In mod normal o
calatorie prin tara, fie ea si cu microbuzul, ma lipeste cu nasul de geam si
imi lasa privirea sa zburde pe plaiuri dragi de patrie iubita. Paduri, campii,
munti sau ape, toate alearga in fata mea din viteza masinii cu care ma
deplasez, umplandu-mi inima de bucurie, atingandu-mi sufletul pana cand se trezeste
in mine mandria si multumirea binecuvantarii de a fi roman.
Ziua de azi a
fost diferita. Mi-am gasit locul mic si m-am asezat inghesuit cu picioarele la gura intre doua
scaune in masina ce avea sa ma duca
acasa. Aveam loc la geam si totusi am omis sa privesc afara. Nu pentru ca nu as
fi vrut, ci pentru ca nu am simtit nevoia. Astazi am avut cu mine ceea ce ma
compleateaza mereu, am avut cu mine Cuvantul.