Salvarea ouălor de... albine!

M-am dus la o vecină mai îndepărtată să iau nişte ouă de găină pentru mama. Nu ştiu ce târg au făcut ele, eu trebuia doar să aduc ouăle acasă. De preferinţă întregi. A trebui să merg prin cartierul de case pe o straduţă pe care nu am mai mers de mult. Motiv pentru mine să observ case noi construite în spatele unor garduri semeţe. Am realizat că s-a scurs cu adevarat foarte multă vreme de când nu mai trecusem pe acolo. S-au schimbat casele, străzile şi mai presus de toate, oamenii. Iar acest lucru poate fi de multe ori dăunător.

Întors de la vecină, vorbeam la telefon, fiind cu atenţia îndreptata la ouă. La un moment dat am realizat că aveam o insectă în păr. Probabil o muscă înebunită de căldură a zburat aiurea şi s-a nimerit să se încălcească în părul meu. Neplacut moment! Mi-am scuturat capul de cateva ori, însă nu vroia să plece. Ori se încurcase ori îi făcea plăcere să mă necăjească pe mine. Fără să las sacosa din mână, şi nici telefonul de la ureche,  am dus mâna la cap (cu tot cu sacoşă), hotărât să scap pentru totdeauna de bâzâitoarea ce-şi făcea de cap în freza mea nearanjată. Nu ştiam ce avea să mă aştepte! Nu am înţeles nici măcar când am simţit o înţepătură puternică în deget. Când mi-am dat seama era deja prea târziu. Am scăpat telefonul încerând disperat să mă apăr. După prima albină omorâtă, zeci de surate de ale ei au început să roiasca în jurul meu. Într-o ultima clipă lucidă, am aşezat sacosă cu grijă lângă telefonul scăpat în iarbă, mi-am scos hainele de pe mine şi am fugit spre prima poartă pe care am văzut-o deschisă, într-o curte apropiată. Şi roiul de albine venea după mine. Atacau în echipa şi vizau mai ales faţa. O muşcătură pe braţ creştea vizibil şi se înroşea într-un mod ciudat. În clipele alea nu gândeam decât că pe faţa mea se întâmpla la fel. Două m-au muşcat deasupra ochiului drept, una sub cel stâng. Îmi simţeam obrazul şi fruntea zvâcnind şi albinele îmi ţipau în ureche. Pierdusem numărul muşcăturilor şi nu vedeam nici o soluţie salvatoare. În curte era o femeie care mă cunoştea. M-a văzut alergând şi probabil şi-a dat seama ce am păţit. Am strigat: “Apă!” şi femeia mi-a adus o găleată plină. Nu am crezut vreodată că aş fi în stare să îmi torn o găleată cu apă rece de fântână direct în cap (nu încercaţi aşa ceva acasă - necesită ani de antrenament sau o clipă de nebunie), dar în viaţă trebuie să fii pregătit pentru orice. Am intrat apoi în casă pentru un timp.

Încă îmi mai simt obrazul umflat. Nasul e roşu, fruntea, gâtul şi braţul drept sunt la fel.

O să treacă. Face bine la reumatism( nu îl am, dar e bun şi preventiv). M-au înţepat doar opt. Cred că am scăpat ieftin.

Am trimis pe cineva după ouă (nu am spart decât două din patruzeci), haine şi telefon şi am fugit precum Nică (Ion Creangă – Amintitri din copilarie) prin grădini, până am ajuns în grădină la mine. Aici mi-am primit un masaj facial cu pătrunjel (indicat pentru umflaturi) de la mama.

Acum mi-e puţin teama să ies din casă. Peste tot vad doar albine; mă aşteaptă şi vor să termine ce au început: să-şi răzbune suratele. Râd când scriu aceste rânduri şi sper să râdeţi şi voi. Pacat că nu m-a filmat nimeni. Cred că am fost caraghios. Important e că ouălele sunt  în siguranţă.

Week-end-ul abia începe şi se anunţă de poveste. Soarele e pe cer, vremea e potrivită pentru orice fel de activitate. Telefonul deja sună cu prima ofertă de petrecere a timpului liber. Vă daţi seama că am să pândesc momentul şi am să fug în oraş mai repede decât mă vor putea urmări albinele.

Să aveţi şi voi un sfârşit de săptămână plin de voie bună!

Sursa foto