Mi-au reprosat multi care m-au citit ca aici nu scriu eu, ci pesimismul din mine. Mi s-a mai reprosat ca lumea ma cunoaste ca o persoana plina de viata si ca acest lucru nu reiese din ceea ce scriu. Nu vreau sa va dau satisfactie si sa va spun ca aveti dreptate, dar nici nu va contrazic. Ceea ce nu intelegeti, voi dragii mei este ca toate aceste amintiri pe care le aduc mereu in discutie, toate aceste povestioare, oricat ar parea ele de triste si pesimiste nu au facut decat sa ma intareasca, sa ma maturizeze si sa ma invete ca viata trebuie traita cu zambetul pe buze. Sunt vesel, sunt aproape fericit si incerc zilnic sa ii fac pe cei din jurul meu sa zambeasca impreuna cu mine.
Am cunoscut in viata iubirea si deziluzia, am cunoscut zambetul si plansul, am simtit raza de soare care ma dezmiarda si ploaia care ma uda... am cazut de nenumarate ori, la inceput tipand de durere, apoi din ce in ce mai linistit, pentru ca stiu ca de fiecare data cand ma ridic, viata imi surade. Trebuie doar sa imi doresc asta.
Frumusetea vietii e direct proportionala cu zambetul din inima ta. Si as vrea sa nu uite nimeni asta. Pentru ca eu doar asa simt.
