M-am reinventat!

Anul a început cu emoţii şi planuri măreţe. A  continuat aşa cum ar fi trebuit să fie, în ritm ameţitor, în gânduri  ce trec precum timpul şi fapte ce rămân pentru eternitate. La început de an mi-am propus să fiu altfel.  Acum, la final, pot să spun că am reuşit.: anul ăsta m-am reinventat!

...de poveste

Şi dacă râuri de cuvinte curg nestingherite printre pagini de carte, atunci, alături de gânduri şi clipe, se vor transforma cu toate în sentimente ce vibrează necontenit în sufletul fiecărui cititor. Astăzi, un nou volum al Antolgiilor Amprente literare a prins miros de cerneala proaspată ieşită de sub tipar.

Miercurea fără cuvinte - O rază

Nu avea cum să lipsească din toată sărbătoarea o rază de soare, o rază de lumină, o rază de speranță. Să fie ziua şi gândurile luminate, iar toate dorințele să se îndeplinească sub magia zilei de Crăciun!

Crăciun fericit!

Şi dacă ați şti ce mă aşteaptă… Şi dacă ați şti cum îl aştept… Să vină să mă impresoare, să îmi ridice inima din piept. Să mă înalțe în zbor prin cer cu stele, să mă aducă iar în lume cu iubire. Să mă răsfețe, să mă alinte, să mă faca să fiu mai bun şi mai plin de fericire, să pot apoi să-mpart la toți din Spiritul Crăciunului.

Miercurea fără cuvinte - Nimic?

După cum ştiți, săptămana trecută laptopul meu şi-a luat adio de lume, lăsandu-mă fără fotografiile mele minunate.  Asta înseamnă că cel puțin teoretic , azi nu aş avea nimic să vă ofer. Aşa să fie oare ? 

Pâine şi circ

Când am aflat că o să fac asta, mi-am desenat în minte zeci de scenarii. Aveam în cap idei, metafore, epitete mii ca să descriu ceea ce avea să se întâmple. Eram pregătit. Trebuia să fie o primă experienţă nemaipomenită. Aşa a şi fost, numai că…

S-a dus si el...

Cand l-am adus pentru prima data acasa, lumea a zis ca sunt nebun. Ce imi trebuie mie, alta treaba nu am,  chiar era necesar sa am asa ceva? Nu am tinut cont de nimic, nu am vrut sa aud de nimeni. Era decizia mea si stiam ca fac un lucru bun si de durata.

Miercurea fără cuvinte – Zmeură!(?)

Şi uite aşa, ȋn mijlocul iernii, ma ia pe mine pofta şi mă face să visez şi să muşc din buze de plăcere numai când mă gândesc la asta. O fi de vină dorul de casă, o fi de vină zăpada de afară, dar numai cât m-am uitat la fotografie şi am şi mâncat-o din priviri. Aşadar, vă invit la… zmeură!(?)

Ȋntâmplare cu final fericit(?) Partea a II a

Continuarea de aici

...Ȋn spatele meu oprise o maşină superbă. De la volan a coborât un tip care ȋncerca să mă ridice cu forţa. Nu cred ca ştia cum să fie grijuliu. I-am simţit mâinile tremurând. Omul era ȋn stare de soc. Din maşina sa m-a vazut coborând panta ȋntr-o viteză nebună. A văzut mai apoi mişcările mele nesigure şi in final momentul ȋn care am fost aruncat peste cap ȋntr-un salt incredibil şi aproape ireal. M-am ridicat şi i-am spus că totul e ok. Nu s-a ȋntâmplat nimic. Mi-e bine. Din genunchi, prin ruptura proaspătă a blugilor, curgea sânge. 

Intâmplare cu final fericit(?) (partea I )

Mulţi dintre voi stiţi deja că la sfârşitul lunii august mi-am rupt mâna dreapta. A fost un şoc pentru mine, o sperietură groaznică, pentru că, până ȋn momentul acela, aveam impresia că sunt indestructibil, ferit de Dumnezeu şi protejat de soartă. Eram eu, un om neȋnfricat şi norocos, căruia nimic rău nu i se poate ȋntâmpla vreodată. Ziua aceea avea ȋnsă sa ȋmi dovedească ca oamenii sunt fragili, ca norocul nu ţine numai de tine şi că soarta are căi misterioase de exprimare. Am să vă povestesc (ȋn două părţi) cum s-a ȋntâmplat, ce am simţit şi mai ales ce am ȋnvăţat din această experienţă.

Pregătiţi de sărbători?

Ajungeam acasă grăbit şi mă duceam direct ȋn camera mea. Mă schimbam de haine şi până seara lăsam emoţia să pună stăpânire pe mine. Ȋmi ştergeam apoi ghetuţele, le aranjam frumos, uneori făceam şi câte o fundă uriaşa la sireturi. Stăteam la pândă o vreme şi adormeam ȋntr-un târziu cu visele pline de poveşti de sărbători de iarnă.

Miercurea fără cuvinte – Dimineaţă cu soare

Ar fi ruşinos din partea mea să admint că nu am cuvinte pentru ceeea ce am văzut astăzi, ȋnsă ȋn dimineaţa asta zeii au mărit intensitatea mingii de foc, au trimis străjeri ȋmbrăcaţi ȋn roşu de o parte şi de alta a muntelui şi apoi au lăsat soarele să muşte din cer precum iubirea se ȋnfruptă din inimă. Şi dacă tot a răsărit peste noi din toate părţile infinitului celest, să ne bucurăm ȋmpreună de o zi sublimă.

Sunt român!

- Where are you from? (De unde eşti?)

- Romania! Have you been there? (Ai fost acolo?)

- Romania? No! Never! (România? Nu! Niciodată)

- Too bad! It’s a beautiful country with beautiful people! (Păcat! E o ţară frumoasă cu oameni frumoşi!)

Miercurea fără cuvinte – prin nămeţi

Ȋn orizont, un pictor şi-a aşezat norii pe şevalet şi a picurat din albastru peste cer şi zăpadă. Mă ȋnfăşor ȋntr-o feerie ameţitoare şi ȋmi las gândurile să plutească. Iarna, acoperit de nea, ȋmi ţin amintirile la cald şi visele ȋn zbor fără teamă de ȋnălţimi şi doar cu voie bună. Vă doresc să aveţi şi voi mereu inima caldă!

