De nu te am...

Tin ochii inchisi. Au trecut ani peste mine lasandu-ma timid in tineretea ce se scurge fara jena. Am refuzat iubiri descatusand dorinta. Am negat ca am suflet, reinventand pasiunea si am devorat viata traind asa acum am crezut de cuvinta. Iubirea neimpartasita mi-am adunat-o in inima. Strat peste strat, fara sa stiu, pana cand inima a devenit neincapatoare. Si eu am continuat sa adun sentimente fara sa tin cont ca nu mai am unde sa le ascund pana cand intregul corp a inceput sa tipe si sa se revolte. E atat de multa dragoste in mine…

…si nimeni imprejur ca sa se-nfrupte!

Pretul timpului

Intr-un colt de senin ratacit printre nori se ascunde o raza de soare. Cerul, ca o poarta deschisa spre lume, revarsa o fanta de lumina alba, blanda si tacuta. Ignorand troienele de zapada ascutite peste intregul cuprins, deschid fereastra spre lumina. Ma ridic peste geam si pret de cateva clipe, cu ochii inchisi, caut in gand fericirea.

Miercurea fara cuvinte - Imi vreau timpul inapoi

De s-ar putea-ntampla candva, vreo doua zile sa dau timpul inapoi....si atunci sa-l folosesc cu iscusinta!

Miercurea fără cuvinte – Varşovia din nou

Şi pentru că Polonia nu se poate prezenta într-o singură fotografie, iar lucrurile neterminate nu mă caracterizează, mai adaug astăzi la colecție o imagine reprezentativă plus o surpriză. Sunt convins ca o să vă placă. Salutari cu bine!

Miercurea fără cuvinte - Varşovia

Ȋn periplul meu prin viață şi prin lume, timpul şi paşii m-au ajuns astăzi într-un oraş pe care l-am decoperit aşa cum l-au descris toți. Ca o pasăre renăscută din propria cenuşă, Varşovia, capitala Poloniei m-a primit cu arome de primavară senină.

La plimbare cu iarna

 Ziua începuse târziu, aproape de amiază, când m-am decis sa ies dintre patru pereți căutând primăvara. Era un soare senin ce reflecta în zăpadă colorând întrega privelişte în albastru celest. Cu geamul deschis, m-am lăsat purtat de mireasma aerului curat şi tare din iarna asta ce pare fără sfârşit. E o zi potrivită pentru plimbare.

Fii cerul meu senin

Mă lipesc de fereastră şi îmi pierd privirile în depărtări. Orizontul e alb, fereastra e veche. Afară ninge mult, agitat şi rece. Privirea mi-e de gheată şi inima tinde să devină la fel. Ȋmi iau gândurile şi le las să răzbată dincolo de geamul cu iarnă.

Miercurea fără cuvinte - Visare

Ȋn deşertul de alb, neatins de picior, mă confund cu un nor pe un zmeu călător... Ȋn jur e tăcere! Infinitul zboră cu mine în albastru celest căutând nemurirea. 

Miercurea fără cuvinte - Pe inserat

Precum se-agită marea-n valuri de nisip, norii pe cer se zbat în vânt pierzând cărarea, şi-n umbra marelui apus se plimbă în culori de foc ce ieri au fost şi astăzi parcă nu-s. Ȋn iarna ce mă-ngroapă-n munții albi, tot mai pustii, mai rătăcesc pribeag... şi tu te pierzi si tu nu-mi vii...

Din adolescenţă

Şi dacă tot am început anul într-o perspectivă poetică, se pare că am să păstrez pentru un moment linia versificată, amintindu-mi astăzi de o poezie pe care am scris-o la finalul anilor 90. Nu ştiu prin ce minune am regăsit-o, însă mă bucur că încă există. 

Miercurea fără cuvinte - De iarna

...Şi fiindcă tot mă-ntreabă lumea unde sunt... şi findcă tot mai rătăcesc în albul infinit ca cerul... 

Reflexii metaforice

Nemaigăsind timp să-mi finisez poveştile, orbecăind în întunericul vremii fără să ştiu unde mi-am lăsat clepsidra vieții, ca să mi-o întorc din nou, aştern tăcut pe hârtie amalgam de cuvinte ce se împrăştie precum iubirile de mult uitate. Le adun pe toate ca pe un pumn de firmituri şi încerc să le aşez împreună. Cuvintele se nasc în gând şi înfloresc în amintiri de sentimente. Iubirea stă ascunsă între metafore. Mai pun o virgulă în rândul meu şi merg mai departe. La un moment dat, dincolo de punctele de suspensie va răsări un semn de exclamare.

Miercurea fără cuvinte – Lună plină

Umplut până la refuz cu brazi încărcați cu zăpadă, lipiți de cer prin înălțimea munților, întregul peisaj e de basm. Celestul e curcubeu, în nuanțe de roşu şi albastru, continuându-şi mai apoi infintul în culoarea obişnuită a iernii. Şi, peste toate astea, la mijloc de orizont, răsare stăpână crăiasă, Luna.