Adevarul despre disparitia unicornilor

Noaptea se plictisise sa mai astepte si chema soarele spre rasarit. Un rosu prelungit imbraca padurea intr-o clipa de raceala tomnatica. Stele palira, roua sclipi printre frunze. Intr-o liniste deplina, statea incremenit ascultand universul sa se miste. Nimic. Doar tacere. In departare, o goarna suna ascutit si prelung, in semn de chemare.

Din aparentele sfarsitului

...Si fiindca tot mi-am amintit de poezie, continui astazi printre versuri si rime.

Petale de dor

Si fiindca timpu-mi joaca feste si azi ma simt pierdut in stele, vise si nesansa, imi amintesc de versuri de demult zambind la raza mea maiastra. Si raza mea e plina de speranta...

Viata are gust!

De vreo saptamana tot caut luna. Pe dupa creste, in reflexia apei, dincolo de nori sau in albastrul senin. Nimic. Nici urma. Soarele e stapan si se joaca cu cerul, tinand ziua la respect si noaptea la distanta. In perioada asta, aici, in Nordul Norvegiei, nu apune niciodata. E atat de vesel sa nu stii unde-i luna. Cand nu e intuneric nu e loc de teama.

De nu te am...

Tin ochii inchisi. Au trecut ani peste mine lasandu-ma timid in tineretea ce se scurge fara jena. Am refuzat iubiri descatusand dorinta. Am negat ca am suflet, reinventand pasiunea si am devorat viata traind asa acum am crezut de cuvinta. Iubirea neimpartasita mi-am adunat-o in inima. Strat peste strat, fara sa stiu, pana cand inima a devenit neincapatoare. Si eu am continuat sa adun sentimente fara sa tin cont ca nu mai am unde sa le ascund pana cand intregul corp a inceput sa tipe si sa se revolte. E atat de multa dragoste in mine…

…si nimeni imprejur ca sa se-nfrupte!

Fii cerul meu senin

Mă lipesc de fereastră şi îmi pierd privirile în depărtări. Orizontul e alb, fereastra e veche. Afară ninge mult, agitat şi rece. Privirea mi-e de gheată şi inima tinde să devină la fel. Ȋmi iau gândurile şi le las să răzbată dincolo de geamul cu iarnă.

Miercurea fără cuvinte - Pe inserat

Precum se-agită marea-n valuri de nisip, norii pe cer se zbat în vânt pierzând cărarea, şi-n umbra marelui apus se plimbă în culori de foc ce ieri au fost şi astăzi parcă nu-s. Ȋn iarna ce mă-ngroapă-n munții albi, tot mai pustii, mai rătăcesc pribeag... şi tu te pierzi si tu nu-mi vii...

Din adolescenţă

Şi dacă tot am început anul într-o perspectivă poetică, se pare că am să păstrez pentru un moment linia versificată, amintindu-mi astăzi de o poezie pe care am scris-o la finalul anilor 90. Nu ştiu prin ce minune am regăsit-o, însă mă bucur că încă există. 

Reflexii metaforice

Nemaigăsind timp să-mi finisez poveştile, orbecăind în întunericul vremii fără să ştiu unde mi-am lăsat clepsidra vieții, ca să mi-o întorc din nou, aştern tăcut pe hârtie amalgam de cuvinte ce se împrăştie precum iubirile de mult uitate. Le adun pe toate ca pe un pumn de firmituri şi încerc să le aşez împreună. Cuvintele se nasc în gând şi înfloresc în amintiri de sentimente. Iubirea stă ascunsă între metafore. Mai pun o virgulă în rândul meu şi merg mai departe. La un moment dat, dincolo de punctele de suspensie va răsări un semn de exclamare.

Regăsiri în rătăciri

Cerul plângea prelung într-o burniță albastră. Inima părea să înghețe rece în piept însă vibrația-i părea fierbinte. Ȋl privi în ochi şi simți un fior. Un sentiment nou, plăcut, o senzație de linişte interioară, dar în acelaşi timp de zbucium intens. Mâinile îi tremurară instinctiv şi vocea refuza să se audă în noapte.  Vântul vibra ca o şoapta în locul ei şi Geo simți pentru prima oară un fior ce avea să-i devină o dependență în suflet.