Nu vrei să fii tu?

Privesc afară cum ninge timid şi gândul mă fură departe. Mă rătăcesc printre fulgi şi mă amestec prin vijelia albă, ȋmprăştiat de vânt ȋn toate direcţiile. Amintirile aleargă cu mine şi nu mai ştiu dacă le-am ȋntâlnit acum sau doar am vrut să scap de ele. Ȋn magicul alb, mai răzbate uneori o lumină. Ȋn corpul meu inghetat de frig, mai tresare şi acum căldura dragostei ce o port mereu ȋn suflet. 

Miercurea fără cuvinte – Descoperă-mi…

Mă aprind peste zare, mă ȋntind cu văpai, mă desprind dintre umbre ȋn misterioasele văi. Descoperă-mi cerul, să simt că trăiesc, descoperă-mi inima, să simt că iubesc. Un colţ de senin să mai vad şi să sper, un zâmbet mai vreau, din nou, ca să cred.  Dezbracă-mă de alb şi dă-mi culoare, albastru din cer şi roşu din soare.

Respir adânc

Încăperea în care am intrat era ca o cabină de lift. Nu ştiam de ce intru acolo, motivul nu părea deloc important. Înăuntru, pereţii erau din pal, acoperiţi cu o vopsea albă şi netedă. Tavanul era aproape, apăsător, iar un bec difuz răsfrângea peste noi o lumină rece.

- Ai să vezi, sus e mai cald, răsună o voce sinistră, în timp ce uşa cabinei se trânti în spatele nostru.

Până să vorbească nici nu am ştiut că nu eram singur. Omul, mai înalt decât mine, nu încăpea pe de-a întregul în lift şi din această cauză stătea ghebos şi cu capul înclinat.

Din neatenţie

Să fi fost ȋncă ȋntuneric afară şi prin perdea nu răzbătea decât raza unei luni palide dintre nori, direct pe podea, la marginea patului ȋn care mă aflam. Ȋntr-un hotel departe de casă, dormeam acum pe burtă, cu capul amestecat printre vise şi penele din perna ce părea albastră. Noaptea fusese lungă şi agitată ȋn multe feluri şi aproape târziu m-am retras hotărât să mai prind câteva ore de somn. Am tresărit atunci, fără să ştiu de gândul mi s-a ȋnspăimântat sau visul doar mi s-a oprit din derularea sa necontrolată.

Miercurea fără cuvinte – Aminteşte-ţi raza de… vară

Aminteşte-ţi de răsărit şi de mare, aminteşte-ţi pescărusul cu aripi de soare. Aminteşte-ţi raza ce s-a-nalţat  peste infinitul senin, aminteşte-ţi de noi  şi de cerul sublim.  Să ne amintim ȋmpreună de vară!

Aromă de ... albastru

Ȋn faţa paginii albe, mi-am scos stiloul să scriu, să-mi aştern pe hârtie vise ȋn cuvinte măreţe. Peniţa alunecă uşor şi sentimentele se colorează simplist. Foaia, de un alb imaculat, e presărată acum cu idealuri albastre.

Afară e frig şi inima ȋmi prinde ȋncet cruste de gheaţă. Aburi şi fum, răsuflu greu, vântul ȋmi şopteşte de iarnă. S-au colorat ca stelele reci copacii goi ce frunzele şi-au risipit ȋn miazăzi. 

Miercurea fără cuvinte – Azi la fereastră

Desprinde-mi raza de senin, acoperă-mi ochii de albastru; primeşte-mă vesel să râd şi să zbor, deschide-ţi fereastra spre astru. Să strig şi să cânt înspre soare, să mă îmbat de lumină şi albul din zare.

Departe de... dor

Afară zăpada se aşterne în fulgi mici şi deşi. E trecut de ora două după-amaiaza, dar cerul e întunecat şi îmi dă impresia că noaptea e aproape. În piept mă încearcă o durere ciudată şi simt că picioarele ce-mi tremura urmează să-mi cedeze din clipă în clipă. Mintea o ia razna, corpul la fel. Sunt în punctul în care urmează sa disper. Alerg spre camera mea şi nimic in jurul meu nu mai contează.

Miercurea fără cuvinte – Am să mă-nalţ în zbor

Eu am să îmi iau zborul acum. Mă desprind de toate şi mă înalţ spre infinitatea cerului albastru. Am stat să mă priveşti, să mă studiezi, să mă simţi, dar acum am să plec. Ce zici, ai curaj să zbori cu mine?

Miercurea fără cuvinte – Anotimpuri colorate

Mi-am rătăcit toamna pe drumuri de munte, mi-am colorat sentimentele în frunze ce stau acum să cadă pentru a înflori noi în primăvara ce va să vie. Până atunci, zăpada aşteaptă să coboare de pe creastă să ne împresoare cu toate bucuriile iernii.

Călătorii în locuri noi

Era o perioadă când credeam ca lumea se termină dincolo de  muntele din spatele casei. Acolo se adunau norii în caz de furtună, acolo ningea prima dată şi tot acolo apunea soarele mereu. Pe atunci lumea mea şi gândurile îşi aveau sfârşitul pe creasta aceea împădurită, unde cerul se unea cu pamântul şi totul părea că se sfârşeşte.

De la o vreme incoace am bătut ţara în lung şi în lat şi mai târziu am început să descopăr lumea. M-am adunat acum în linişte pe un vârf de munte, privind frumos la cei ce se frământă în căutarea zborului etern spre necunoscut. Din când în când cobor căutând să mă amestec printre oameni din necesitatea de a nu uita sa fiu  om obişnuit.

Găseşte-mă iar

Îţi aminteşti? Am lăsat-o la tine. Poate fără să vreau, fără să ştii, făra să simt că-i departe.

Mai ştii cum era? Mai ţii minte unde ai ascuns-o? Acum ai nevoie de ea. Du-te şi o caută.

Nu mă întreba unde. Eu doar ţi-am oferit-o. Caută bine!

Miercurea fără cuvinte – Altceva

Ca să cunoşti un loc nu e deajuns să fii acolo sau să te uiţi la o fotografie. În spatele fiecărei imagini se ascunde o poveste. Pentru a inţelege povestea voi învăţa mereu să caut, să ascult şi să simt. 

