Malaiezia, Pacepa si telemeaua

Soarele coborase in mare colorand-o intr-un sangeriu tomnatic. Caldura de peste zi se risipea acum dincolo de nisipul ce incetase brusc sa mai fie fierbinte. Retrasi pe faleza, cautam printre zecile de restaurant locale, un loc  rafinat cu bucate gustoase. Mancarea, total diferita de cea de acasa, e ieftina si pe alocuri delicioasa. Atunci am vazut pentru prima data un “Colt cu carti” (A book corner). Mi s-a parut interesant sa-l descopar acolo, in inima Malaieziei, pe o insula populata doar de turisti. Si cand te gandesti ca peste tot in lume interesul pentru carte incepe sa piara subit…

Normal, multe din ele erau in engleza. Am gasit si carti poloneze, norvegiene, rusesti si franceze. Oare care ar fi sansa sa gasesc ceva in romana?

Foamea izbea in stomac si tipa in nonsensuri, iar multi din grup trageau catre prima terasa. Ne-am ratacit vreo doi printre rafturi intregi de volume, ignorand cu desavarsire ora cinei ce trecuse de mult.

A doua zi nisipul la fel de fierbinte si albul lui de faina se scufunda tacut in albastru tacut al marii. Aici nu sunt pescarusi. Si parca nici valuri. Adieri de vant imi mai arunca praful fin peste paginile care se intorc fara suflare. Vreo doi chinezi se bucura in limba lor de litoralul static. Cativa copii malay (malaiezieni) alearga goi starnind in urma lor proteste prafuite. Pentru mine e liniste. Alte pagini de carte se intorc si timpul trece fara suflare. De departe totul e doar o “vedere de la mare” in care eu apar ghemuit ireal la umbra unui palmier. Gandul mi s-a ratacit prin “epoca de aur” la telemeaua lui Ceausescu.

In coltul ala de carte era un singur volum romanesc. Aproape fara sens, nu avea ce sa caute acolo. O carte de o valoare istorica inestimabila. “Orizonturi rosii” ce ieri s-au stins intr-un apus pe mare, stau azi in mana mea tremuranda. Mintea mi-e rascolita de istoria unei natiuni gatuite de un jug pe care toti l-au simtit, insa putini au indraznit sa il conteste. Pe o insula in Malaiezia, la 10.000 de kilometri de casa,  sub un soare fierbinte plang de foame. Mancarea e din belsug: indiana, tailandeza, malay sau chiar arabeasca. Eu insa vreau telemea cu rosii si ceapa,  mancarea preferata a fostului “fiu al patriei”. Ce vina am eu ca pe aici nu exista telemea?

Prin ’98 am aflat prima data de Generalul Pacepa si dezvaluirile lui despre regimul comunism. Pe atunci imi puteam imparti anii de viata in doua jumatati egale, traite in doua moduri total diferite, mai intai in comunism si mai apoi intr-un “fals” capitalism. Punand vina pe pretul exorbitant al cartii si mai putin pe mintea mea necoapta, am refuzat sa stiu mai multe, evitand cu o oarecare parere de rau sa o cumpar atunci din librarii. Numai ca acum, dupa aproape 20 de ani, aveam sa gasesc volumul atat de departe de casa, la un pret de nimic.

Astazi ca si in urmatoarele seri ce vor mai trece, orizonturile sunt tot rosii, stingand albastru din mare. “Orizonturile rosii” ale epocii comuniste s-au stins de mult lasand, cu tristete, impresia ca soarele nostru va continua mereu doar sa apuna. Romanii de azi se pierd printre vise calatorind cu gandul spre un viitor luminat, intr-un rasarit colorat doar de speranta. “Picatura de apa nu distruge piatra prin putere ci prin constanta”,e unul din motto-urile cartii. Dupa parerea mea, omul isi pierde constanta, dar e condamnat totusi sa repete istoria numai prin distrugeri.

Marea e cer, cerul e mare si totul e un albastru infinit intr-o viata celesta. La un local tailandez savurez stele de mare si orez prajit. O formatie de lautari canta in limba lor ceva ce aduce cu Reggae. Ventilatoarele se invart in tavan risipind caldura si adund mustele. Oamenii sunt veseli si goi. Trecutul e departe. Viitorul nu are nici un sens. Maine se termina mereu cu un alt orizont sangeriu. Doar clipa de azi e fabuloasa.