Miercurea fără cuvinte – Extravagant

Există personaje extravagante. Cu siguranţă. Însă personajul de mai jos merită toată admiraţia şi trebuie tratat cu respect. Şunteti toţii de aceeaşi părere?

Dragostea la radio

Să tot fi fost prin clasa a noua când dragostea începuse să se înfiripe în inima şi totul în jur mi se părea romantic. Ziua erau fluturaşi, păsărele, copăcei înfloriţi, îndrăgostiţi ţinându-se de mână. Noaptea erau plimbări pe malul lacului, luna uriaşă martoră la iubirea noastră şi emoţiile primului sărut. Ce frenezie! Câtă explozie sufletească, câtă fericire în sufletul inocent al copilului din mine. Însă pe atunci...

Miercurea fără cuvinte – Eu şi cu mine

De mult timp lumea mă ştie singur (şi mă refer aici la statutul social, nu la  numărul de prieteni care îmi completează viaţa). Inevitabil sau nu, şi în viaţa virtuală sunt cunoscut la fel, cu mulţi prieteni şi prietene dar fără o consoartă căreia să îi aparţin. Încercând pe o reţea de socializare să schimb statul relaţiei mele, am ajuns să mă confrunt cu următoarea dilemă:

Tată, să nu mă bați, tată!

“Am murdărit cămașa! O să mă bată iar.

 Lacrimile prinseră a șiroi pe obrazul transpirat, ajungând să se amestece cu sângele și praful din aer. Copilul părea acum o mască a deznădejdei și neputinței.

“Nu mai vreau să mă bată!... Nu mai suport!”

  Împleticindu-se, încercă disperat să-și mențină echilibrul, dar căzu peste asfatul trotuarului. Nu simți impactul și nici clipa în care fusese inconștient. Se ridică la un moment dat fără să-i pese cât timp a zăcut și alergă spre centrul orașului. Trebuia să își schimbe cămașa.

 În urmă sa, pe trotuar, rămăsese o pată de sânge.

Miercurea fără cuvinte – Lipsă la apel

În ultima vreme am fost ocupat. Ocupat tare de tot. Şi toată lumea voia ceva de la mine. În consecinţă telefonul a sunat fără întrerupere. Bine că azi l-am uitat acasă. Aşa am stat şi eu liniştit.

Dincolo de lacrimi

Cerul e de plumb, cum doar  înşuşi Bacovia ar fi putut să-l zămislească prin cuvintele sale. Dincolo de nori se clatină vântul, încercând să mă atragă într-o furtună de neînteles. Mă împiedic tăcut de vise deşarte, eşuând în a mă agăţa în a lor  măreţie. Mă pierd, mă risipesc în nouri ce nu vor să îmi plece  şi parcă n-am văzut senin de-un secol. Mă închid în mine şi respir în suspine nuanţate cu lacrimi. Azi am făcut o fată să plângă...

Miercurea fără cuvinte – Azi e o zi bună

Vă prezint noul meu tricou. De fapt, mă  bate un gând să îmi cumpăr şapte. Câte unul pentru fiecare zi din săptămână. Pentru că, nu-i aşa (!?), în fiecare zi e o zi bună! Fiţi optimişti, în fiecare zi de azi, cu siguranţă e o zi bună!

Orice clipă poate deveni eternitate

Raze jucăuşe se scăldau în marea de oameni şi se pierdeau printre paşii lor grăbiţi. Lumea aleargă spre idealuri, îşi târâie visele în genţi, sacoşe sau rucsaci spre servici, spre casă sau spre cărări neştiute de nimeni. În oraş e un haos primordial şi nimănui nu-i pasă. Dincolo de agitaţie eu mă strecor relaxat, cu inima plină de vară şi zâmbetul fluturându-mi ştrengăreşte pe buze. Dincolo de necunoscuţii ce-şi plimbă soarta pe străzi, am zărit-o pe ea, precum o pată luminoasă într-un ocean întunecat.  Şi se îndrepta spre mine....