Dragostea la radio

Să tot fi fost prin clasa a noua când dragostea începuse să se înfiripe în inima şi totul în jur mi se părea romantic. Ziua erau fluturaşi, păsărele, copăcei înfloriţi, îndrăgostiţi ţinându-se de mână. Noaptea erau plimbări pe malul lacului, luna uriaşă martoră la iubirea noastră şi emoţiile primului sărut. Ce frenezie! Câtă explozie sufletească, câtă fericire în sufletul inocent al copilului din mine. Însă pe atunci...

O dată pe săptămână ascultam înfierbântaţi o emisiune la radio. Telefonul suna şi la capătul celalalt al firului se auzea vocea moderatorului:

-  Familia Enea? Intraţi în direct în douăzeci de secunde.

De fiecare dată aveam emoţii. Tata mă lăsa pe mine să vorbesc ca reprezentat al familiei şi mie îmi vibra întregul corp, având mâna transpirată pe receptor.  Apoi intram în direct, ne adresam câteva cuvinte obişnuite de bun găsit, sănătate şi urări de bine, ne alegeam piesa favorită şi în mai puţin de două minute, momentul devenea istorie până în săptămâna următoare. 

Nu îmi amintesc exact cum am ajuns să fim sunati de cei de la radio. Emisiunea era interactivă, un fel de confruntare între melodii de demult şi de fiecare dată piesa pe care o alegeam noi devenea favorită la melodia săptămânii. Ne simţeam importanţi, eram şi noi o parte din uriaşa viaţă a eterului radiofonic. Până într-o zi când ceva s-a schimbat.

Emisiunea a început ca de fiecare dată în tonul muzical convenţional, redactorul ne-a pomenit numele şi a anunţat că trebuie să intru în direct eu, ca reprezentat al “celebrei” de acum, Familii Enea. Apoi telefonul a sunat şi... a răspuns tata.

Surpriza a fost uriaşă chiar şi pentru moderator care, obişnuit cu vocea mea, nu a ezitat în a-şi exprima mirarea. Fiind un profesionist în discuţii, a ştiut să-şi construiască subiectul în jurul meu solicitând amanunte privind lipsa mea de acasă şi mai presus de absenţa din momentul radiofonic care îmi făcea atât de multă plăcere. Era clar pentru toţi că s-a întâmplat ceva cu o însemnătate mai mare decât acele momente:

- Povestiţi-ne de Tudor. Ce face el în aceste clipe?

- Tudor e la prima lui întâlnire. Se plimbă cu o fată şi probabil în momentul de faţă e pierdut în ochii ei, îmbrăţişat într-o mare de euforie inocentă.

Întreaga emisiune s-a discutat apoi despre frumuseţea dragostei. De peste tot veneau mesaje de felicitare şi succes în viaţa mea amoroasă. Oamenii erau frumoşi prin vorbele pe care le rosteau şi iubirea înflorea prin inima miilor de necunoscuţi care ascultau în acel moment radioul.

Prima mea poveste de iubire s-a născut în eter, pe unde scurte. Radioul şi-a pierdut în timp din popularitate, însă căile dragostei au continuat să fie explorate. Sentimentele s-au născut, pierdut şi renăscut mereu, pentru mine a rămas însă în inimă prima întâlnire, prima atingere de mână, prima îmbrăţişare, primul sărut. Şi odată cu mine, pe unde radiofonice, mii de oameni s-au simţit îndrăgostiţi şi fericiţi. Pentru că dragostea e sentimentul care ne uneşte pe toţi. O poveste de iubire e  un pas spre fericirea tuturor celor care ştiu să aprecieze viaţa.

Să nu încetaţi să căutaţi iubirea! E singurul lucru care ne ţine în viaţă!