Departe de... dor

Afară zăpada se aşterne în fulgi mici şi deşi. E trecut de ora două după-amaiaza, dar cerul e întunecat şi îmi dă impresia că noaptea e aproape. În piept mă încearcă o durere ciudată şi simt că picioarele ce-mi tremura urmează să-mi cedeze din clipă în clipă. Mintea o ia razna, corpul la fel. Sunt în punctul în care urmează sa disper. Alerg spre camera mea şi nimic in jurul meu nu mai contează.

Aşa fac când gânduri negre îmi dau năvală răscolindu-mi simţurile şi făcându-mi inima să plângă. Mă ascund de lume şi tac, iar somnul e cea mai bună soluţie. Adorm să îmi ucid dorul la fel cum alţii plâng să işi incece amarul. Eu însă nu pot ca să plâng. În ochi prea rar am lacrimi pentru că bucuria îmi e mereu stăpână pe sufletul ce-l port în piept.

Mă mai cuprinde dorul uneori şi zâmbetul încearcă ca să mi-l ascundă. Chipuri iubite, oameni minunaţi, toţi de departe aleargă în faţa mea ca mintea să mi-o bântuie precum fantomele în case părăsite.

Şi eu răspund cu somnul, ca să visez iubirea ce mă înconjoară. Ca să-i adun în vis pe toţi acolo unde trebuie, lângă inima mea. Cu ochii strânsi şi mintea larg deschisă, îmi amintesc de voi şi viata mea e mai frumoasă.

Şi pentru a-mi fi şi mai usor, îmi recitesc in gând, amintiri tipărite în suflet de la oameni care mă iubesc:

"Să ai grijă de tine aşa cum nu ai făcut-o niciodată! Să te gândeşti mereu că noi te purtăm in gând în fiecare zi şi că ne-ar plăcea să te avem mai aproape oricând. Bucură-te de viaţa cum nu ai mai făcut-o până acum şi fă-ne să ne mândrim cu tine!”

“Sperăm să fie exact aşa cum ţi-ai dorit. Dacă vreodată simţi că nu mai poţi, întoarce-te. Nu trebuie să te gândeşti la asta ca la un eşec. Nici măcar! Noi oricum suntem mândri de tine pentru simplul fapt că ai avut curaj să iei viaţa în piept, să pleci într-un loc necunoscut, cu persoane necunoscute şi să încerci să faci ceva. Dacă ţi-e bine continuă, mergi mai departe şi vezi ce îţi rezervă viitorul. Noi vom fi mereu aici să te aşteptăm cu braţele deschise!”

Am deschis ochii târziu şi doar bezna şi liniştea păreau să îmi dea târcoale. Nu pot să mă sperii. Acum sunt stăpân pe mine! Deschid geamul larg şi mă îmbăt cu mirosul iernii. Ninsoarea s-a oprit şi luna mare şi rotundă zâmbeşte zglobiu pe cerul senin. Zăpada clipeşte în bătaia lunii de zici că peste munţi a nins cu diamante. Orice anotimp e minunat când ai inima plină de voie bună.

Ies din cameră şi mă îndrept către lumină. Îmi găsesc colegii şi redevin acelaşi om care am fost mereu. Oricât de mult mă răscoleşte dorul, oricât de mult mă îngreunează distanţa care mă desparte de voi, mă simt împlinit şi continui sa merg mai departe. Pentru că, oricât aş fi de departe, întotdeauna va exista cineva care să mă iubească şi să mă aştepte să mă întorc acasă! Şi asta mă face fericit!