Sa nu uitam ceea ce suntem!

Manutele ii se agita jucandu-se cu razele de soare ce ii patrund printre degete. Deasupra sa atarna un animal de plus care incepe sa cante de fiecare data cand e atins. Da din picioare, se foieste si reuseste cu mici eforturi sa se ridice singur si sa priveasca dincolo de marginile carutului in care se afla. In jurul lui   pe aleile din parc mamele isi plimba copilasii  si ii dezmiarda in freamatul lin al verii ce sta sa inceapa.

Castele de nisip se construiesc din manutele lor neindemanatice.  Nisipul strans in galetusa prinde forme de turnulete in groapa  din cartier. Plini de praf si galagiosi, copilasii  isi lasa imaginatia sa se destinda sub soarele ocrotitor. Doi prichindei se avanta in balansoar. La umbra unui copac  fetitele au improvizat un cort  cu o patura intr-un gard si isi pun papusile sa se joace de-a mama si de-a tata. In drumul  cu pietris, avand portile din bolovani, baietii mai galagiosi ca oricand alearga mingea intr-o partida de fotbal cu scoruri de neimaginat. Alte fete sar coarda si joaca ata, iar intr-un colt apropiat se joaca sotron. Multi copii s-au prins la Ratele si vanatorii, iar baietii care nu au incaput la fotbal, joaca Hotii si vardistii cu tevi cu cornete de hartie. 

Lacul parea albastru si in linistea din jurul lui canta doar urma pasilor lor. El o strange timid de mana si o priveste in ochi. Luna se reflecta rotunda in lacul senin si privirea ei  creaza emotii. Inimile bat anemice, picioarele se moaie fara intentie. Intreg corpul  le freamata, fara sa le mai asculte povestea. Buzele se intalnesc sovaind si raman lipite  surprinse si ele de gustul dulce de vara al iubirii ce sta sa inceapa. 

Diverse iubiri trec naive si inocenta le strapunge pe toate in drumul spre maturitatea deplina a sentimentelor. Pana intr-o zi...

Peste pleoapele mele inca inchise, lumina  e alba si  sunetul e limpede ca un clinchet de clopotei. Ii pot auzi razand, sarutandu-se,  impulsinandu-se reciproc. Ochii se deschid cu incredere lasand claritatea si simplitatea din jur sa imi impresoare simturile.  Doi tineri fericiti sunt aplecati deasupra mea, pregatiti sa imi arate drumul in viata: 

"Curaj taticule! Curaj mamica! Asta e copilul din noi!"

 Aceste momente sunt doar parti din viata fiecaruia. Oricat ar parea de diferite , ele au un numitor comun. Cand am plecat pentru prima data de acasa, mama  a strigat dupa mine: "Oriunde te duci  in viata, sa nu uiti niciodata sa fii copil!" Lumea si viata e in continua miscare si schimbare. Indiferent daca  te nasti baiat sau fata, indiferent de familia pe care o ai, indiferent de drumul pe care ti-l alege gandul, soarta te pastreaza mereu ca un copil. Te nasti, cresti si te bucuri inconstient de copilarie, devii adolescent si renunti la ideile copilaroase visand la maturitate, iar cand vine timpul iti regasesti si retraiesti copilaria pierduta alaturi de copilul  caruia tu  i-ai dat viata. Esti visator sau realist, esti cu capul in nori sau cu picioarele pe pamant,  hazliu sau serios, esti  naiv sau prea matur, tanar sau copil, in sufletul tau esti intotdeauna copil. Si nu este o caracteristica ci doar un fapt caruia, multi ditre noi, uitam sa ii mai dam, macar din cand in cand, atentie.

P.S. Jocurile de mai sus sunt desprinse dintr-un tablou pe care mi-l amintesc si azi la fel de real ca atunci, in spatele blocului in care am crescut, jucandu-ne toti copiii, fara griji si plin de energie. Jocuri cu mingea, cu creta, jocuri de copii. Sunt momente in viata care nu se mai intorc. Fiecare generatie are clipele ei de glorie. Amintirile sunt altele  pentru fiecare din noi. Voi ce jocuri va mai amintiti? Neavand pretentia azi sa stam sa mai desenam cu creta  pe asfalt, va provoc pe fiecare sa sarim un sotron de Ziua Internationala a Copilului.