In fiecare inceput de an scolar, ai mei ma trimiteau pe bancile scolii cu un ghiozdan nou plin de caiete invelite in coperti veline, carti si un penar dotat cu toate instrumentele de scris necesare. Inca de mic am avut o pasiune ascunsa pentru pixuri. Imi placeau in diverse forme si culori cu varful mai ascutit sau mai gros, cu scrisul mai subtire sau mai apasat, lucioase sau mate, indiferent de cum aratau sau cum scriau, numai sa fie cat mai multe. Aveam o placere deosebita sa ajung in clasa si sa imi insir pe banca toate pixurile pe care le aveam in dotare. Privirea si admiratia colegilor erau un tonus suficient pentru intreaga zi. Cu toate astea insa, in acele vremuri la scoala nu era permis sa scriem decat cu stiloul.
Oricat as fi fost de nepasator privind forma sau modalitatea de scriere a pixurilor, stiloul nu imi placea indiferent de culoare, luciu, marime sau ascutisul penitei. Era un obiect impus, necesar, obligatoriu. Nu intelegeam de ce trebuie mereu sa il folosesc. Ma murdaream de cerneala, curgea in mijlocul paginii exact dupa o ora de chin la scrierea caligrafica si ceea ce era mai grav era faptul ca toata lumea avea un stilou mult mai bun si mai frumos decat al meu. Asa ca m-am hotarat sa il uit acasa. In prima zi am ridicat frumos doua degete sus si i-am spus invatatoarei ca mi-am uitat stiloul. Asa am primit permisiunea temporara de a scrie cu pixul. In acea zi am avut ceel mai caligrafice scrieri din viata mea de elev. In toate culorile. Am reusit sa imi pun in valoare creativitatea folosind toate pixurile din ghiozdan. Si toti colegii erau invidiosi. A doua zi nu am mai anuntat pe nimeni, insa a treia zi am fost descoperit si toate temele din zilele precedente au trebuit refacute cu stiloul. Am fost mustrat aspru si facut de ras in fata parintilor si colegilor la sedinta saptamanala. Nu vreti sa stiti ce parere aveam despre invatatoare atunci.
Nu imi mai amintesc cand am trecut oficial la scrierea cu pixul. A fost un moment banal, nedemn de a fi consemnat ca o amintire. Si astazi am zeci de pixuri in sertare, dulapuri si nu plec niciodata de acasa fara un pix in buzunar sau in rucsac. Nu am reusit niciodata sa fiu cel mai bun la caligrafie. Am lasat placerea de a rotunji literele celor care mai confunda penita cu pensula, inchipuindu-si ca sunt pictori. Eu scriu cuvintele cu inima, rotunjesc literele din sentimente si ordonez propozitiile in senzatii. Imi desenez cuvintele din amintiri, imi construiesc povestea in pagina alba din cerul senin cu aripi de iubire. Cu toate astea, gandul mi-a ramas la stilou. Penita scartaind pe hartie imi creaza emotii, iar literele lucesc atat de impresionant insirate din stilou. Orice sentiment nascut pe o hartie de scris e mai profund daca e colorat cu cerneala.
Vreau un stilou. Poate sa curga, poate sa scrie gros sau subtire. Oricum ar fi stiloul meu va naste pe hartie placerea de a citi. Precum marii scriitori care scriau cu pana muiata in calimara, vreau un stilou pentru a scrie din inima mea.
Cuvintele se nasc din trairile noastre, provocand odata citite alte trairi. Daca scriu un cuvant il scriu pentru inima mea si inima celui care vrea sa il simta citind. Satisfactia cuvintelor mele e zambetul cititorilor mei. Ar fi stupid sa invoc un castig material pentru asta, nu-i asa? (Voi ce spuneti, eu zic ca e inutil sa va intreb daca am sa nu am dreptate?)
Acest articol e dedicat in semn de respect celor de la AdLittera Project,
24 de comentarii:
oh imi amintesc ce chin era pe mine cand trebuia sa scriu cu stiloul.nu imi placea absolut deloc. si asta mai mult pentru ca eram stangace si toata cerneala de pe foaie era pe degetul meu.
he he, alis... numai pe deget? pe intreaga mana, pe ambele maini, pe caiete, pe carti si chinul cel mai mare al mamei, pe mansetele de la camasa:)))
Credeam ca si mie imi este dedicata postarea... :) am impresia ca cer prea mult, nu-i asa? :))
ganduri vesele si imbratisari prietenesti.
aa... eu colectionez stilouri si pixuri... poate prin prisma meseriei... :)
Claudia, daca vrei e si pentru tine. e pentru toata lumea ca sa nu fac discriminari:))
multumesc.
G- un zambet e perfect. merci!
