Fotografia - amintirea vie din noi

Nu stiu exact ce cautam  astazi intr-un dulap  plin cu dosare, carti si cursuri din anii studentiei. Nu cred ca era ceva important, atata timp cat am uitat in momentul in care ochii mi-au cazut pe  teancul vechi de albume cu fotografii. Pierdute in timp, aruncate intr-un colt intunecat ale  unui dulap pe care nu prea il deschid, stateau ascunse de mine - amintiri.  Sunt ani de zile de cand  nu am mai deshis acele albume. Le-am  aranjat frumos in acel dulap si le-am parasit acolo.

Dragoste parinteasca?

Iesisem din magazin sa iau o gura de aer. Deobicei ma asezam pe bancuta din fata si priveam linistit la pietonii grabiti. Acum bancuta era ocupata de un om  de varsta mijlocie. Mi-au sarit in ochi adidasii rupti si sosetele care au fost odata albe. Pantalonii zoiosi, pareau sa fi fost odata de un albastru celest. Acum erau doar o combinatie de culori spalacite. Camasa de un gri inchis  (sunt aproape sigur ca acel gri s-a format in timp indelungat), avea  cativa nasturi lipsa, iar  sacoul de deasupra cu greu putea fi numit sacou. Langa el o punga ce parea plina cu diverse lucruri fara prea mare valoare. Am ramas in picioare sprijinind usa magazinului  si evitand sa ma asez  langa un asemnea om. Nu sunt meschin si nici rasist,  ci doar precaut. Cu toate astea, mi s-a intamplat un lucru ciudat; am continuat sa il studiez la inceput fara sa vreau, apoi din ce in ce mai insistent. M-am trezit surprins de ceea ce faceam, insa  simteam ca e ceva dubios cu acel om. 

Omul isi tinea maiinile impreunate si batea din picioare. Privea nelinistit in departare. Era agitat.  Vizibilitatea ii era redusa,  trotuarul e deobicei plin de oameni care misuna in toate directiile. Omul insa isi misca   gatul si capul in sus si in jos, in stanga si in dreapta, incercand sa observe ceva. Pe chipul  neberberit si murdar i se citea nelinistea. Si-a scos o tigara fara filtru si a aprins-o nervos cu mainile tremurande. Apoi s-a ridicat si s-a indepartat cu pasi repezi privind peste umar de nenumarate ori. Mi-am aruncat privirea spre capatul strazii, cautand  ceva sa imi sara in ochi pentru a  sti ce il inspaimanta pe bietul om.

... si vara abia incepe!

 Ma risipesc... Stau in fata foii albe si o multime de ganduri  alearga prin mintea mea. Nici unul dintre ele nu mai e atat de vrednic incat sa se aseze pe hartie. Zambesc, visez, creez. Sentimentele mele sunt mate, precum foaia alba din fata mea. Sufletul si mintea refuza sa le transforme pe toate in metafore. Oare unde si la cine-mi zboara gandul?

Dimineata la prima ora am primit mesaj : “Am ajuns la mare!” o binecuvantare  si un bun inceput pentru o noua zi in aceeasi rutina.

La amiaza prieteni de departe m-au sunat sa ma anunte de o aventura pe munte.

Spre seara am planuit o evadare la mare cu o prietena.

N’joy m-a intrebat si el cand ii mai fac o vizita.

Un prieten vechi ma roaga sa vin in orasul studentiei noastre.

Noaptea privesc fotografii cu un alt prieten bun plecat peste mari si tari.

Tarziu in noapte si devrme in zi Marea ma saluta din nou prin SMS. Cineva acolo ar vrea sa-i fiu aproape.

Eu si bagheta magica

A fost odata un prichindel. Mic nestiutor, naiv si copilaros. Traia bineinteles in orasul prichideilor si avea prieteni prichindei. Cainele sau era prichindel  deasemenea.  In lumea asta minunscula, toate  vietuitoarele erau in perfecta armonie si nu trebuia sa fii destept ca sa poti sa supravietuiesti ci doar sa ai o imaginatie bogata. Se spune ca imaginatia prichindeilor e mult mai  profunda decat imaginatia noastra, a oamenilor obisnuiti.  Si prichindelul din poveste avea imaginatia foarte bine dezvoltata. Astfel, citise undeva ca in lume exista lucruri fermecate  care iti pot indeplini dorintele cele mai de pret. Orice vis ascuns devine  realitate doar printr-un simplu gand. Insa  nu orice prichindel poate intra in posesia unui astfel de obiect fermecat. Mai intai de toate trebuie sa indeplineasca anumite conditii. Aflase dintr-o carte ca un vrajitor prichindel ar putea sa treaca pe la el si sa ii inmaneze o bagheta magica daca va face intr-o singura zi trei fapte bune. Si prichindelul s-a pus pe treaba. A ajutat un batranel prichindel sa treaca strada, apoi a spalat singur  farfuria in care mancase la pranz,  si-a facut curat in camera sa fara ca mama prichindel sa ii spuna  sa faca asta. Si apoi cu bagheta magica in gand, spre seara s-a asezat pe bancuta din fata casei sa astepte vrajitorul.