Experienţă

Ceea ce am să vă povestesc acum nu e o poveste. Nu are nici zmei, nici zâne, nici măcar un început sau un sfârşit. Povestea de azi e o poveste despre trăirea unei experienţe. 

Miercurea fără cuvinte – Puterea cuvintelor

Nu e curios să vorbeşti intr-o zi fără cuvinte tocmai de puterea cuvintelor. Videoclipul de jos nu poate ţine cont de această regulă. Urmăriţi-l cu plăcere. Merită!

Nu e razboi să mă omoare pe mine! Să fie pace!

Folosindu-mă de un articol mai vechi, am reuşit astăzi să pun cap la cap informaţii şi fotografii, concretizând câteva săptămâni de muncă într-o pagină de cuvinte şi imagini ce descrie acţiunile noastre stradale din oraşul Lillehammer din Norvegia, cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii.

Cititorilor mei

Uneori timpul mă pune la încercare şi se joacă cu mine în ideea de a mă face să îmi depăşesc limitele impuse, limite pe care le credeam stabile de multă vreme şi imposibil de depăşit. Astfel, îmi remodelez munca şi faptele, alergând între ore şi minute, încercând, pe cât posibil, să nu rătăcesc nici o secundă în negura irecuperabilă a trecutului.

Miercurea fără cuvinte – Norvegia, aceeaşi dar mereu altfel

Fiindcă v-am obişnuit cu astfel de imagini şi mai ales pentru că sunt aici în inima acestei ţări scandinave, vă prezint mai jos o nouă fotografie pe care o consider surprinzătoare. Sper să vă  placă si voua.

Către oarecare

Nu am considerat niciodată poezia ca fiind punctul meu forte. Cu toate astea, din când în când, mai am câte o sclipire (nu de geniu) şi mai aştern ceva rânduri pe hârtie într-o tentativă timidă de a crea câteva versuri. Rezultatul arată aşa:

Accidente

Stateam amandoi pregatiti si asteptam startul. Il priveam in ochi si incercam sa intuiesc ce miscarea avea sa faca. El doar zambea pe sub mustata si incerca sa ma deruteze de la inceput. Dar eu eram pregatit. Nu avea nici o sansa sa treaca. Apoi se auzi semnalul si amandoi am sarit gata de atac. Însa piciorul lui stang s-a miscat neobisnuit intr-o directie diferita fata de corp si pentru o clipa am crezut ca m-a pacalit. S-a asezat jos si mi-a soptit cu o voce stinsa. “Mi-am rupt piciorul!”

Miercurea fara cuvinte - Alesund

Ce poti să mai faci când natura se exprimă în asemenea mod? Doar să stai relaxat să-ţi imaginezi că simţi aerul tare al Scandinaviei în Fiordul de la Alesund şi te bucuri de viaţă mai mult decât oricând. Salutări din Norvegia!  

După o lună

Azi se împlineşte o lună de când am ajuns în Norvegia. Mi-am lăsat ţara mea iubită şi am făcut un pas spre necunoscut. Dacă ar fi sa trag linie si să privesc pe parcursul acestei luni la faptele mele, aş descoperi că viaţa mi s-a schimbat aproape în toatalitate. Să vedem cum:

Spectacolul naturii

Sa tot fi fost vreo sase spre seara cand m-am bagat in pat sa incerc sa dorm. De la noua urma sa lucrez in tura de noapte si m-am gandit sa ma odihnesc. Cu ochii inchisi, contemplandu-mi visele intr-o raza ce credeam a fi de soare (in realitate insa uitasem lumina aprinsa pe hol), aud strigate si tipete entuziasmante. “It’s snowing! It’s snowing!”. Nu le-am dat importanta, mi-am afundat mai tare capul in perna si am atipit iarasi.

Pe la sapte jumatate m-am trezit buimac, ca un om care e satul de somn si doarme mai mult decat ii trebuie. Dupa ce m-am spalat pe ochi si am baut un pahar urias cu suc, mi-a venit o idee si mi-am deschis repede laptopul sa o scriu. Orice idee nescrisa la timpul ei, ajunge sa fie risipita intr-un noian de uitare. Detasat complet de realitatea ce ma inconjura, pierdut si regasit intre cuvintele mele, am realizt intr-un tarziu ca e timpul sa plec la servici.

Cu capul în nori

Când am ajuns aici, primul lucru care m-a surprins a fost cerul. Nu mă aflu la o altitudine foarte mare, insă cerul pare să fie mereu la o doar o palma înălţime de mine. Norii coboară spre lac şi se agită împrumutând din culoarea valurilor de smarald. Seninul se deschide în albastru infinit şi se pierde dincolo de orizonturi care aduc mereu vreme schimbătoare. Ploaie sau soare, nori albi sau coloraţi, trec toţi pe deasupra cerşind mângâiere, tandreţe, sărut. Aici, în vârf de munte, mă pot rătăci şi regăsi printre valuri pufoase şi moi. Sunt rece şi cald în acelaşi timp. Ca şi mine, alături îmi sunt suflete care încearcă mereu să îşi descopere propria identitate.

Miercurea fără cuvinte – E gata masa?

Daca laşi mâncarea nesupravegheată s-ar putea să ai mai mulţi invitaţi la masă decât te aşteptai. Primul a sosit deja şi se serveşte singur.

Fii liber!

Cum ar fi viaţa ta dacă ai şti că ai doar o zi de trăit?

Ce ai face? Încotro te-ai indrepta? Te-ai închide în sine? Ai fi supărat? Ori ţi-ai deschide aripile şi ai încerca să zbori peste întreaga lume?

Miercurea fără cuvinte – Sky is the limit?

Apă sau văzduh, spre orizont par identice, unite într-o linie mistica. Albastru tinde spre infinit şi, la fel ca şi iubirea, îşi are limita dincolo de nemărginirea norilor. Mă las purtat de valurile vieţii, cu speranta că într-o zi voi fi dincolo de cer.

Primele experiente, aceleasi idei optimiste

Sa fi fost putin trecut de ora doua cand in sfarsit ne-am decis sa plecam intr-o plimbare cu bicicleta. Cerul isi adunase toti norii peste Hornsjo si ploaia statea sa inceapa. Am mizat insa pe faptul ca dupa ce o sa coboram de pe munte, o sa pacalim norii si soarele va fi pe cerul senin, pregatit sa ne incalzeasca atat drumul cat si inima. Si am avut dreptate.

