Miercurea fara cuvinte - Templul iubirii

Astazi doar cateva poze, cu promisiunea ca povestea vine maine. Va doresc cer cu zambet senin!

Sarbatori pascale la... Taj Mahal

Gandul imi zboara catre voi intr-o zi cu o semnificatie atat de aparte. De la racoarea marmurei albe a aTaj Mahal-ului va transmit urari de bucurie si dorinta de a avea sarbatori cu caldura in suflete. Hristos a Inviat! Paste fericit!

Miercurea fara cuvinte - Invitatie la un ceai

...Pana sa ajung in India, m-am delectat timp de trei luni cu peisaje din intreaga Asie. Astazi, pentru voi, o plantatie de ceai in Cameron Highlands, Malaiezia. Invitatia e la cules de ceai si mai tarziu la savurat licoarea.

Parte din normalitate

Scoala e de fapt o casa intr-un cartier nu foarte sarac. Insa cum poti define ce e sarac si ce e bogat? Privind cu ochii de acasa, cartierul e o mahala. Insa e una dintre cele mai cochete. Exista si corturi pe terenuri aride unde oamenii dorm sub bataia soarelui torid. Exista si case darapanate in care nu ar trebui sa locuiasca nimeni, insa adapostesc 5, 6, sau poate 10 suflete. Exista si praf si mizerie si sobolani si vacile sfinte.

Somnul indienilor

Indienii dorm mult.Mult si repede. Atat de repede incat la zece seara aproape ca nu mai e nici tipenie pe strada. Si lucru asta avea sa nu-mi pice bine. Am patit-o chiar din prima zi cand am ajuns in India. Stomacul mai cerea niste biscuiti, o ciocolata, ceva-orice pentru completarea mesei de seara, care, intre noi fie vorba, nu fusese nici pe departe indestulatoare. Eram de-a dreptul flamand.

Primele impresii

Praf, gunoaie, gropi, vaci, porci spinosi sau mai putin spinosi, capre si indieni. Caldura mare, case darapanate in care nu ar trebui sa locuiasca nimeni dar totusi adapostesc 4, 5, 7 suflete, Motociclete, biciclete, elefanti, trasuri improvizate trase de camile. Tarabe cu fructe, legume, condimente si diverse acareturi. Totul e ireal de animat, desprins parca dintr-o poveste paradoxala si imposibil de imaginat in realitate. Cerul e partial senin, nu din cauza norilor, ci mai mult a poluarii, galagia din zona te face sa iti doresti sa iti ingropi capul in nisip asa cum fac strutii cand dau de pericol. E un vacarm asurzitor, un zumzait continuu compus din vocile oamenilor, din claxoanele vehiculelor si din mugetul animalelor. Nici un zgomot nu inceteaza, nici un om nu pare sa se opreasca.  Totul e in continua miscare, nimic nu e static, nici macar praful care continua sa se roteasca in aer cu toate ca in atmosfera nu se simte nici macar un firicel de vant.

Rataciri nedefinite

Timpul s-a scurs,

   Lumanarea s-a stins,

Din infinit nimic nu a mai ramas,

 Poate doar amintirea mea….

Malaiezia, Pacepa si telemeaua

Soarele coborase in mare colorand-o intr-un sangeriu tomnatic. Caldura de peste zi se risipea acum dincolo de nisipul ce incetase brusc sa mai fie fierbinte. Retrasi pe faleza, cautam printre zecile de restaurant locale, un loc  rafinat cu bucate gustoase. Mancarea, total diferita de cea de acasa, e ieftina si pe alocuri delicioasa. Atunci am vazut pentru prima data un “Colt cu carti” (A book corner). Mi s-a parut interesant sa-l descopar acolo, in inima Malaieziei, pe o insula populata doar de turisti. Si cand te gandesti ca peste tot in lume interesul pentru carte incepe sa piara subit…

Acel departe unde ma aflu acum

Calatorului ii sade bine cu drumul. Asa suna o zicala veche de cand lumea. Nu stiu exact cand si cum am devenit un calator. Poate am fost mereu si nu am stiut. Va mai aduceti aminte de povestea cu rucsacul? Va spuneam atunci, sa tot fie ceva ani  trecuti ca vreau sa evadez si rucsacul e pregatit si ma asteapta. Sigur, a trebuit sa apara momentul potrivit. Sau poate chemarea a fost din ce in ce mai puternica. Privesc acum inapoi cu mandrie si ma minunez inca fara sa vreau: Cand am ajuns atat de departe?

The way "back"

Inainte de a pleca in lume, ne-am adunat cu totii pentru o saptamana in Norvegia, pentru a ne pune la punct ultimele detalii privind marea noastra calatorie. Astfel, am petrecut cateva zile cu dezbateri mai mult sau mai putin intense si am avut intrevederi cu rezultate benefice. Si, intr-un final, a venit timpul sa plecam.

Despre voluntariat si beneficiile acestui mod de a fi

Nu m-as fi gandit sa imi transform acest loc intr-un blog de calatorii. Si poate nu as fi facut asta niciodata chiar daca de mult calatoresc acolo unde ma cheama vantul si soaptele noptii. Totusi, fiindca ma simt dator sa explic de ce anul asta am lipsit mai mult sau mai putin din peisajul virtual, am sa va spun o poveste despre ce a fost si ce urmeaza sa fie. Povestea schimba nu doar persoana intai singular ci si modul de viata a celor implicati. Va averizez ca urmeaza acum o poveste lunga, o poveste la finalul careia nu o sa spuneti ca s-a terminat cu bine, ci o sa va minunati probabil  asteptand continuarea.

Bucurati-va asadar prin intermediul nostru de calatoriile pe care le vom face si de surprizele pe care ni le reverva urmatoarea perioada din viata:

Ce mai fac eu? Cred in mine!

Poti sa crezi in viitor? Poti sa crezi ca soarta ti-e scrisa spre o anume directie? Ai sentimentul ca totul, indiferent de ce ai face se duce spre ceea ce iti este scris? Poate e adevarat. Poate tot jocul vietii e doar o piesa de teatru, care se termina cu acelasi deznodamant indiferent daca joci bine sau prost in fata audientei.

Nu am sa fac o pledoarie asupra viitorului si nici nu am sa ma concentrez pe teatrul ce-l jucam in fiecare zi pentru a ne deseana pentru altii viata in culori mai mult sau mai putin fanteziste.

Nu fi musca!

Nu stiu rolul lor. Nu m-am gandit niciodata ca ar avea vreo unul. Nici nu am intrebat. Puteam macar sa ma interesez, insa nu avea rost. Cand nu iti place ceva nu vrei sa afli informatii contradictorii. Asa ca am lasat totul sa para confuz multumindu-ma cu idea ca eu am dreptate.