Găseşte-mă iar

Îţi aminteşti? Am lăsat-o la tine. Poate fără să vreau, fără să ştii, făra să simt că-i departe.

Mai ştii cum era? Mai ţii minte unde ai ascuns-o? Acum ai nevoie de ea. Du-te şi o caută.

Nu mă întreba unde. Eu doar ţi-am oferit-o. Caută bine!

Miercurea fără cuvinte – Altceva

Ca să cunoşti un loc nu e deajuns să fii acolo sau să te uiţi la o fotografie. În spatele fiecărei imagini se ascunde o poveste. Pentru a inţelege povestea voi învăţa mereu să caut, să ascult şi să simt. 

Experienţă

Ceea ce am să vă povestesc acum nu e o poveste. Nu are nici zmei, nici zâne, nici măcar un început sau un sfârşit. Povestea de azi e o poveste despre trăirea unei experienţe. 

Miercurea fără cuvinte – Puterea cuvintelor

Nu e curios să vorbeşti intr-o zi fără cuvinte tocmai de puterea cuvintelor. Videoclipul de jos nu poate ţine cont de această regulă. Urmăriţi-l cu plăcere. Merită!

Nu e razboi să mă omoare pe mine! Să fie pace!

Folosindu-mă de un articol mai vechi, am reuşit astăzi să pun cap la cap informaţii şi fotografii, concretizând câteva săptămâni de muncă într-o pagină de cuvinte şi imagini ce descrie acţiunile noastre stradale din oraşul Lillehammer din Norvegia, cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii.

Cititorilor mei

Uneori timpul mă pune la încercare şi se joacă cu mine în ideea de a mă face să îmi depăşesc limitele impuse, limite pe care le credeam stabile de multă vreme şi imposibil de depăşit. Astfel, îmi remodelez munca şi faptele, alergând între ore şi minute, încercând, pe cât posibil, să nu rătăcesc nici o secundă în negura irecuperabilă a trecutului.

Miercurea fără cuvinte – Norvegia, aceeaşi dar mereu altfel

Fiindcă v-am obişnuit cu astfel de imagini şi mai ales pentru că sunt aici în inima acestei ţări scandinave, vă prezint mai jos o nouă fotografie pe care o consider surprinzătoare. Sper să vă  placă si voua.

Către oarecare

Nu am considerat niciodată poezia ca fiind punctul meu forte. Cu toate astea, din când în când, mai am câte o sclipire (nu de geniu) şi mai aştern ceva rânduri pe hârtie într-o tentativă timidă de a crea câteva versuri. Rezultatul arată aşa:

Accidente

Stateam amandoi pregatiti si asteptam startul. Il priveam in ochi si incercam sa intuiesc ce miscarea avea sa faca. El doar zambea pe sub mustata si incerca sa ma deruteze de la inceput. Dar eu eram pregatit. Nu avea nici o sansa sa treaca. Apoi se auzi semnalul si amandoi am sarit gata de atac. Însa piciorul lui stang s-a miscat neobisnuit intr-o directie diferita fata de corp si pentru o clipa am crezut ca m-a pacalit. S-a asezat jos si mi-a soptit cu o voce stinsa. “Mi-am rupt piciorul!”

Miercurea fara cuvinte - Alesund

Ce poti să mai faci când natura se exprimă în asemenea mod? Doar să stai relaxat să-ţi imaginezi că simţi aerul tare al Scandinaviei în Fiordul de la Alesund şi te bucuri de viaţă mai mult decât oricând. Salutări din Norvegia!  

După o lună

Azi se împlineşte o lună de când am ajuns în Norvegia. Mi-am lăsat ţara mea iubită şi am făcut un pas spre necunoscut. Dacă ar fi sa trag linie si să privesc pe parcursul acestei luni la faptele mele, aş descoperi că viaţa mi s-a schimbat aproape în toatalitate. Să vedem cum:

Spectacolul naturii

Sa tot fi fost vreo sase spre seara cand m-am bagat in pat sa incerc sa dorm. De la noua urma sa lucrez in tura de noapte si m-am gandit sa ma odihnesc. Cu ochii inchisi, contemplandu-mi visele intr-o raza ce credeam a fi de soare (in realitate insa uitasem lumina aprinsa pe hol), aud strigate si tipete entuziasmante. “It’s snowing! It’s snowing!”. Nu le-am dat importanta, mi-am afundat mai tare capul in perna si am atipit iarasi.

Pe la sapte jumatate m-am trezit buimac, ca un om care e satul de somn si doarme mai mult decat ii trebuie. Dupa ce m-am spalat pe ochi si am baut un pahar urias cu suc, mi-a venit o idee si mi-am deschis repede laptopul sa o scriu. Orice idee nescrisa la timpul ei, ajunge sa fie risipita intr-un noian de uitare. Detasat complet de realitatea ce ma inconjura, pierdut si regasit intre cuvintele mele, am realizt intr-un tarziu ca e timpul sa plec la servici.

Cu capul în nori

Când am ajuns aici, primul lucru care m-a surprins a fost cerul. Nu mă aflu la o altitudine foarte mare, insă cerul pare să fie mereu la o doar o palma înălţime de mine. Norii coboară spre lac şi se agită împrumutând din culoarea valurilor de smarald. Seninul se deschide în albastru infinit şi se pierde dincolo de orizonturi care aduc mereu vreme schimbătoare. Ploaie sau soare, nori albi sau coloraţi, trec toţi pe deasupra cerşind mângâiere, tandreţe, sărut. Aici, în vârf de munte, mă pot rătăci şi regăsi printre valuri pufoase şi moi. Sunt rece şi cald în acelaşi timp. Ca şi mine, alături îmi sunt suflete care încearcă mereu să îşi descopere propria identitate.