Prima zi din cele ce urmeaza

Rar mi se întâmplaă să nu îmi găsesc cuvintele. La fel de rar mi se întâmplă în ultimul timp să găsesc ceva ce mă poate surprinde. De curând însă s-au întâmplat amândoua lucrurile odată. Am fost surpins şi am rămas fără cuvinte. Mai jos sunt primele rânduri pe care le-am scris când am ajuns în ceea ce este deocamdată noua mea casă:

Miercurea fără cuvinte – Aproape să zbor

Cerul e deasupra. Intind mainile ca şi aripi  şi mă las în voia sorţii. Am curajul să zbor şi visele se vor împlini de la sine!

Spre un nou început

Vine un timp când renunţi să te mai uiţi înapoi şi păşeşti înainte. Îţi aduni cu tine un sac de amintiri şi îl porţi aproape de inima. Alte bagaje sunt de prisos, lucrurile materiale contează mai puţin. Azi plec departe. Ştiu ce las în urmă, ştiu ce am in suflet, iar dincolo de emoţiile despărţirii, şi inima şi gândul îmi sunt împăcate şi pregătite pentru un nou început.

Miercurea fără cuvinte – Trăieşte clipa

Simţi firul de nisip cum se scurge din palmele tale în bătaia vântului? Aceea e clipa care trece prin noi fără să avem şansa să o reţinem şi să o întoarcem înapoi.

Nu risipiţi iubirea!

O sărută pe creştetul capului şi se depărtă uşor, ca şi cum ar fi aşteptat să fie chemat înapoi. Ea rămase înmărmurită privind în urma paşilor lui. Niciunul nu schiţă nici un gest şi el continuă să se îndepărteze, iar ea să rămână în urmă. Cerul prinse pojghiţă de nori peste luna plină şi întreg infintul celest părea îngândurat. În aer, miresmele verii se rătăceau în parul ei, iar pe buzele lui rămăsese doar gustul ultimului sărut. Să fie oare asta despărţirea?

O nouă apariţie editorială

Un nou volum din antologia Amprente Literare a apărut astăzi. Mulţumesc mult tuturor colaboratorilor, colegilor de cenaclu şi mai ales soţilor Geanina şi Cristian Lisandru.

Miercurea fără cuvinte – Rază de soare

Am să prind soarele în palmă, să-l aşez în palma ta. Să ţi se alinte raza printre degete şi să te bucuri de iubirea mea.

Miercurea fără cuvinte – Spic de grâu

Un spic de aur peste câmp - un câmp cu fericire; o fremătare şi un gând - o vară-ntreagă de simţire.

Timpul nostru

Lumea mă ştie ocupat. Dar ocupat tare. Şi eu mă ştiu ocupat. Atât de mult încât nici nu îmi amintesc câteodată ce am făcut cu timpul meu, cum l-am împărţit şi mai ales de ce. Gândindu-mă la acest lucru, am decis să fac câteva calcule pentru a vedea adevărată poveste a timpului meu de anul asta. Pregătiţi-vă, urmează o istorioară  cu... matematică.

Nevoie de iubire

În primul an de facultate lucram ca barman într-o cafenea din centrul Iaşului. Nu era mare lucru, nu ieşeau prea mulţi bani, însă nici nu mă speteam prea tare cu munca. Începeam să cunosc oameni, învăţam să zâmbesc, iar colegii şi prietenii veneau deseori în vizită să mă salute şi să mă susţină. Vremurile erau frumoase  şi viaţa devenea înfloritoare.

Miercurea fără cuvinte – Flori la fereastra

Să-mi fie ziua somnoaroasă, sau vesela din ceas de  zori, nici trandafiri în glastră şi nici flori de câmp, azi nu le-aş da pe floarea din fereastră. .

Rătăcire

Pe drum mergeam şi pasii se pierdeau in noaptea târzie mereu. Cu liniştea dragostei în minte fremătam pe sub copacii ce se înşiruiau de o parte şi de alta a drumului. Coroanele verzi păreau a se înclina în faţa noastră. De pe cer zâmbeau stele, în aer zburau fluturi îmbracaţi în dorinţă. Dincolo de noi, universul îşi trăia viaţa fără ca noi să ştim cât de puţin contam în infinitatea lui nemărginită.

Miercurea fără cuvinte – Caldură mare

...mare de tot! Nici nu ştiu cum să mai tratez soarele ăsta fierbinte. I-am tot zâmbit, m-am bucurat de el, dar în final tot am fugit să mă ascund. Cum unde am fugit? La o răcoritoare. Vreţi si voi? Vă doresc răcoare multă şi zâmbet fericit!

Poveste simplă, de iubire

Ne sorbeam buzele cu gust de vânt, refuzând clipa să o lăsăm călătoare. Ştiam că acel moment nu avea să dureze nici măcar o eternitate. Ştiam că iubirea, ca orice stare de bine se termină atunci când te aştepţi mai putin, urmând să răsară mai târziu în alte condiţii şi mai ales, cu alte personaje.

Miercurea fără cuvinte - Vicii

Se ştie, dăunează grav sănătăţii. Am găsit chiar un căţeluş care a înţeles asta de mic. “Ori fumez, ori îl pap tot”.

De dragoste (Re-make)

Când dragostea cântă în suflet, când iubirea mă încearcă fără să ma întrebe înainte dacă vreau, când dorinţa freamătă în mine şi visul e de fapt realitate, ignor nefastul şi uit de necaz, luminâdu-mi şi gândul şi sentimentul şi timpul:

Miercurea fără cuvinte – Extravagant

Există personaje extravagante. Cu siguranţă. Însă personajul de mai jos merită toată admiraţia şi trebuie tratat cu respect. Şunteti toţii de aceeaşi părere?

Dragostea la radio

Să tot fi fost prin clasa a noua când dragostea începuse să se înfiripe în inima şi totul în jur mi se părea romantic. Ziua erau fluturaşi, păsărele, copăcei înfloriţi, îndrăgostiţi ţinându-se de mână. Noaptea erau plimbări pe malul lacului, luna uriaşă martoră la iubirea noastră şi emoţiile primului sărut. Ce frenezie! Câtă explozie sufletească, câtă fericire în sufletul inocent al copilului din mine. Însă pe atunci...

