foto aici.
13 comentarii:
prea trist...
o saptamana usora iti doresc cu tot dragul si...zambeste :)
nu stiu de ce mi-a iesit asa trist... e si asta un sentiment pana la urma. promit ca am sa scriu ceva mia vesel:)
O saptamana de top sa ai si tu. Multumesc, Pandhora!
Cred ca e ceva in aer...si la mine a fugit inspiratia completa...vine asa, doar franturi si nu-s in stare sa finalizez niciun text...daca alerg dupa mai multi iepuri... :)
Sa ai o saptamana minunata!
Multa inspiratie in saptamana ce vine .Doar ganduri bune pt tine.
Frumoase randuri...astept sa le unesti intr-un tot sau sa le dezvolti pe fiecare in parte...
Puncte sensibile sunt atinse,aceia ce cunosc suferinta(din iubire)..le simt..si totusi..hai sa privim dincolo de acest sentiment de tristete..spre unul maret de iubire,fericire,implinire..pupici dulci
Andreea Toma - inspiratia se poate juca cu noi de fiecare data. Ceea ce lipseste e concentrarea. Sper sa reusesti sa finalizezi tot ce ti-ai prospus. O saptamana linistita. Multumesc.
IULISA - multumesc asemenea.
Ioana - asa ar fi logic,sa le adaug pe toate intr-o poveste. Sau sa fac o poveste din fiecare. Am sa vad. Multumesc.
Iany - momentul ala poate sa existe. Eu nu il ocolesc niic macar cu privirea. Mi-am pierdut eu vreodata speranta? Multumesc.
tris Tudor, dar scris frumos:)
Frânturile astea de cuvinte sunt fermecătoare, deşi dor.
M-am mutat pe www.sunetulmaitare.wordpress.com, aş aprecia dacă ai modifica linkul către mine. Mulţumesc frumos! :)
Şi cum zicea Pandhora, zâmbeşte!
Mereu ne intoarcem, involuntar la un " ieri" in care amintirile isi pastreaza frumusetea clipei intacta... Ne-o dorim si pentru un maine, pe care il asteptam cu firava speranta... Din murmurul rugaciunilor, ies acele franturi de cuvinte care au toata esenta trairilor pe care ni le dorim mereu prezente in noi...
Duioasa scriere, pana la lacrima inca nevarsata, Tudor...
Monica - multumesc frumos.
Anca G. - am modificat linkul. Iti multumesc frumos.
sonia - mi-a placut mult ce mi-ai scris. Iti multumesc frumos ca esti aici.
ceasul e intotdeauna capricios, rodul lui - timpul - ne rascoleste mereu, nu? ieri si azi si sigur maine, iubirea o sa traiasca, frnaturi din ea sau un intreg rotund si fermecator, asemeni clipei.
tristetea din randurile tale e dovada vie ca fara de ea nu ai intelege fercirea si nu ti-ai intoarce capul dupa ea, cand, fugara, s-ar ascunde dupa fiecare copac...acolo unde, ea te asteapta cu privirea-i pierduta si poate o cafea aburinda pe malul lacului...
imi place tare mult cum scrii!!!
Ada - din cuvintele ce mi le asterni aici imi dau seama ca si tu scrii frumos. Sentimentul e reciproc aici. Iti multumesc mult.
Trimiteți un comentariu