Ziua începuse târziu, aproape de amiază, când m-am decis sa ies dintre patru pereți căutând primăvara. Era un soare senin ce reflecta în zăpadă colorând întrega privelişte în albastru celest. Cu geamul deschis, m-am lăsat purtat de mireasma aerului curat şi tare din iarna asta ce pare fără sfârşit. E o zi potrivită pentru plimbare.
vineri, 22 februarie 2013
La plimbare cu iarna
Ziua începuse târziu, aproape de amiază, când m-am decis sa ies dintre patru pereți căutând primăvara. Era un soare senin ce reflecta în zăpadă colorând întrega privelişte în albastru celest. Cu geamul deschis, m-am lăsat purtat de mireasma aerului curat şi tare din iarna asta ce pare fără sfârşit. E o zi potrivită pentru plimbare.
joi, 21 februarie 2013
Fii cerul meu senin
Mă lipesc
de fereastră şi îmi pierd privirile în depărtări. Orizontul e alb,
fereastra e veche. Afară
ninge mult, agitat şi rece. Privirea mi-e de gheată şi inima tinde să devină la
fel. Ȋmi iau gândurile şi le las să răzbată dincolo de geamul cu iarnă.
marți, 19 februarie 2013
Miercurea fără cuvinte - Visare
Ȋn deşertul de alb, neatins de picior, mă confund cu un nor pe
un zmeu călător... Ȋn jur e tăcere! Infinitul zboră cu mine în albastru celest
căutând nemurirea.
marți, 12 februarie 2013
Miercurea fără cuvinte - Pe inserat
Precum se-agită marea-n valuri de nisip, norii pe cer se
zbat în vânt pierzând cărarea, şi-n umbra marelui apus se plimbă în culori de
foc ce ieri au fost şi astăzi parcă nu-s. Ȋn iarna ce mă-ngroapă-n munții albi,
tot mai pustii, mai rătăcesc pribeag... şi tu te pierzi si tu nu-mi vii...
duminică, 10 februarie 2013
Din adolescenţă
Şi dacă tot am început anul
într-o perspectivă poetică, se pare că am să păstrez pentru un moment linia
versificată, amintindu-mi astăzi de o poezie pe care am scris-o la finalul
anilor 90. Nu ştiu prin ce minune am regăsit-o, însă mă bucur că încă
există.
miercuri, 6 februarie 2013
Miercurea fără cuvinte - De iarna
...Şi fiindcă tot mă-ntreabă lumea unde sunt... şi findcă
tot mai rătăcesc în albul infinit ca cerul...
duminică, 3 februarie 2013
Reflexii metaforice
Nemaigăsind timp să-mi finisez poveştile, orbecăind în întunericul vremii fără să
ştiu unde mi-am lăsat clepsidra vieții, ca să mi-o întorc din nou, aştern tăcut
pe hârtie amalgam de cuvinte ce se împrăştie precum iubirile de mult uitate. Le
adun pe toate ca pe un pumn de firmituri şi încerc să le aşez împreună. Cuvintele
se nasc în gând şi înfloresc în amintiri de sentimente. Iubirea stă ascunsă între
metafore. Mai pun o virgulă în rândul meu şi merg mai departe. La un moment
dat, dincolo de punctele de suspensie va răsări un semn de exclamare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)