Miercurea fără cuvinte – Eu şi cu mine

De mult timp lumea mă ştie singur (şi mă refer aici la statutul social, nu la  numărul de prieteni care îmi completează viaţa). Inevitabil sau nu, şi în viaţa virtuală sunt cunoscut la fel, cu mulţi prieteni şi prietene dar fără o consoartă căreia să îi aparţin. Încercând pe o reţea de socializare să schimb statul relaţiei mele, am ajuns să mă confrunt cu următoarea dilemă:

Tată, să nu mă bați, tată!

“Am murdărit cămașa! O să mă bată iar.

 Lacrimile prinseră a șiroi pe obrazul transpirat, ajungând să se amestece cu sângele și praful din aer. Copilul părea acum o mască a deznădejdei și neputinței.

“Nu mai vreau să mă bată!... Nu mai suport!”

  Împleticindu-se, încercă disperat să-și mențină echilibrul, dar căzu peste asfatul trotuarului. Nu simți impactul și nici clipa în care fusese inconștient. Se ridică la un moment dat fără să-i pese cât timp a zăcut și alergă spre centrul orașului. Trebuia să își schimbe cămașa.

 În urmă sa, pe trotuar, rămăsese o pată de sânge.

Miercurea fără cuvinte – Lipsă la apel

În ultima vreme am fost ocupat. Ocupat tare de tot. Şi toată lumea voia ceva de la mine. În consecinţă telefonul a sunat fără întrerupere. Bine că azi l-am uitat acasă. Aşa am stat şi eu liniştit.

Dincolo de lacrimi

Cerul e de plumb, cum doar  înşuşi Bacovia ar fi putut să-l zămislească prin cuvintele sale. Dincolo de nori se clatină vântul, încercând să mă atragă într-o furtună de neînteles. Mă împiedic tăcut de vise deşarte, eşuând în a mă agăţa în a lor  măreţie. Mă pierd, mă risipesc în nouri ce nu vor să îmi plece  şi parcă n-am văzut senin de-un secol. Mă închid în mine şi respir în suspine nuanţate cu lacrimi. Azi am făcut o fată să plângă...

Miercurea fără cuvinte – Azi e o zi bună

Vă prezint noul meu tricou. De fapt, mă  bate un gând să îmi cumpăr şapte. Câte unul pentru fiecare zi din săptămână. Pentru că, nu-i aşa (!?), în fiecare zi e o zi bună! Fiţi optimişti, în fiecare zi de azi, cu siguranţă e o zi bună!

Orice clipă poate deveni eternitate

Raze jucăuşe se scăldau în marea de oameni şi se pierdeau printre paşii lor grăbiţi. Lumea aleargă spre idealuri, îşi târâie visele în genţi, sacoşe sau rucsaci spre servici, spre casă sau spre cărări neştiute de nimeni. În oraş e un haos primordial şi nimănui nu-i pasă. Dincolo de agitaţie eu mă strecor relaxat, cu inima plină de vară şi zâmbetul fluturându-mi ştrengăreşte pe buze. Dincolo de necunoscuţii ce-şi plimbă soarta pe străzi, am zărit-o pe ea, precum o pată luminoasă într-un ocean întunecat.  Şi se îndrepta spre mine....

Miercurea fără cuvinte – Drumul vieţii

M-a  întrebat cineva cum  pot cuprinde viaţa într-o singură fotografie. M-am gândit astfel la viaţă ca la un drum. Poate avea porţiuni întunecate, poate avea porţiuni luminate. Deasupra e cer senin sau înourat şi dedesupt e pământ sau apă. Chiar dacă ştii că undeva ai să dai de capăt, totuşi nu cunoşti niciodată cu certitudine când se va întâmpla acest lucru. Intotdeauna mergi  înainte! Şi bineînteles, pentru această descriere trebuia să găsesc fotografia potrivită. Voi ce spuneţi? Eu cred că am ales bine.

Adevăratul câştig II

Continuarea de aici:
Autocarul părea aglomerat. Lumea se îmbulzea deja pe scară şi şoferul încerca să le spună calm că nu mai sunt locuri. Ei nu îi păsa. De aia există rezervări, ca să fii sigur mereu de locul tău. Mai avea zece minute până la plecarea maşinii şi îşi alunga timpul pe lângă chioşcul cu ziare. Şi-ar fi luat o revistă, un rebus, o carte ceva, însă se simţea făra putere de concentrare. Întreaga zi a fost un chin pentru dânsa. Iar acum se hotărâse deodata să plece. Oare făcea lucrul cel mai bun?Pe unul din pereţii chioşcului văzu un afiş cu o reclamă: Pariuri sportive Euro 2012. Izbucni în plâns şi  o rupse la fugă. Pronosticuri sportive la Euro îi răsuna obsesiv şi ştia unde o duc paşii fără să îşi fi propus acest lucru.

Adevăratul câştig

Priveam fascinat la multitudinea de aparate care cântau în melodii repetative şi luminau în toate culorile. Oamenii erau agitaţi, veseli şi mai mult decât gălăgioşi. Era pentru prima dată când intram într-un cazino.

- Bună seara! O domnişoară drăguţă pe care o ştiam din vedere mă abordă zâmbind.

- Bună seara, am răspuns fâstâcit.

- Ce alegi? Avem Unibet Ruleta, avem cărţi de joc, avem...

- Stai. Opreşte-te. Nu sunt aici ca să joc. Caut pe cineva. Poate-l cunoşti... şi i-am spus despre cine e vorba.

- Încearcă la Pariuri Unibet. De obicei acolo stă.

Miercurea fără cuvinte – Dezmiardă-mă... să zbor spre cer

Să-ţi fie raza de lumină, să creşti cu dragoste spre cer. Să-ţi fie cerul primăvară şi înflorind să zbori spre el. Să-ţi fie soare, cald, iubire, să mă înveţi, senin, să zbor şi eu!

Fapte la îndemâna oricui

Aveam un sentiment de nesiguranţă. Poate era teamă. Era prima dată când aveam să fac acest lucru. Am încercat să fiu stăpân pe mine şi m-am întins pe un scaun. Mi-am ridicat mâneca la cămaşă şi mi-am legat braţul cu un garou special. Vena pulsa în aşteptarea acului. În prima faza nu am vrut să mă uit. Acul intra uşor şi sentimentul de nesiguranţă dispăruse cu totul. Braţul pulsa şi eu îmi găsisem adevărata relaxare. De acum nu îmi rămânea decât să aştept.

