Mai avem nevoie și de sentimente

Eram în primul an la un liceu de prestigiu din oraș. Un nou capitol al copilăriei aștepta să înceapă și toamna înmugurea veselă în catrene pastelate. Atunci am întâlnit o fată care mi-a deschis inima către sentimente și mi-am impus  să o păstrez în memorie pentru eternitate considerând-o un etalon în viitoarele iubiri ce aveau să mă cucerească în viitor. Numele ei nu e important, cel puțin nu cel real, pentru că eu aveam să o păstrez ca pe ceva incomparabil, la fel cum aveam să o percep în decursul timpului. O strigam Liz și o alintam Lizuca, ca o abreviere a numelor sale reale și sunt convins că am surprins-o de la început cu un asemenea gest, făcând-o, fără să vreau, să se simtă unică.

 Să nu mă intelgeti greșit, însă la vârsta aceea eram doar un copil. Pentru mine iubirea era că o apropiere între două persoane, că o prietenie eternă și nemărginită. O privire și un zâmbet erau o zi perfectă, o strângere de mână, o îmbrățișare, reprezentau un apogeu. În naivitatea mea inocentă, nu știam și nu credeam că dragostea poate lua și alte forme. De asta nici nu am încercat măcar să o sărut vreodată. Și nu cred că ea s-a supărat. M-a înțeles și m-a păstrat lângă dânsa pur și copilăros, oferindu-mi mereu atât cât aveam nevoie să îmi ofere. Și inima mea a pulsat mereu fericită știind că cineva mă iubește și poate avea grijă de mine. În semn de respect și ca un omagiu al prieteniei ce era între noi, am început să îi scriu poezii. Nu erau primele mele versuri, însă cu siguranță au fost primele poezii pe care le-am oferit cuiva. Și pentru prima dată în tentativele mele literare, am adăugat în ele - sentimente.

După doi ani am fost nevoit să schimb liceul din considerente care țin de o altă istorioară, pierzând aproape definitiv legătura cu fata care a născut în mine ideea de iubire. Pe parcursul anilor am renunțat la naivități, încercând să mă maturizez, descoperind dragostea trupească și infruptandu-mă din ea cu nesaț. Încet, în aglomerația vieții, am uitat în relațiile mele să mai fac loc la sentimente. M-am regăsit cu Liz de curând, amintindu-ne și zâmbind pe seama vremurilor care au trecut și ne-au lăsat cu amintiri de neuitat. Ne-am văzut apoi fiecare de viața lui, fericiți că lucrurile frumoase nu se uită. Amintindu-mi de ea, am realizat că în toate relațiile pe care le-am avut în decursul anilor, nu mi-am lăsat niciodată inima să se exprime ca atunci, în copilărie. Fără să vreau, în timp, mi-am surpimat sentimentele într-o dragoste falsă. 

 

 De cele mai multe ori, în ziua de azi ne lăsăm cu toții conduși de focul unei pasiuni interioare ce nu are legătură cu sentimentul de iubire. Dragostea se pierde între  un bărbat și o femeie, uneori înainte de a avea șansa să se nască. Lumea în continuă mișcare, a uitat în evoluția ei, într-o grabă imensă, să iubească. Cupidon plânge undeva într-un colț și săgețile lui sunt rătăcite în zăpada înghețată.  Am putea să-l ajutăm să ne ajute să iubim din nou. 

Nu păstrați dragostea în voi cu frica de exprimare. Totul tine doar de o strângere de mână, o privire duioasă, un zâmbet sau o vorba bună. Sunt atât de multe posibilități de a crea sentimente. De ce să nu le dăm șansa să existe? 

Sursa foto aici.