În căutarea…

Cu ochii larg deschişi stau astăzi să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară. Ȋmi ofer inima să se umple de iubire, îmi las sufletul să zboare, încărcat cu ideea că viața este frumoasă. Liniii neregulate se joacă în orizont, împungând vârfuri  de cer cu creste de zăpadă.  Natura delicată şi blândă până acum, prindea forme neaşteptate.

O voce ce părea vis, şopti delicat în cuvinte suave. Am ştiut că e ea ce va fi, vorbind cu mine ce sunt.

Miercurea fără cuvinte – Aminteşte-ţi raza de… vară

Aminteşte-ţi de răsărit şi de mare, aminteşte-ţi pescărusul cu aripi de soare. Aminteşte-ţi raza ce s-a-nalţat  peste infinitul senin, aminteşte-ţi de noi  şi de cerul sublim.  Să ne amintim ȋmpreună de vară!

Aromă de ... albastru

Ȋn faţa paginii albe, mi-am scos stiloul să scriu, să-mi aştern pe hârtie vise ȋn cuvinte măreţe. Peniţa alunecă uşor şi sentimentele se colorează simplist. Foaia, de un alb imaculat, e presărată acum cu idealuri albastre.

Afară e frig şi inima ȋmi prinde ȋncet cruste de gheaţă. Aburi şi fum, răsuflu greu, vântul ȋmi şopteşte de iarnă. S-au colorat ca stelele reci copacii goi ce frunzele şi-au risipit ȋn miazăzi. 

Găseşte-mă iar

Îţi aminteşti? Am lăsat-o la tine. Poate fără să vreau, fără să ştii, făra să simt că-i departe.

Mai ştii cum era? Mai ţii minte unde ai ascuns-o? Acum ai nevoie de ea. Du-te şi o caută.

Nu mă întreba unde. Eu doar ţi-am oferit-o. Caută bine!

Către oarecare

Nu am considerat niciodată poezia ca fiind punctul meu forte. Cu toate astea, din când în când, mai am câte o sclipire (nu de geniu) şi mai aştern ceva rânduri pe hârtie într-o tentativă timidă de a crea câteva versuri. Rezultatul arată aşa:

Nu risipiţi iubirea!

O sărută pe creştetul capului şi se depărtă uşor, ca şi cum ar fi aşteptat să fie chemat înapoi. Ea rămase înmărmurită privind în urma paşilor lui. Niciunul nu schiţă nici un gest şi el continuă să se îndepărteze, iar ea să rămână în urmă. Cerul prinse pojghiţă de nori peste luna plină şi întreg infintul celest părea îngândurat. În aer, miresmele verii se rătăceau în parul ei, iar pe buzele lui rămăsese doar gustul ultimului sărut. Să fie oare asta despărţirea?

Miercurea fără cuvinte – Rază de soare

Am să prind soarele în palmă, să-l aşez în palma ta. Să ţi se alinte raza printre degete şi să te bucuri de iubirea mea.

Rătăcire

Pe drum mergeam şi pasii se pierdeau in noaptea târzie mereu. Cu liniştea dragostei în minte fremătam pe sub copacii ce se înşiruiau de o parte şi de alta a drumului. Coroanele verzi păreau a se înclina în faţa noastră. De pe cer zâmbeau stele, în aer zburau fluturi îmbracaţi în dorinţă. Dincolo de noi, universul îşi trăia viaţa fără ca noi să ştim cât de puţin contam în infinitatea lui nemărginită.

Dialoguri drăgăstoase

Căutând printr-o agendă veche idei pierdute în negura anilor am găsit o scrisoare către iubita mea din acea perioadă. Scrisul mărunt pare că tremură şi azi de emoţia iubirii ce o aveam în acele vremuri. Fiecare litera are în ea culoarea dragostei, fiecare cuvânt vibrează sub ecoul vocii de îndrăgostit. Iată aşadar iluzia unei iubiri transpusă pe hârtia unui caiet cu pătrăţele:

Definiţia iubirii

De curând cineva m-a întrebat ce e iubirea. Am stat şi m-am gândit că am scris multe poveşti de iubire dar nu am dat niciodată o definiţie concretă. Aşa că într-un prim moment nu am putut să îi răspund. Nu am avut pe cine să întreb. Prietenul meu Cupidon lipseşte de mult. E ocupat prin alte meleaguri şi a rătăcit săgeata mea de îndrăgostit. Aşa că am fost nevoit să inventez. Să încerc să îmi amintesc iubirea din postura omului care a uitat să iubească. Oare am reuşit?