Miercurea fără cuvinte – Natura, parte din viaţă

Iarna, la un pas de primăvară, vara-mi cântă cu flori şi senin în aşteptarea toamnei care închide şi deschide un nou ciclu de viaţă, mereu şi mereu. Nu e vis, aici am patru anotimpuri într-o singură fotografie. Bucuraţi-vă de natură, bucuraţi-vă de viaţă!

Salvarea ouălor de... albine!

M-am dus la o vecină mai îndepărtată să iau nişte ouă de găină pentru mama. Nu ştiu ce târg au făcut ele, eu trebuia doar să aduc ouăle acasă. De preferinţă întregi. A trebui să merg prin cartierul de case pe o straduţă pe care nu am mai mers de mult. Motiv pentru mine să observ case noi construite în spatele unor garduri semeţe. Am realizat că s-a scurs cu adevarat foarte multă vreme de când nu mai trecusem pe acolo. S-au schimbat casele, străzile şi mai presus de toate, oamenii. Iar acest lucru poate fi de multe ori dăunător.

Miercurea fără cuvinte – Apuseni

Aţi mai văzut ghiocei la sfărşitul lui Aprilie? Dar brânduşe? După ce aţi aşteptat mai bine de o săptămână, găsiţi acum mai jos un colaj cu peste 70 de fotografii făcute în Munţii Apuseni. Dacă nu aveţi răbdare să le vizualizaţi în forma expusă, puteţi să le studiaţi pe fiecare în parte accesând linkul de mai jos.

Înainte de sezon III

Continuare de aici 1 si de aici 2

Când am iesit din pădure norii s-au adunat peste noi. Primul tunet ne-a luat prin surprindere, iar trăsnetul a trecut aproape de creştetul copacilor. Ploaia, rece şi vijelioasă a început direct cu gheaţă cât bobul de piper. Şi dacă asta nu a fost îndeajuns, în scurt timp s-a înteţit, întreg peisajul agitându-se sub perdele infinite de apă şi gheaţă laolaltă. În spate, înfricoşătoare şi neagră, pădurea părea sinistră. În faţă, cărarea se pierdea într-un lac care apăruse odata cu ploaia. Paşii se afundau în noroi, pelerinele de ploaie erau ineficiente. Ne mişcam greu, fără vlagă, ca două trunchiuri de copac, ce încercau să evadeze pe ploaie din pădurea ce nu le mai dorea prezenţa. Cabana era departe, civilizaţia la fel. În ochii deschişi visam lacul ca marea şi litoralul fierbinte era doar o iluzie spulberată. Cu apa şiroindu-ne pe frunte, căutam astrul să ne încălzească. Mâncare nu mai aveam, apa din sticle era pe sfârşite. După o noapte de frig, acum aveam drumul prin ploaie.

Înainte de sezon II

Continuarea de aici

...A merge la munte în afara sezonului e cam acelaşi lucru cu a merge pe litoral iarna. Toate arată la fel, însă e pustiu şi lipsesc detaliile care însufletesc atmosfera. Pustietatea nu ne-a speriat. Nici zăpada şi nici vremea capricioasă. Însă faptul că am plecat pe cărări neumblate de mult timp, putea să ne coste scump. Nu am fost inconştienţi, ştiam în ce ne aruncăm, am putea spune că am fost puţin mai îndrăzneţi decât am fi crezut că suntem.

Miercurea fără cuvinte – Oglinda cerului meu

Lasă-ţi gândurile să-ţi răstoarne lumea. Lasă-ţi cerul să devină pământ şi înălţimile să tremure sub urma paşilor tăi. Revarsă-ţi visele în oglindă şi soarele îţi va zâmbi veşnic dincolo de umbra zborului prin viaţă. 

Înainte de sezon

Fâşii de stânci şi de cer se înălţau în noaptea adâncă precum valurile unui ocean înspumat în întuneric. Brăzdate pe alocuri de lumina sporadică a stelelor sau a farurilor de la maşinile ce treceau răzlete, pietrele şi celestul creşteau infinite părând că vor să se contopească. A fost prima dată când am trecut Cheile Bicazului pe timp de noapte. Experienţa, pe cât e de înspăimântătoare, pe atât de mult merită repetată.

E timp pentru natură

Săptămâna asta intru în concediu. Mă aşteaptă o drumeţie împreună cu prietenii prin Munţii Apuseni. Ultima oară când am fost acolo, acum vreo cinci ani, m-am lipsit de telefon mobil şi de internet. Nu din proprie voinţă ci doar din lipsa semnalelor de acest gen. Nu ştiu cum se va prezenta situaţia anul ăsta.

Oricum, în prima faza, în rucsac am inclus şi laptopul, însă înainte de plecare, una din bretelele de susţinere a genţii a cedat. Ghinion, ar spune unii, noroc imens aş surâde eu! Decât să fi ajuns pe munte şi să îmi fi cedat bretelele în mijlocul pustietăţii, mai bine că s-au rupt acum. Că a fost un semn, că nu a fost, cert este că în rucsacul de urgenţă la care am fost nevoit să apelez, pe lângă multe alte lucruri, gadget-urile nu şi-au mai găsit locul. Astfel că voi lua după mine doar cu  telefon şi aparat foto de buzunar. Tehnologia va fi nevoită să rămână acasă şi cu siguranţă nu-i voi duce dorul. E drept că voi lipsi de pe blog o perioadă, însă sunt convins  că mă voi întoarce cu poveşti şi fotografii minunate.

Unde mai sunt?

Priveam zilele astea în urma mea şi am descoperit că în agitaţia prin care mă poartă viaţa nu am mai scris nimic despre mine. Ce mai fac, unde mă duc, ce mai iubesc. M-am aşezat liniştit la birou şi am recitit paginiile cărţii în care am publicat primele mele poveşti. Apoi mi-am deschis laptopul şi am citit toate istorisirile pe care le-am împărtăşit blogosferei în ultimii doi ani şi jumatate. Când am terminat am fost  trist.

Miercurea fără cuvinte – Organizare

Pe un anumit site online, la profilul unei anumite persoane am avut surpriza să găsesc următorul avatar. Mai mult decât inspirată pentru miercurea noastră, fotografia e grăitoare, iar mesajul ei, răsunător.

Sărbătoare-n suflet!