De doua ori Carmen!

N'joy povestea infocat o intamplare despre colegii lui de scoala, iar eu cu un prieten de al nostru ne amuzam zgomotos. Era tarziu in noapte si mult prea devreme in zi, insa in noi salasluia o energie debordanta. Dupa o noapte de pomina, ne indreptam spre locuinta prietenului nostru pentru o pauza de somn. Tineri, fericiti si lipsiti de griji, ne plimbam spre destinatia noastra fara  sa avem un traseu bine definit. Astfel, ne-am trezit la un moment dat intr-un cartier rau famat al orasului, intr-o zona in care isi faceau veacul diverse "domnisoare" de companie. Am realizat "pericolul" care ne pandea si intr-o tentativa de a traversa zona printr-un loc mai retras, am intrat fix in mijlocul  fetelor. Veselia ne-a disparut ca prin minune si  vorbele galagioase ni s-au transformat in soapte. Fetele ne-au inconjurat si  am fost nevoiti sa ne oprim. Fara sa  incercam insa sa facem nimic, fara nici cea mai mica intentie de a aborda pe  vreouna din tipele prestatoare de servicii,  am fost catalogati ca niste copii perversi si needucati. Si pentru ca  meniul sa fie complet, in clipele imediat urmatoare  a aparut  politia.

Aparente inselatoare

Pe vremuri, cand lumea se impartea in stiutori si oameni de rand, se gasira multi care sa isi renege starea de spirit si formeze propria idee depsre viata incercand sa iasa in evidenta.  Astfel, pe timpurile cand oamenii obisnuiti orbecaiau prin viata ca printr-o jungla plina de mistere, s-a gasit un om care sa dea peste soparla buclucasa. Soparla, asa cum o cunoastem noi in ziua de azi este o vietuitoare  mai mult insectivora din familia reptilelor, avand o coada  in general mai lunga decat corpul. Cu siguranta pentru noi nu este un motiv  de panica. Insa, pentru calatorul din poveste, lucrurile nu erau de loc asa de simple.

Oamenii traiau pe atunci in sate sau cetati aflte la distante mari unele de altele si fara sa fie legate  intre ele decat prin poteci carora putini le stiau rostul. Astfel  cine se incumeta sa faca o calatorie intre doua asezari umane  trebuia sa se inarmeze intai cu idea posibilitatii de a nu ajunge niciodata la destinatie. Calatorul nostru suferea de un sindrom care s-a transmis mereu pana in timpul prezent, acel sindrom care ne stimuleaza dorinta de a iesi in evidenta, de a ne face remarcati, de a demonstra prin diverse mijloace ca suntem mai presus decat  oamenii din jurul nostru. Dornic de aventura, plind de orgoliul personal si aparent ironic in fata pericolelor ce aveau sa-i iasa in cale, omul isi parasi cetatea de bastina si porni la drum.

Culorile sperantei

Ma intorceam de la 'Njoy intr-o dupa amiaza aproape de inserat. Cerul era albastru si presarat pe alocuri cu norisori precum vata de zahar. Mergeam linistit intr-o masina de ocazie si ma bucuram de frumusetile verii. Cer senin, iarba verde, campuri inflorite, dealuri impadurite si mai ales soare. Intrasem in discutie cu soferul, un tip de o varsta apropiata cu a mea. Eram contrariati privind efectele inundatiilor recente si discutam la trecerea timpului despre echilibrul naturii in viata omului. Soseaua intinsa ne oferea o perspectiva cuprinzatoare asupra orizontului si privelistea parea de vis. Vara ne zambea in amurg  si inflorea zambete in  privirile fiecaruia. Si totusi, undeva in dreapta, dincolo de nemarginirea campurilor inverzite, o umbra de mister se apropia cu o viteza inspaimantatoare.

Confruntare pentru senin

Se trezise ca in fiecare dimineata plin de voie buna si energie. In jurul lui, intreg universul se deschise catre viata si o noua zi statea sa inceapa. Privi in jur si totul parea pregatit pentru perfectiune. Albastrul nemarginit al cerului ii facea cu ochiul si se lasa mangaiat de razele sale - deasupra, in stanga, in dreapta, in fata, in spate... Iar jos, sub el, o  podea uriasa de nori negri si suparati. O noua zi incepea si nu i se permitea sa isi arunce razele calde catre pamant. El, soarele, se certase cu norii si fusese pedepsit si inchis deasupra lor.