De doua ori Carmen!

N'joy povestea infocat o intamplare despre colegii lui de scoala, iar eu cu un prieten de al nostru ne amuzam zgomotos. Era tarziu in noapte si mult prea devreme in zi, insa in noi salasluia o energie debordanta. Dupa o noapte de pomina, ne indreptam spre locuinta prietenului nostru pentru o pauza de somn. Tineri, fericiti si lipsiti de griji, ne plimbam spre destinatia noastra fara  sa avem un traseu bine definit. Astfel, ne-am trezit la un moment dat intr-un cartier rau famat al orasului, intr-o zona in care isi faceau veacul diverse "domnisoare" de companie. Am realizat "pericolul" care ne pandea si intr-o tentativa de a traversa zona printr-un loc mai retras, am intrat fix in mijlocul  fetelor. Veselia ne-a disparut ca prin minune si  vorbele galagioase ni s-au transformat in soapte. Fetele ne-au inconjurat si  am fost nevoiti sa ne oprim. Fara sa  incercam insa sa facem nimic, fara nici cea mai mica intentie de a aborda pe  vreouna din tipele prestatoare de servicii,  am fost catalogati ca niste copii perversi si needucati. Si pentru ca  meniul sa fie complet, in clipele imediat urmatoare  a aparut  politia.

Fetele s-au retras pe cealalta parte a strazii si noi am fost luati la  un intorogatoriu rapid  in mijlocul drumului. Eram tacuti, cu capetele plecate iar pe chipurile noastre se putea citi  spaima. Nici unul dintre noi nu mai fusese vreodata oprit de politie. Si domnii politisti pareau sa   fie nemilosi.

"Ati venit la fetite?" "Aveti bani, deci!" "Sa vedem daca va ajung si de amenda!"

Radeau ironic si isi dadeau coate.  S-au intors apoi catre prietenul nostru si l-au intrebat cum il cheama pe el, cum il cheama pe tatal lui, pe mama, pe sora,  unde sta si  unde studiaza. Acesta a raspuns scurt si la obiect la fiecare intrebare, fara sa clipeasca, insa tremura din toate incheieturile.

Dupa ce au terminat cu el s-au intors la mine:

"Numele?"             - "Tudor..."

"Adresa?"              - "Piatra Neamt, strada..."

"Numele tatalui?"   -  "Carmen"

Politistul care nota se uita pe sub sprancene la  colegul sau si amandoi izbucnira in ras. 

"Te-am intrebat care este numele tatalui"

"Carmen" am raspuns eu aproape soptit.

Cei doi radeau deacum in hohote. "Copile, nu pe mama, spune cum il cheama pe tata!" 

Si eu am  raspuns din nou "Carmen".

Au ras iar si  s-au gandit sa ma intrebe cum o cheama pe mama, convinsi fiind ca le voi spune "Mihai" sau "George" sau poate "Vasile". Iar eu am raspuns: "Carmen". 

 Pe partea cealata, fetitele se amuzau copios facand galerie: "Car-men! Car-men!" politistii au ras cateva clipe  dirijand galeria, apoi au revenit. M-au lasat pe mine in pace, considerand ca m-au  bulversat suficient pentru moment si au trecut la N'joy, fara sa banuiasca nimic din ce urma sa se intample.  

"Nume?"                 -  "Andrei"

"Adresa?"               - "Piatra Neamt, strada..." - in veselia lor naiva nu au sesizat ca  adresa data de Andrei e identica cu a mea si in consecinta nu si-au dat seama ca am putea fi frati. A urmat firesc  intrebarea: 

"Numele tatalui?"...  -  si raspunsul : "Carmen"

Ma oprisem din tremurat si simteam ca situatia s-a intors in defavoarea lor. Le cautam zambetul  din priviri, insa fericirea se mutase  acum pe chipurile noastre. Politistii se priveau descumpaniti si nu intelegeau nimic. La fel si fetele de peste drum. Intr-o ultima sansa de a salva situatia, au pus si intrebarea finala:

"Numele mamei?" In linistea intunecata a zonei a rasunat raspunsul clar si raspicat  al fratelui meu: "Carmen!" 

Si de atunci am stiut ca nimic nu poate sa ni se mai intample. Carnetelul cu procesul verbal fusese trantit de pamant si calcat in picioare. Au tipat la noi sa plecam mai repede de acolo ca nu discuta cu hermafroditi. Fetele ne aclamau si  ne strigau  cuvinte de amor. Intr-o solutie disperata, in incercarea de a pleca victoriosi,  s-au urcat in masina urland in megafon  sa eliberam zona. Au trecut multi ani de atunci insa nu sunt convins nici acum  daca au realizat vreodata ca noi chiar  am dat datele corecte. 

Parintii nostri sunt doi oameni absolul normali.  Amandoi cu acelasi nume. Suntem mandri de ei, chiar daca de nenumarate ori in  birocratia din tara noastra am fost luati in ras. Ne-am obisnuit, ne amuzam si mergem mereu, cu Carmen inainte!