După o noapte de lumină urmează zile de fericire!

Să fiţi cu inima împacată iar sufletul să va deseneze vise în drumul vostru spre atingerea unor noi idealuri.  Sărbători fericite!

Miercurea fără cuvinte – Mâncăruri alese

În perioada asta toată lumea se pregăteşte de Sărbătoare cu mâncăruri care mai de care mai savuroase şi mese pline de fast. Eu nu am ajuns încă să iau parte la astfel de pregătiri, însă am găsit ceva neobişnuit în bucătărie. Nu era de mâncare, ci doar de odihnă. Nu e greu de ghicit! Zâmbet senin şi spor în toate tuturor!

Plec!

M-am hotărât. Plec!

Miercurea fără cuvinte – Iar servici?

După zece zile de concediu, trebuie să mă duc iar la servici. Recunosc că mi-a priit statul acasă, aşa că mâine la muncă am să fiu obosit, fără chef si am să arat exact ca în fotografie:

Amprente literare

“Primăvara e cu atât mai frumoasă atunci când capătă valenţe literare. În fiecare suflet înfloresc ghioceii unui nou anotimp, iar sufletele artiştilor de pretutindeni se deschid, cu atât mai mult, în petale de vers cald şi de imagine pictată în cuvinte.”(Cristian Lisandru)

Limba noastră (rusă) –i o comoară

 Stăteam liniştit în banca mea. Liniştit e mult spus pentru că băteam darabana într-un ritm alert. Nu, nu de plictiseală, ci de stres. Pe uşa urma să intre o profesoară pe care, la fel ca pe alţi colegi din breasla ei, nu o suportam de nici o culoare. Şi nu pentru că îmi făcea mie zile fripte. Eu am fost întotdeauna omul corect; dacă meritam să iau doi, era pe barba mea, dacă mă consideram dezavantajat sigur nu plecam la locul meu cu capul  în pământ. Aşa am răms şi repetent, dar asta e o altă poveste. Profesoara de care aminteam mă enerva din alte motive. Vorbea limba rusă. Bravo ei, o să vă vină să spuneţi, însă vorbea limba rusă la ora de română!

Miercurea fără cuvinte – Cer, flori, de martie

Să-mi fie cerul pălărie, să-mi pun în el şi vise şi speranţe. Să-mi fie cerul infinit, să fiu o floare şi să simt. E primăvară şi zâmbesc; să-mi fie cerul cald, senin, să cresc!

Din calatoriile mele II

Întins pe iarbă adulmec norii firavi care trec prin mine. Ridic o mană şi mă joc cu valuri albe şi pufoase. Sunt cu capul în nori, sunt cu întreg corpul în mijlocul infinitului celest şi cerul vibrează peste mine în bătaia vântului. Nu, nu este o metafora! Eu chiar am trăit acest lucru!  Se poate să urci spre cer şi să-l laşi să te cuprindă.

Iubiri studenţeşti

Era primăvară ca şi acum. Vremea începea să fie frumoasă. În complexul studenţesc, odată cu primele raze de soare călduroase, se deschideau terasele. Pentru studentul sătul de atâta  învăţătură  iarnă, acest lucru e un fel de mană cereasca. Sar din pat direct  în papucii de casă, ies pe uşă şi mă avânt, pe trepte, afară. Mă aşez la prima masă şi până să mă obişnuiesc cu lumina soarelui aud în spatele meu o voce suavă:

-  Te servesc cu ceva?

Miercurea fără cuvinte – Relaxare totală

Azi a fost o zi minunată. Am profitat din plin de ea. Am făcut cam tot ce se putea face într-o zi de primavară. Dar nu asta e important acum. Momentul culminant al zilei a fost seara când a venit timpul pentru odihnă. Nu că nu am fi fost relaxaţi tot restul zilei, dar să-mi spună cineva dacă poate fi mai linistit decât mine?

Mă reinventez!

În căutarea permanentă  a unei identităţi proprii, mă reinventez mereu, trecând de la stări de bine la euforii reverberante!

Pe la începutul lui ianuarie v-am spus că anul astă vreau să fie diferit. Şi am mai spus că nu voi lăsa totul la stadiu de proiect, ci voi trece cât de curând la fapte. Acest an trebuie să fie altfel, să marcheze într-un anume fel începutul unei noi etape din viaţa mea. De regulă nu îmi fac planuri şi nu merg pe un drum impus în viaţă, las totul să vină de la sine, desenându-mi însă anumite coordonate pe care vreau să le ating. Şi cand vrei cu adevarat ceva, începi să lupţi pentru acel lucru. Aşa că am început.

De dorul lui

Mă încearcă mereu o emoţie când mă gândesc la el. Nu aş putea defini sentimentul cu lux de amanunte. E un soi de sensibilitate amestecată cu melancolie. Mi se moaie inima, apoi îmi tresare, ca mai apoi să îmi tremure tot corpul şi mintea să îmi fie inundată de amintiri. Şi nu e vorba de o persoană. În mod surprinzător, există şi altceva în afară de dragoste care să te poată face să treci prin astfel de stări sentimentale.

Miercurea fără cuvinte – Delicatese

După atâtea fotografii cu răsărit, apus, flori, pisici sau căţei, m-a luat foamea. Dacă aveţi timp să şi admiraţi porţia de mâncarea înainte de a o savura, aveţi un motiv serios să zâmbiţi. Vă doresc poftă bună şi o noapte liniştită!

Miercurea fără cuvinte – Flori în dar

Astăzi ofer flori. Pentru toată lumea. Pentru toată primăvara. Pentru frumuseţea din fiecare din noi! Să aveţi mereu un zâmbet înfloritor!

Să te tot fi dus...

În 2002 am scris ultima mea poezie. Am renunţat atunci la poezii, renunţând la vise, uitând pe alocuri să mai fiu copil şi să mă încred în rime. Mai târziu, când nu am mai vrut să îmbătrânesc, mi-ar regăsit cuvintele, dar nu am mai putut scrie versuri. Le-am considerat sterpe, fără viitor, fără urmă de speranţă, iar eu vroiam doar să zâmbesc!

Miercurea fără cuvinte – Nu mă uita!

