Ziua de azi e obișnuită. Românul de rând se ridică din pat dimineața și se duce la servici. Dacă are unde să se ducă. Parte din noi stăm acasă având o zi liberă fără plată. Doar trebuie să sărbătorim, nu-i așa? Dacă nu ar fi toată agitația din media, oare câți am ține cont că astăzi este Ziua Națională a României?
Evit deobicei să scriu astfel de subiecte. Provoacă polemici inutile și discuții fără rost. Evit deasemenea să fac politică. E ca și cum aș vorbi singur fără să mă asculte nimeni, iar ceilalți ar argumenta fără ca eu să îi iau în seamă. Pe de altă parte nici nu mă pricep. De aceea cuvintele mele de azi nu seamănă de loc cu ceea ce v-ați obișnuit până acum. Și totuși nu pot să tac. Mă roade vârful de la pix să scriu de țară. Să scriu și să mă întreb cât naționalism a mai rămas în cei 20 de milioane de români de pretutindeni? Câți dintre noi mai suntem patrioți? Câți ne mai mândrim cu adevărat de România, fără urmă de regret că țara asta nu ne mai oferă nici un rost? Azi sărbătorim Unirea, dar câți am fost sau vom mai fi uniți vreodată?
Președintele e trimis un mesaj emoționant către întregul popor: “Vă îndemn, ca semn al mândriei de a fi român, să arboraţi steagul naţional, fie că sunteţi în familie sau la locul de muncă, pentru a sărbători împreună, aşa cum se cuvine, Ziua României”
Vă doresc ca azi, de ziua României, să mai găsiți puterea de a vă iubi țara. Și dincolo de toate relele, puterea asta să devină sinonim cu speranța. La mulți ani, români!
Surse foto aici si aici
41 de comentarii:
La multi ani si tie, Tudor!
La mulți ani România!
Ar fi trebuit sa zambesc,sa rad pentru ca este sarbatoare.Am varsat o lacrima cand am citit postarea.
La multi ani Romania!!!
La multi ani! :)
ne vom reinventa...nu ma indoiesc de asta...
la multi ani si tie,tturor romanilor si mai ales la multi ani Romania!!
A-ţi iubi ţara e o stare de fapt ce nu are nimic în comun cu politica.
La Mulţi Ani Tudore!
Ca-i bine, ca-i rau aici in Romania, sunt mandru ca-s roman, sunt mandru de neamul acesta si, mai ales, sunt mandru de stramosii nostrii care au varsat sange pentru a avea o tara libera si unita.Fi-ti mandrii ca sunteti romani! La multi ani Romania!!!
LA MULTI ANI ROMANIA!
La miulti ani!
La multi ani, Cora! Multumesc!
Tu1074 - la multi ani! Multumesc!
Emahategan - multumesc de intelegere. La multi ani!
La multi ani,roman cu nume mare!
Tudor,baiatul meu cel mare are spectacol intr-un mic orasel din vestul tarii,Stei,alaturi de alti liceeni.Poarta cu mandrie costume populare,canta si joaca frumoase cantece si jocuri populare bihorene,chiar daca prea multi tineri evita acest fel de a se identifica cu mileniul trei.Mark,feciorasul meu mai mic, e numai ochi si urechi la parada militara.Nu amesteca politica cu viata reala,are numai 9 ani.El a dovedit ,ieri,alaturi de colegii lui ca le pasa de Romania prin activitatile facute la scoala.
Diverse - la multi ani! Multumesc.
Pandhora - eu sper sa fiu martor al "reinventarii":) Iti multumesc. La multi ani!
Doamna Elena - foarte adevarat ce ati spuns. Multumiri. La multi ani!
Sorin - te salut si iti multumesc. Mesajul tau e emotionant. Toata stima, la multi ani!
Iulisa - La multi ani, multumesc!
Adriana - la multi ani! multumesc!
Angi - iti doresc ca baietii tai sa ramane mereu in acelasi spirit. Asa cum ai spsu si tu, prea putini tineri din ziua de azi isi mai doresc sa se identifice in acest mod. Felicitari tie ca i-ai crescut in spiritul asta. Multumesc mult. La multi ani!
Trebuia sa iubim Romania, nu romanii. :)
Multa lume confunda...
Bia - interesanta observatia ta:) Multumesc mult.
Offtopic : cu dedicatie speciala http://www.claudiu-savu.info/2011/12/scrisoare-pentru-mosu-de-1-decembrie.html
Te salut, Claudiu. Multumesc frumos. Numai bine!
