vineri, 25 octombrie 2013

Ce mai fac eu? Cred in mine!

Poti sa crezi in viitor? Poti sa crezi ca soarta ti-e scrisa spre o anume directie? Ai sentimentul ca totul, indiferent de ce ai face se duce spre ceea ce iti este scris? Poate e adevarat. Poate tot jocul vietii e doar o piesa de teatru, care se termina cu acelasi deznodamant indiferent daca joci bine sau prost in fata audientei.
Nu am sa fac o pledoarie asupra viitorului si nici nu am sa ma concentrez pe teatrul ce-l jucam in fiecare zi pentru a ne deseana pentru altii viata in culori mai mult sau mai putin fanteziste.
Stiu doar ca nu mi-am facut niciodata planuri pentru viitor in sensul in care “am sa fiu cineva” sau “voi ajunge acolo”. Mi-am lasat mereu soarta purtata pe valurile pe care le-am creat vaslind de cele mai multe ori singur intr-o barca.
Daca e sa privesc in urma peste anii care au trecut imi vad performantele nu atat de remarcabile. Caut insa mereu sa gasesc partea pozitiva chiar si acolo unde aparent m-am lasat invins.
Cand am inceput sa scriu povestea asta m-am gandit sa va spun despre mine. Unde mai sunt, ce mai fac, cum o mai duc. Poate pentru ca am ramas dator, poate pentru ca simt nevoia. Sa tot fie un an de cand am pasit nevoit din peisajul virtual, transformand totul in fapte. Pana la urma faptele concise sunt cele pe care ne bazam in viata.  Daca pana anul trecut am vazut aproape toata tara si am invatat sa fiu mai nationalist ca niciodata, in timpul ce a urmat pana cum mi-am realizat visul din copilarie de a trai in tarile scandinave. In mai putin de o luna urmeaza sa plec in jurul lumii. Rusia, China, Singapore, Indonezia sau India sunt printre destinatii. Impresiile de calatorie le voi aduna pe toate intr-un volum sper eu, impresionant. Voi gasi locuri, oameni si noi sentimente.
Tot de curand am strans toate povestioarele mele intr-o carte si acum ma bucur de aprecierea celor din jur dar si a persoanelor care au inceput deodata sa imi fie admiratori. Ma inteleg atat de bine cu parintii si fratele meu si mi-e greu sa ii las acasa. Am insa sufletul plin de voie buna, sunt indragostit si aparent viata mea pare ca se indreapta spre succes.
Insa eu am fost intotdeauna modest. M-am invatat asa pentru ca mereu am alergat si am muncit pentru tot ceea ce am avut nevoie. Iar acum nu indraznesc  sa ma bucur.
Mi-e teama sa nu cad de pe  inaltimi, mi-e frica sa ma gandesc la viitor. Pentru ca odata ajuns in varf se va gasi cineva care sa iti ia locul, impingandu-te spre zona de jos din care e atat de greu sa te ridici.
V-a incercat vreodata sentimental acesta? V-a trecut vreodata prin minte gandul ca lumea in care te obisnuiesti sa traiesti ar putea sa se prabuseasca?
Normal. Temerile sunt normale. Am trecut de multe ori prin asta si de fiecare data am reusit sa razbat.
Si am razbatut tocmai pentru faptul ca nu m-am gandit niciodata la lucruri rele. Lucrurile vin de la sine.
Viitorul daca e scris e scris asa cum trebuie indiferent daca azi esti pe varf si maine cazut. In final totul se rezuma la ceea ce gandesti si la atitudinea pe care o ai.
Fiti pozitivi. Nu va pierdeti niciodata in momente triste lasand pesimismul sa va intre in suflet.
Nu va grabiti niciodata sa luati decizii presati de aparenta graba a timpului. Atata vreme cat sunteti increzatori in visele si sperantele voastre, viata va tinde spre rostul ce va e scris. 
Cat despre mine, ma veti gasi mereu cu zambetul pe buze si in suflet, increzator  in frumusetile vietii!
Sa auzim numai de bine!

4 comentarii:

Anonim spunea...

Eeei, alta stare! Inteleg din ceea ce ai scris cine a iesit invingator in lupta culorilor. Nici nu se putea altfel, albastrul este totdeauna magic.

De ce acest "aparent" cand zmeiele tale sunt asa frumos colorate si se inalta sus, tot mai sus? Oare nu suntem singurii care ne putem conferi autenticitatea?

Iar frica,e atat de fireasca incat ar trebui s-o acceptam ca facand parte din noi si s-o iubim cum ne iubim mainile,de exemplu. Si poate tocmai acest firesc al ei ne impinge sa trecem prin ea si sa vrem sa descoperim..."locuri,oameni si noi sentimente".

Sa ai calatorie cu folos pentru suflet!

Elena

Tudor Enea spunea...

Fiecare are modul lui de afi autentic. E normal. Doi oameni chiar daca fac acelasi lucru au un stil diferit. Insa aparenta nu vine de aici ci din imposibilitatea atingerii perfectiunii. E mai bine sa fie "aparent" si sa se ianlte mai sus si mai albastru decat sigur si sa decada in nestiinta. Iti multumesc din suflet, Elena!

Anonim spunea...

E "aparent" pentru celalti, ceea ce simte fiecare insa, il poarta catre autentic. Indiferent de gradul de perfectabililitate de care pare a avea nevoie viata unui om, unitatea de masura ar trebui sa si-o stabileasca singur, fara avea nevoie de reflexia in ochii celorlati. Sau poate nu...

O zi buna.
Elena

AHMAD KURNIAWAN SIDDIK spunea...

visit from indonesian.
by
AHMAD KURNIAWAN SIDDIK