Afară zăpada se aşterne în fulgi mici şi deşi. E trecut de
ora două după-amaiaza, dar cerul e întunecat şi îmi dă impresia că noaptea e
aproape. În piept mă încearcă o durere ciudată şi simt că picioarele ce-mi
tremura urmează să-mi cedeze din clipă în clipă. Mintea o ia razna, corpul la
fel. Sunt în punctul în care urmează sa disper. Alerg spre camera mea şi nimic
in jurul meu nu mai contează.
joi, 1 noiembrie 2012
marți, 30 octombrie 2012
Miercurea fără cuvinte – Am să mă-nalţ în zbor
Eu am să îmi iau zborul acum. Mă desprind de toate
şi mă înalţ spre infinitatea cerului albastru. Am stat să mă priveşti, să mă
studiezi, să mă simţi, dar acum am să plec. Ce zici, ai curaj să zbori cu mine?
marți, 23 octombrie 2012
Miercurea fără cuvinte – Anotimpuri colorate
Mi-am rătăcit toamna pe drumuri de munte, mi-am
colorat sentimentele în frunze ce stau acum să cadă pentru a înflori noi în
primăvara ce va să vie. Până atunci, zăpada aşteaptă să coboare de pe creastă
să ne împresoare cu toate bucuriile iernii.
duminică, 21 octombrie 2012
Călătorii în locuri noi
Era o perioadă când credeam ca lumea se termină dincolo
de muntele din spatele casei. Acolo se
adunau norii în caz de furtună, acolo ningea prima dată şi tot acolo apunea
soarele mereu. Pe atunci lumea mea şi gândurile îşi aveau sfârşitul pe creasta aceea
împădurită, unde cerul se unea cu pamântul şi totul părea că se sfârşeşte.
De la o vreme incoace am bătut ţara în lung şi în lat şi mai
târziu am început să descopăr lumea. M-am adunat acum în linişte pe un vârf de
munte, privind frumos la cei ce se frământă în căutarea zborului etern spre
necunoscut. Din când în când cobor căutând să mă amestec printre oameni din necesitatea
de a nu uita sa fiu om obişnuit.
miercuri, 17 octombrie 2012
Găseşte-mă iar
Îţi aminteşti? Am lăsat-o la tine. Poate fără să vreau, fără să ştii, făra să simt că-i departe.
Mai ştii cum era? Mai ţii minte unde ai ascuns-o? Acum ai
nevoie de ea. Du-te şi o caută.
Nu mă întreba unde. Eu doar ţi-am oferit-o. Caută bine!
marți, 16 octombrie 2012
Miercurea fără cuvinte – Altceva
Ca să cunoşti un loc nu e deajuns să fii acolo sau
să te uiţi la o fotografie. În spatele fiecărei imagini se ascunde o poveste.
Pentru a inţelege povestea voi învăţa mereu să caut, să ascult şi să simt.
duminică, 14 octombrie 2012
Experienţă
Ceea ce am să vă povestesc acum nu e o poveste. Nu are nici
zmei, nici zâne, nici măcar un început sau un sfârşit. Povestea de azi e o
poveste despre trăirea unei experienţe.
marți, 9 octombrie 2012
Miercurea fără cuvinte – Puterea cuvintelor
Nu e curios să vorbeşti intr-o zi fără cuvinte tocmai
de puterea cuvintelor. Videoclipul de jos nu poate ţine cont de această regulă.
Urmăriţi-l cu plăcere. Merită!
luni, 8 octombrie 2012
vineri, 5 octombrie 2012
Cititorilor mei
Uneori timpul mă pune la încercare şi se joacă cu mine în
ideea de a mă face să îmi depăşesc limitele impuse, limite pe care le credeam
stabile de multă vreme şi imposibil de depăşit. Astfel, îmi remodelez munca şi
faptele, alergând între ore şi minute, încercând, pe cât posibil, să nu rătăcesc
nici o secundă în negura irecuperabilă a trecutului.
miercuri, 3 octombrie 2012
Miercurea fără cuvinte – Norvegia, aceeaşi dar mereu altfel
Fiindcă v-am obişnuit cu astfel de imagini şi mai
ales pentru că sunt aici în inima acestei ţări scandinave, vă prezint mai jos o
nouă fotografie pe care o consider surprinzătoare. Sper să vă placă si voua.
luni, 1 octombrie 2012
sâmbătă, 29 septembrie 2012
Accidente
Stateam amandoi pregatiti si asteptam startul. Il priveam in
ochi si incercam sa intuiesc ce miscarea avea sa faca. El doar zambea pe sub
mustata si incerca sa ma deruteze de la inceput. Dar eu eram pregatit. Nu avea
nici o sansa sa treaca. Apoi se auzi semnalul si amandoi am sarit gata de atac.
Însa piciorul lui stang s-a miscat neobisnuit intr-o directie diferita fata de
corp si pentru o clipa am crezut ca m-a pacalit. S-a asezat jos si mi-a soptit
cu o voce stinsa. “Mi-am rupt piciorul!”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)