Experienţă

Ceea ce am să vă povestesc acum nu e o poveste. Nu are nici zmei, nici zâne, nici măcar un început sau un sfârşit. Povestea de azi e o poveste despre trăirea unei experienţe. 

Vine o zi când îţi pui rucsacul în spate şi pleci. Ai cu tine un partener de drum, un sac de dormit, şi ceva de mâncare cât să nu mori de foame în prima zi. Poate să plouă, poate să ningă sau să fie prea cald. Norvegienii au pentru asta o vorbă măreaţă: “Nu există vreme rea ci doar haine nepotrivite”. Aşa că vremea e prea puţin importantă. Ceea ce contează cel mai mult e răbdarea. Te aşezi pe marginea drumului şi aştepţi. Maşini trec nenumărate, traficul e intens. Unii şoferi îţi fac din mână, alţii nici nu te bagă în seamă. Prea puţini au intenţia să oprească. Când faci autostopul nu te gândeşti la maşinile care  trec pe lângă tine. Nu te gândeşti poate că următoarea o să oprească. Te gândeşti doar la drumul tău, la destinaţia la care urmează să ajungi, la lucrurile pe care urmează să le faci acolo. Aşa trece timpul mai repede. Trece şi ploaie şi soare, se duc şi nori şi vin alţii. Şi într-un final cineva va opri. Cu zâmbetul desenat pe faţă, aparent fericit că a reuşit să îţi facă un bine. Şoferul va fi întotdeauna dispus să comunice, să afle mai mult despre tine, unde te duci, de unde vii, pe unde ai mai umblat sau ce cauţi de fapt. Şi până să cobori depinde doar de tine dacă acel om o sa te poarte sau nu în memoria sa  pe viitor.

Locaţiile au fost diferite. Ne-am împărţit echipa în grupuri de câte doi şi ne-am îndreptat fiecare spre destinaţia lui. În ziua aia a fost ceaţă şi dincolo de densitatea ei aveam să ne pierdem fiecare din noi căutând să ne intoarcem după câteva zile cu poveşti şi experienţe neaşteptate.

Pentru mine a fost usor. Am mai facut autostopul de multe ori în ţara mea de origine. Numai că în Romania e alfel. Şoferii o să oprească mereu să te ia pentru că eşti nevoit să îi plăteşti pentru serviciu. În oricare altă ţară, autostopistii călătoresc gratuit, din bunăvoinţa celor care vor să oprească.

Trecând peste timpul pe care îl petreci în stradă, trecând peste faptul că nu ştii când şi cum vei ajunge la destinaţie, atunci când te urci în maşina unui necunoscut, sentimentele tale sunt altele. Preţ de  minute sau ore, te laşi descoperit şi încerci la rândul tău să descoperi  un om pe care nu ai să îl mai vezi niciodată în viaţă. Poţi să expui idei, poţi să vorbeşti despre tine sau poţi să povesteşti despre orice îţi trece prin minte. Omul ăla e acolo şi a oprit maşina ca să te ia şi să te asculte. Când m-am întors la şcoală am spus povestea noastră. Unde am fost, ce am făcut, cât de mult ne plăcut oraşul pe care l-am vizitat. Însă, dincolo de poveste, în sufletul fiecăruia a rămas experienţa. Sentimentul pe care l-am trăit, clipa pe care am încercat să o transformăm în eternitate sau imaginea care o să rămână veşnic pe retină.

Când pleci într-o  experienţă, povestea pe care o creezi  poate să nu aibă nici un farmec pentru alţii; tot ce rămâne în urmă e trăirea ta, vibraţia pe care ţi-o oferă  şi amintirea pe care o retrăieşti de fiecare dată când te gândeşti la lucrurile pe care le-ai făcut.

Nu vă fie teamă să încercaţi experienţe noi. Nu vă speriaţi niciodată de necunoscut. Descoperirea aduce cu ea un sentiment pe care nu poţi să îl descrii, însă e deajuns să il trăieşti ca să fii împlinit.