Foarte frumos.
multumesc Anna.
hehehe eu am primit bataie din cauza prapaditului de stilou:-< cand eram mica, dintr-o ciorovaiala cu fratele meu am ajuns sa ne impungem cu stilourile si ne-am facut buline pe haine.. si ce mustrare si bataie am mancat noi apoi de am vazut numai buline in fata ochilor:))
eu am fost o frustrata pentru ca m am indragostit de creioane. aveam creioane din lemn de toate formele, culorile si ce mai vrei...
deja lumea stia asta si toate cadourile erau formate din creioane, exact asa cum e acum cu cerceii:))
a fost traumatizant cand am inceput sa scriu cu stiloul. eram mereu cu cerneaza pe la gura:)) si pe gat...si scriam ingrozitor, mereu aveam nota 7 la caligrafie. plangeam si scriam si stricam un stilou pe saptamana, asa poate ma vor lasa inapoi cu creionul, dar de unde....
apoi in clasa a 6-a am revenit al creion si azi ador sa scriu cu creionul, de si am colectie de pixuri si cateva stilouri, prima dragoste nu pleaca...
frumos articol:)
zi buna:)
memori3s - si eu m-am batut cu N'joy cu stilourile cand eram mici. saraca mama era disperata de cate pete de cerneala gasea mereu in cele mai neasteptate locuri.multumesc.
monica - mie nu imi placeau creioanele decat bine ascutite. intr-o vreme era un mod de a pierde din timpul dedicat temelor - ascutitul creioanelor. le ascuteam mereu si le faceam atat de mici si inutile... dar ce conta... lumea care ma privea credea ca am treaba.:))) multumesc de amintiri.
cypy - multumesc pentru aprecieri. te voi adauga in blogroll pt link exchange.
am si eu o boala cu pixurile imi plac alea colorate, am o gramada pe la mine:d ;))
ca bine zici, cuvintele vin din suflet cred ca indiferent cum scrii cu pix , creion, stilou sau la tastatura, cuvintele vin din suflet.
Nu este chiar asa de important sa scrii caligrafic important este mesajul pe care il transmiti altora atunci cand scrii.
multumesc, Lavinia. asa este, important e mesajul, caligrafia conteaza mai putin.
mie nu mi sa impus niciodata sa scriu cu stiloul...nici nu imi amintesc sa fi avut stilou...si cred ca din cauza asta am un scris care il inteleg doar eu :D
ai primit stiloul mult dorit?
am sa iti dau si eu un pix sa il pui la colectie ;)
bafta!
nu am primit stiloul. pixul de la tine ar fi ca o consolare binemeritata.merci fain. sa fie.
Da... foarte interesant, ai talent, imi place cum scri si ce scri. Am terminat de citit cu zambetul pe buze si cu o oarecare invidie. Mi-ar placea si mie sa pot sa scriu, dar de cele mai multe ori gandurile fug inainte de a le prinde si pune pe hartie.
O sa-ti trimit eu un stilou. O sa-l fac special pentru tine.
Te rog sa ma contactezi pe email contact@poenari.ro sau http://www.poenari.ro/contact
O sa-ti trimit probabil dupa sarbatori cand o sa fie mai lejer in comenzi.
Cu stima,
Lucian Poenari
Va salut cu respect.
fiecare om poate avea inspiratie in mai multe directii. daca tot creati instrumente de scris, de ce nu ati incerca sa le dati viata prin cuvintele scrise pe hartie
V-am studiat site-ul si va admir pentru munca pe care o faceti.
Mi-ar face o deosebita placere sa scriu cu un asemnea stilou,
lucram manual si unic in felul lui, prin modul in care a fost creat.
Va multumesc si va doresc inspiratie.
Poezia pe care o pastrez de la tine e scrisa cu stiloul, si se vede ca te-ai chinuit putin sa rotunjesti literele, dar cel mai important e mesajul pe care il trimiti si tot ce am reusit sa citesc astazi m-a miscat pana la lacrimi.......amintiri din copilarie
cand eram copil faceam versuri pentru ca ma amuzau rimele. apoi fara sa vreau am inceput sa pun sentimente in versurile alea, insa totul parea atat de trist. acum scriu proza, imi este mult mai usor sa zambesc sa fiu optimist si sa redau totul in valuri de cuvinte colorate. multumesc pentru ca inca mai pastrezi poezia aceea veche, poate printre primele poezii pe care le-am scris vreodata.
Ce frumos ai evocat anii de şcoală! Anii în care descopeream o lume atât de nouă! Da, era greu cu stiloul şi aveam acelaşi simţământ că stilourile colegilor scriu întotdeauna mai bine. Aveam un coleg care avea cerneală şi-n dinţi, nu ştiu ce căuta cu stiloul pe-acolo! :D
Acum, am zeci de stilouri, dar nu mai am ocazia să scriu la fel de mult ca în anii de şcoală. Plus că ne-am învăţat cu scrisul la ...tastatură.
Numai bine, Tudore!
Te salut, Alexandru! Faza cu cerneala pe dinti am patit-o si eu. E total inexplicabil. Nu am stiut nici atunci nici acum cum a ajuns acolo:)
Acum intr-adevar suntem obisnuiti cu scrisul la tastatura. Mi-am primit stiloul si sunt recunoscator pentru el, insa il folosesc doar in momente speciale. Iti multumesc mult. O seara minunata!
Foarte frumoase gandurile tale...
M-au umplut de melancolie, dar mi-au si inseninat o zi. Ziua mohorata de azi.
Multumesc.
Anonim - poate ziua de azi a fost mohorata la inceput, dar sunt convins ca zambetul si voia buna isi vor gasi locul potrivit in suflet:) Zi senina sa ai!
http://kalamos.ro/products/montegrappa-piacere
Pentru cei ce doresc sa se informeze asupra stilourilor vintage sau mai noi, pentru cei ce au nevoie de reparatii la stilourile lor sau doresc o customizare a penitei (pentru acel scris personalizat), va rog vizitati blogul meu aici: http://www.stilouri.blog, si daca doriti, puteti deveni membri ai forumului dedicat stilourilor, http://www.stilouri.boards.net. Suntem o comunitate mica, dar activa.
Va astept!
Penthing
Trimiteți un comentariu