Luni am fost liber şi am crezut că e duminică. Marţi m-am dus la servici convins că e luni. A doua zi, tot la servici am aflat că deja e miercuri şi nu marţi şi primul gând a fost: "Dacă eu am uitat că e miercuri, cine publică în locul meu Miercurea fără cuvinte?"  Tot eu, normal, dar mai târziu. Ce să-i fac? Sunt cu capul în nori. O fi un alt semn de tinerete. Drept recompensa mi-am oferit o floare.

Remake

Pentru cei care m-au întrebat zilele trecute care a fost premiul oferit către cei care au ghicit locaţia în care era facută fotografia, aduc astăzi în actualitate un text mai vechi de al meu, presărat cu imagini care scot  în evidenţă şi concretizează  mesajele expuse în cuvinte. (Articolul e disponibil şi în format .pdf, cei interesaţi putând să  îmi lase o cerere pe adresa  personală de mail.)

Miercurea fără cuvinte – Vara şi munţii

Azi mi-am amintit de munţi şi de vară. E simplu. Când visezi la înălţimi, ai crestele în suflet chiar şi când stai la sol. Şi dacă tot ne-am săturat de iarnă, de ce să nu ne gândim şi la zilele însorite? Vă las cu cerul senin  şi cu imaginea munţilor  din grădina unui castel. Ghiceşte cineva unde e făcută fotografia?

Culorile iernii

Mă dor ochii de la strălucirea ireală a soarelui. Mă dor şi mâinile ce tind să degere de la aceeaşi rază îngheţată. Îmbătat de alb caut să găsesc în zăpadă culoarea zâmbetului. Calea ferata e acoperita de nea, drumul e ascuns şi el sub troiene. Lacul e ferecat sub o crustă groasă si rece. Mai am vreo şansă să desenez în inimă culorile iernii pentru fericirea unui suflet obişnuit?

Miercurea fără cuvinte – Vreau să iubesc în fiecare zi

De ce să îmi trebuiască o zi ca să îmi sărbătoresc iubirea când am o viaţă întreagă să o exprim, să o simt, să o trăiesc? Iubiţi-vă mult, nu doar azi, nu doar ieri, ci mereu, in fiecare zi! Atunci când iubeşti, în fiecare zi e sărbătoare!

Cine ar mai fi ca mine?

Prin 2001 un coleg de facultate a câştigat la loto. Nu mult. Vreo 500 de milioane. La vremea aia îţi cumpărai vreo zece apartamente cu banii aştia. Până să câştige era un coate-goale, un băgător în seamă care tânjea atenţia diverşilor colegi în încercarea disperată de a fi adoptat ca prieten. L-au adoptat toţi. Măcar din mila. Chiar de părea demn de dispreţ. După ce a câştigat nu ne mai cunoştea. El era cineva şi noi nu. Mirosul banilor i-a alungat dorinţa de a avea prieteni. Noi am rămas cu invidia.

Un alt coleg proaspăt înscris la facultate în acelaşi an cu mine se plângea mereu din lipsa de bani. Visul lui era să se însoare cu o fată bogată. Principiul: “Dacă tata nu e milionar, nu am eu nici o vină, dar dacă nici socrul nu este, atunci am trăit degeaba!”, părea idealul său în viaţă.  Fără să ţină cont de prieteni, neglijând orice om care i-ar fi putut sta în cale, s-a însurat cu o adolescentă,  frumoasă, fată de senator prin Parlamentul României. Dacă până atunci el se credea un om important, după căsătorie nu mai răspundea nici la salut. Normal, toţi băieţii din grup am murit de invidie.

O oarecare colegă, “vedetă” de prima clasă din prima zi a vieţii ei de studentă, s-a dorit să se impună ca şi artistă, actrită, cântăreaţă sau orice altă “meserie” ce i-ar putea atrage faima şi admiraţia întregii populaţii a ţarii şi de ce nu, a lumii. Fata s-a măritat cu un tip ce părea un impresar vestit, promiţându-i, printre altele, faima mult visată. De data asta au fost afectate şi colegele noastre la capitolul invidie.

Când eşti tânar ai vise ce ţi se par măreţe. Când cel de lânga tine reuşeşte, crezi că el a avut noroc şi tu nu. Viaţa pare plină de ghinion şi viitorul poate suna sumbru. Însă dincolo de vise, realitatea nu e întotdeauna roz.

 De tipul care a câştigat la loto nu a mai auzit nimeni. A renunţat la facultate şi şi-a pierdut banii cu diverşi binevoitori. Acum a revenit la statutul de pierde vară, fără ţeluri sau idealuri.

Colegului care s-a însurat cu fata politicianului nu i-a spus nimeni că senatorii nu se aleg pe viaţă în România. Mai rău era că fostul om politic nu îşi agrea ginerele prea mult şi într-un gest de român “normal”, i-a renegat pe amândoi lăsându-i “în exil”, într-o garsonieră închiriată, plini de datorii şi fără surse de venit.

În cazul colegei ce căuta faimă,  soţul impresar  nu avea nici o treabă cu viaţa artistică şi s-a pierdut undeva în negura promisiunilor. Fata a  ajuns o chelnerita într-un bar de mahala, cântând  căţărată pe mese şi renunţând la parte din haine spre deliciul clienţilor îndrogostiţi de... pahare.

Întotdeauna m-am întrebat de ce nu sunt cel care câştigă la loto, pronosport, ruletă? De ce nu sunt acela care cântă pe scenă, merge la petreceri celebre şi e plin de faimă? De ce nu sunt preşedinte, fiu de ministru sau ginere de senator. Ideea e ca aş putea să fiu ca oricine din cei mai sus menţionaţi, dar aş avea mereu un mare regret, pentru ca nu ar mai fi nimeni să fie ca mine!

Miercurea fără cuvinte – Prognoza meteo

Aţi urmărit vremea azi? Nimic neobişnuit. Estimările anunţă că în următoarele zile temperaturile vor fi normale pentru această perioadă: 20 pana la 25 de grade. Lejer. De vară. Sunt sigur că aşteptaţi de mult un asemenea moment. Mergem la plajă, nu?

Cu o clipă mai devreme

Troleul îşi închise uşile şi încercă să demareze. Ningea abundent şi era frig. Roţile se rotiră pentru un timp în gol, zăpada sări în toate direcţiile. Muşcară un colţ de asfalt şi reuşi să se pună în mişcare. Se îndepartă uşor, apoi prinse viteză. În urma lui alergam eu. Dacă aş fi plecat cu o clipă mai devreme din casă...