Zbor...Şi de la capat!

Vântul bate intens. Din înălţimea norilor zborul îmi este ameninţat. Privind spre orizont m-am lăsat dus de furia curenţilor de aer şi mi-am pierdut destinaţia. Acum nu mai zbor. Doar plutesc în voia sortii. Cerul e gri. Şi-a pierdut albastrul său inocent în dauna norilor ce par să nu mai fie nici ei pufoşi. Pe la colţuri de stele şuieră neîncetat vestea că zborul meu urmează să se prăbuşească. Să fiu oare pierdut?...

 La doi ani după ce am terminat facultatea m-am mutat înapoi acasă în oraşul natal şi m-am angajat la o firmă naţională ce îmi oferea o idee nouă asupra relaţiilor cu publicul în paralel cu dezvoltarea tehnologiei. Aveam în fiecare zi în coastă un coleg care mă urmărea fără pic de discreţie. Afon şi fără experienţă, cădeam de multe ori în “capcanele” întinse intenţionat de cel ce avea să mă îndrume în noua mea ucenicie. Fără să realizez, atunci când el a plecat am rămas în locul lui să le ştiu pe toate. Şi cu siguranţă lui îi datorez experienţa pe care o am astăzi. Am vrut să plec de nenumărate ori şi tot de nenumărate ori nu am găsit motivul potrivit pentru a îmi da demisia. Sincer să fiu nu îmi amintesc să fi fost vreodată în pericol iminent de a fi pus pe liber, dar nici în poziţia de a cântări beneficiile plecării în folosul meu. Vremurile s-au schimbat în moduri felurite în ţara şi în firmă şi ziua de azi m-a găsit angajat tot aici. În general am program fix în limita bunului simţ, dar sunt şi săptămâni în care uit de mine şi ajung acasă doar pentru a-mi căuta cu disperare perna şi pătura pentru o scurtă odihnă înainte de a o lua de la capăt. Poate sacrificiile nu merită întotdeauna, poate remuneratiile nu sunt pe măsura muncii depuse, poate există mereu ceva care merge rău în lipsa celor care merg bine. Mi-am spus mereu că răul este întotdeauna spre bine, şi munca corectă duce la respectul oamenilor de lângă tine. Însă  în viaţă ai nevoie mereu de noi începuturi. Şi pentru a da startul unui nou început, ceva trebuie să se termine. Am privit în urmă la ultimii cinci ani şi am realizat că nu am obţinut nimic. În afara experienţei acumulate, mai departe de atât nu pot să urc din postura actuală. În plus, punând munca pe primul loc, viaţa personală nu mai are nici o şansa de a avansa. Aşa că astăzi mi-am dat demisia. Am curajul să aleg să fac altceva indiferent de natura muncii prestate, doar în idea că schimbarea va fi în bine. Nu mi-e frică de muncă. Nu mi-e frică de un nou început. Sunt acelaşi om care are încredere în soartă. Şi în ciuda loviturilor pe care mi le aplică în viaţă, soarta mă face întotdeauna învingător! Lăsând modestia deoparte, de ce nu aş merita să fiu ȋnvingător?

 De dincolo de norii gri se vede o rază de soare. Infinitul celest se metamorfozează în senin desenându-mi în suflet speranţa. Vântul a încetat să mai bată, lăsându-mi aripile să se întindă din nou. Spre  orizont mă aşteaptă un nou început. Zborul ăsta depinde de mine!