La multi ani :)
Tudor dragă, te iau de mână şi hai, să spunem ţării noastre: La mulţi ani! La mulţi ani, să le spunem şi acelor români, care sunt mai sunt şi oameni! E trist, e adevărat! Un stat democratic se formează în 100 de ani. Al nostru are 22. Dar, construim împreună, ăştia puţini, care mai suntem români şi oameni, pentru cei care vor trăi peste 80 de ani pe aceste meleaguri. Iar ei, mai mult ca sigur, vor citi ce ai scris tu şi ce am scris eu şi vor vedea realitatea de la tine şi visul de la mine şi vor şti cum a fost România noastră în 2011.
La mulţi ani, Tudor! La mulţi ani, România mea!
La multi ani Tudor.
£avi H. - la multi ani! multumesc!
Cypy - multumesc, la multi ani!
Mona - speranta ramane. Copii nostri vor avea o sansa in plus si un viitor mai luminat. Visul Romaniei se naste incet si va rasari precum soarele peste mare. Un simplu multumesc nu este deajuns. La multi ani, Mona, pentru Romania ta, si a mea si a romanului ce simte ca-si iubeste tara.
Scumpa Romanie, la multi ani!
cammely - La multi ani, multumesc!
La multi ani!
Si ca un mic comentariu: cu cat creste distanta fata de tara cu atat devii mai patriot si cu atat realizezi ca romanii nu-s mai rai si nici mai buni decat alte natii. Mie imi pare doar rau de campania de autodenigrare pe care si-o aplica romanii singuri. Cel mai urat vorbeste un roman despre roman.
Kadia - nu am fost plecat niciodata din tara pana acum, insa sentimentul pe care il descrii imi suna cunoscut. Cat despre romanul ce-si vorbeste fratele de rau, din nefericire se intampla tot mai des. Insa lucrurile se vor schimba in viitorul mai mult sau mai putin apropiat. Iti multumesc mult. La multi ani!
cand esti pe fundul apei lupti sa te ridici la suprafata! romania se afla in aceasta situatie...ii doresc sa-si gaseasca puterea pentru da din maini si din picioare1 la multi ani...
la multi ani!multumesc de vizita
Geanina - daca nu esti bolovan sa te duci la fund, atunci te ridici la suprafata si plutesti, mai grav este cand sunt altii care te imping spre adancuri. Iti multumesc mult. La multi ani!
Roua - oricand cu placere. iti multumesc si eu. La multi ani!
La mulţi ani pentru toţi românii, indiferent unde s-ar afla!
Salutare Max Peter! La multi ani!
dupa minivacanta de ieri astazi sunt bulvesata - am impresia ca e luni :)
Sophie - multumesc. la mine "luni" va fi maine cand ma duc la servici. azi inca ma bucur de "duminica":)) Sa ai un sfarsit de saptamana minunat!
Nu simt vreo bucurie nici nu simt ca se intampla ceva deosebit in ziua de 1 decembrie, mai ales in mass media, acest lucru poate pentru ca mi se pare ca se face totul intr-un mod automat si ca este imperios necesar sa acorzi atentie evenimentului, ne comportam cum ar trebui in mod robotic.. eu imi exprim mandria in spatiul privat, nu debordez de patriotism exprimandu-ma fata de ceilalti si iubesc Romania pentru acele parti in care inca dainuie respectul pentru familie, casa, prieteni si natura, respectul pentru sine si unde fiecare te saluta dimineata cu zambetul pe buze indiferent ca te cunoaste sau nu, iubesc Romania pentru acele zone unde traditia inca mai conteaza iar sarbatorile reprezinta mai mult decat niste cumparaturi sau o ocazie de gratar cu mici si bere! pentru aceste lucruri poate m-as apuca sa urez sincer La multi ani celor din jur.
P.S. astept poze cu zapada!:D
Anja - in ciuda aparentelor, sunt lucrui care te fac sa iti iubesti tara mai ult decat iti dai seama, dincolo de oamenii care fac totul pe dos, dincolo de problemele care se creaza uneori intentionat, exista un sentimnt care ne face sa zambim la unison. pentru frumusetile tarii, pentru prieteni si familie, pentru dorul care te cuprinde cand pleci si pentru multe, multe altele. Iti multumesc, cred ca fiecare din cei care am scris suntem in acelasi gand cu tine. Sa ai o zi minunata.
P.S. fotografiile cu zapada vor ajunge atunci cand se va indura sa ninga:) Cu siguranta am sa fiu pe faza sa nu ratez momentul.
se apropie Mos Nicolae
Calator spre infinit - Acus vine:)
Multumesc. O zi minunata!
Eu cred că avem patrioţi chiar dacă nu arborăm steagul sau mergem la paradă. E ceva ce simţi şi arăţi neapărat.
Patratel:D - cred ca fiecare intelege patriotismul in felul lui propriu. Iti multumesc.
Trimiteți un comentariu