Stateam amandoi pregatiti si asteptam startul. Il priveam in
ochi si incercam sa intuiesc ce miscarea avea sa faca. El doar zambea pe sub
mustata si incerca sa ma deruteze de la inceput. Dar eu eram pregatit. Nu avea
nici o sansa sa treaca. Apoi se auzi semnalul si amandoi am sarit gata de atac.
Însa piciorul lui stang s-a miscat neobisnuit intr-o directie diferita fata de
corp si pentru o clipa am crezut ca m-a pacalit. S-a asezat jos si mi-a soptit
cu o voce stinsa. “Mi-am rupt piciorul!”
Pe cer era soare, afara era frig, iar noi ne bucuram de raze
si ne amageam ca sunt calde. Am mers catre lac si am jucat diverse jocuri in
echipa. Am luat fiecare cate o canoe si am vaslit catre insula. Cand ne
intorceam mi-am dat seama ca ma folosesc
de bratul meu rupt la fel ca si inainte. Mi-a trecut. Sunt sanatos din nou. Nu
simt nici impuls nici durere, nu simt nimic. In timp ce imi schimbam vasla
dintr-o mana in alta, fericirea mea crestea si deveneam tot mai increzator in
mine. Ghinionul s-a dus. Il am aici in barca si sunt pregatit sa il arunc in
apa, sa se inece sau sa il debarc pe uscat, sa se rataceasca in padurile
nemarginite, sa nu se mai intoarca niciodata la mine. Odata ajunsi pe mal, urma
sa jucam un nou joc. Ne-am impartit in echipe de cate doi si eram pregatiti. Il
priveam pe colegul meu in ochi insa gandul imi era in alta parte. Sunt sanatos!
Ghinionul nu mai e la mine. Atunci s-a intamplat nenorocirea. In fata mea, omul
statea culcat si fruntea ii era plina de sudoare. “Mi-am rupt piciorul!” repeta
ca pentru el si ochii i se pierdura intr-un punct fix, cautand sa inteleaga cum
a ajuns sa pateasca asta. Il priveam neputincios, aplecat deasupra lui, incercand
sa il fac sa se linisteasca. Insa el era destul de calm. Eu eram cel speriat. Am
realizat atunci ca mana mea e prea putin importanta. Cand nu ai un picior e
grav. Nu poti sa mergi, nu poti sa alergi, sa te plimbi, sa dansezi, sa te
bucuri de viata. Eu nu am nimic. Pun o mana la spate si lucrez doar cu cealalta
ca si cum ar fi parte din normalitate. Insa piciorul lui...
Am mers la spital sa-i fiu alaturi. Noi doi si o colega care
a condus masina. Spre norocul lui, operatia nu a fost necesara, insa ghipul era
iminent. De acum, aproape jumatate de an, viata lui va fi altfel. Stateam
acolo, in acealsi spital unde cu doar o luna in urma am fost eu pacient. Mi-au
pus atunci o manusa de plastic pentru a-mi tine degetul mare fixat. Acum împingeam
caruciorul, transportandu-l pe colegul meu care inca nu realiza ce i se
intampla. Totul era la fel ca acum cateva ore. Nimic nu se schimbase. Cu
exceptia zilei care lasase loc noptii si a ghipului urias care ii acoperise
piciorul. M-am simtit neajutorat. Acum, când incercam sa fiu langa el, mai mult
decat atunci cand eu eram in chinuri. Atunci incercam sa ma invat cu durerea,
acum descopeream ca ca nu pot sa fac nimic impotriva ei. Oricat de mult as
incerca sa ii fiu omului de ajutor, nu pot decat sa ii aduc, cel mult, zambetul
pe buze. Ma indoiesc insa, ca i-ar fi intotdeauna de ajuns.
In viata se intampla accidente.
Poti sa cazi cu bicicleta si
sa iti rupi o mana(asa cum am facut eu) sau sa aluneci pe o piatra si sa iti
rupi piciorul. Lui Janis i-a pocnit tendonul lui Ahile si cinci luni dupa ce
isi scoate ghipsul nu va putea fi capabil decat sa paseasca usor.
Spre norocul nostru, aceste intamplari nu sunt grave si in timp le vom da uitarii, alergand sau plimbanud-ne cu bicicleta din nou. Soarta ne determina sa fim grabiti si sa omitem adesea lucruri simple care vizeaza chiar sanatatea noastra. Incercati pe cat posibil sa fiti prevazatori. Din nefericire, micile accidente costa mai mult decat un zambet pierdut.
Spre norocul nostru, aceste intamplari nu sunt grave si in timp le vom da uitarii, alergand sau plimbanud-ne cu bicicleta din nou. Soarta ne determina sa fim grabiti si sa omitem adesea lucruri simple care vizeaza chiar sanatatea noastra. Incercati pe cat posibil sa fiti prevazatori. Din nefericire, micile accidente costa mai mult decat un zambet pierdut.
10 comentarii:
Multa sanatate la toata lumea!
MUltumesc mult, Ana Maria! Important e ca acum suntem cu inima plina de zambet. Sanatate si tie!
sanatate multa! Astfel de mici accidente ne fac doar sa fim mai constienti pe viitor despre faptul ca, în viata totul depinde de sanatate, este cea mai importanta!
Frumos ca prietenul tau te are în preajma! :) Cinci luni trec repede... mai ales când esti tânar si vesel! ;)
sunt sigura ca ii vei fi mai mult decat alaturi prietenului tau...
sa ai grija si de tine,da?
sanatate,optimism si...nu uita,lin sa-ti fie zborul :)
mioara.marin: voi vreti sa faceti cat mai multe. entuziasmul e bun, dar este nevoie si de putina atentie.sunt mama, asa ca nu ma pot abtine sa nu va cert putin. cinci luni este mult, dar cu prieteni aproape vor trece cu bine. multa sanatate tie si prietenilor de pretutindeni. povestirea este foarte frumoasa. ma bucur nespus ca reusesti sa iti faci timp si sa scrii.
Carmen RM - sanatatea e cea mai importanta in viata. cand esti sanatos poti sa le faci pe toate. Multumesc mult.
Pandhora - am sa incerc sa am grija si de mine, chiar daca uneori omit sa ma gandesc la asta. Multumesc frumos.
Domana Mioara Marin - aveti dreptate, nu va contrazic. Multumesc pt "cearta". Salutari cu bine!
Sanatate multa! Imi pare rau sa aud ca aveti probleme... Este adevarat ca se mai intampla si accidente, dar parca tot mai bine ar fi ca ele sa lipseasca total din viata noastra :)
Aveti mare grija de voi!!! sa va ocoleasca necazurile!!!
Folii auto - te salut! Mii de multumiri! O sa incercam sa avem grija de noi mai mult ca pana acum. Toate bune!
Trimiteți un comentariu