Eu sunt ceea ce gândesc

A fost de mult albastru, a fost și cer, a fost și viață. Eram un om vesel, eram optimist! Pe vremuri îmi turnam ceru-n călimară retrăind amintiri. Pe toate le amestecam cu vise. Din amalgamul creat înmugureau speranțe. Așa trăiam prezentul, iubind, visând, vibrând. Orice nor, era efemer, orice surâs însemna viață. Din neștiut, reconstruiam dorința, din nedorit reînviam iubirea.

În ultima vreme am decăzut. Cu moralul, cu zâmbetul, cu felul meu de a fi. Nu mă regăseam, nu eram conștient de ceea ce se întâmplă cu mine. Trăiam într-o letargie sinistră, într-un colț izolat, acuzând pe alții că mă îngroapă în viață. Când ești la pământ, praful e prietenul tău. Te îngropi, te ascunzi și crezi că nimeni nu o să te vadă. Precum struțul care își bagă capul într-o groapă, crezând că a scăpat de pericol, la fel și eu, aveam impresia că nu mă poate afla nimeni. Refuzam să mai văd seninul, soarele ajungea la mine în umbre grele, precum gratiile de la o cușcă. Zidul construit îmi înnegrea mintea. Când nu ai praf în jurul tău, te ascunzi în gânduri negre.

Da, am fost la pământ, și am să mai fiu. Dar acum mă ridic!

Dimineața cântau păsări. Multe. Pe voci diferite. Nu le vedeam.
Afară ploua. Bucuria m-a regăsit, deși îmi dădea târcoale de câteva zile bune. Era mereu acolo, doar că eu refuzam să o văd. M-am ridicat încrezător și am privit înainte. Vine primăvara! Nu trebuie să vezi păsările ca să le asculți.
Primăvara vine cu ploaie. Să curețe tot. Să șteargă amintiri grele, să spele temerile ascunse.
Poți să vezi tunete și fulgere, poți să te îngropi în norii grei sau poți să devii conștient că ploaia se va opri mai devreme sau mai târziu.
Dincolo de nori e cerul senin. În viață ai nevoie de întuneric ca să poți regăsi lumina.
Când partenerul e nervos nu înseamnă că  nu te mai iubește, ci doar că are o zi proastă. La fel e și cu ploaia. Când plouă, natura nu e tristă, își scutură doar frustrările ca să poată redeveni optimistă. Iubești ploaia ca parte din primăvară, la fel cum îți iubești partenerul și când e vesel, dar și când e trist.
Optimismul și pofta de viață se regăsesc mereu în interiorul tău. Trebuie doar să privești cu atenție. Să îți dorești să privești!
Când eram deprimat nu îmi dădeam seama de frustrările mele. Mă învârteam într-un cerc vicios, într-o cameră goală. Camera era viața mea, prezentul. Mintea îmi era ascunsă în praful de jos pe care îl călcam în picioare. Dădeam vina pe toți, îi acuzam că trec peste mine și nimeni nu încearca măcar să mă ridice. Aruncam cu durere, împroșcam cu noroi, loveam cu frustrarea în mine.
Apoi am înțeles că eram singur. Nu singur în camera, ci singurul care călcam peste mine. Toți ceilalți, prietenii, iubita sau oamenii care mă înconjoară, au pașii lor. Fiecare din noi își poartă pașii în propria viață. Când am înțeles că eu sunt cel care trebuie să se ridice, pașii mei au încetat să mai calce. Când scoți capul din nisip, nu vezi soarele, dar simți că e aproape. Descui o ușă, deschizi o umbrelă și râzi. Și pe măsură ce râzi îți dai seama că toate problemele tale sunt lucruri care trec. Sunt precum apa de râu. Dacă te așezi ca un bolovan în fața lor, apa te izbește cu putere și te macină până în interior. Dacă te ridici și privești, întreaga durere se duce lin, fără să te afecteze.
Nu e greu să cazi într-o depresie, nu e nici ușor să ieși din ea. Primul pas e să conștientizezi că ești acolo. Când ai capul îngropat în nisip, e suficient să deschizi ochii și praful va începe să te zgârie. Așa înțelegi că semeni cu struțul. Nu vrei să fii struțul! Când ești struț, toți oamenii te privesc căzut și doar tu ai impresia că nu te vede nimeni.

Doar că atunci când ridici capul de jos, înțelegi că nu e nici o rușine.
Cei de lângă tine te vor privi ca pe un învingător.
Ai fost jos, acum te ridici, mâine zbori! Zborul e siguranță. Siguranța înseamnă încredere în sine. Când ai încredere în ceea ce ești, prietenii tăi au încredere în tine.
Iar încrederea lor te face să fii tot ceea ce îți dorești.
Gândul îți controlează mintea, nu mintea îți controlează gândurile.
Eu sunt ceea ce gândesc!
Chiar și cu ochii închiși în ploaie, albastrul meu e tot senin și înmugurește.
Peste tot, miroase a primăvară!