nu ti-am mai scris de mult. De fapt ti-am scris, dar tu nu stii . Pe zeci de coli albe am incercat sa-ti vorbesc. Te-am intrebat de dorinta, te-am intrebat de iubire, evitand sa vorbesc de durere. Apoi am inteles ca nu trebuie sa te intreb nimic ci sa iti spun despre mine. Sa iti povestesc ce-am mai facut, pe unde am fost, ce colt de munte am mai urcat cautand sa ating cerul, pe ce plaja m-am jucat cu razele de soare in nisipul fin sau unde am mai petrecut cu prietenii. Vara s-a dus si au ramas in urma doar amintiri pline de farmec si voie buna. Calatoriile mele au fost asa cum mi-am dorit, prietenii mi-au fost veseli si mereu aproape. Dar nu ti-am scris nimic din toate astea. Si daca am scris am aruncat foile pentru ca nu am avut curajul sa iti spun.
Mi-a lipsit caracterul. M-am lasat cuprins de o teama ce ma forta sa rup fiecare scrisoare imediat dupa ce terminam de scris catre tine. Apoi am fost egoit. Mi-am impus sa nu imi mai pese si am mers inainte intalnind oameni, savurand clipe si profitand de viata. Nu mi-a pasat ca sunt departe, nu m-a durut ca te-am lasat in urma, acoperind amintirea ta cu o folie invizibila de uitare. Insa soarta nu uita si nu creaza dezechilibru in viata. Intr-una din zile, cand ma relaxam dupa lungi calatorii prin tara, inevitabilul s-a produs si durerea m-a lovit fara mila. Ma uitam la monitorul inchis fara vreun gand de a-l aprinde. Muzica nu canta, televizorul era si el oprit. Sunetul linistii ma invaluia lasandu-ma prada amintirilor. Am ratacit involuntar folia protectoare a uitarii, zeci de momente navalind peste mine. Mi-am amintit de iubire, mi-am amintit de dorinta. Nu pot umbla la nesfarsit fugind de sentimente. Nu pot ignora faptul ca undeva in adancul sufletului meu am un fior care nu imi da pace. Vreau sa iubesc si oricat de mult as incerca sa ascund, dragostea mea vrea sa infloreasca in ciuda faptului ca afara vine toamna. Involuntar mi-am amintit de tine. Asa am prins curaj sa-ti scriu. Am lasat egoimul deoparte si am pus pe primul loc respectul pentru oamenii de langa mine.
Asa ca iti scriu sa-ti multumesc. Am frant aripile iubirii noastre, fortandu-te sa zbori cu altcineva. Nu eram demn sa te am langa mine atunci. E de prisos sa-mi cer iertare ca nu te-am simtit cand ai trecut prin viata mea. Insa pot sa iti multumesc si sa raman recunoscator. Pentru ca tu mi-ai deschis ochii. Pentru ca m-ai facut sa inteleg ca trebuie sa iubesc din nou. Pentru ca viata e mai frumoasa in doi.
Pentru ca iubirea invinge intotdeauna.
Ramai cu bine!
Inevitabil cand se termina o relatie raman anumite subiecte nediscutate. Uneori treci peste ele, le eviti si nu te afecteaza, lasandu-le prada uitarii. Alteori, iti raman ascunse printre ganduri si ies la iveala in momnte de singuratate. Am fost invitat sau "provocat" sa scriu pentru o fosta iubire. Am imbinat un sentiment de durere cu un strop de optimism si mi-a iesit scrisoarea de mai sus. Cum ati reactiona daca ati primi o asemenea scrisoare de la fosta/fostul? Ati fot vreodata in situatia de a-i scrie unei foste iubiri?
Fara sa aveti dorinta de impacare si doar in idea de a lamuri anumite aspecte ramase nediscutate? Care e lucru care va macina cel mai mult dupa o relatie esuata din diverse motive? Sunteti omul care spune verde in fata sau preferati ocolisurile? O scrisoare de acest gen poate fi considerata un gest de lasitate? Astept cu interes parerile voastre.
Inevitabil cand se termina o relatie raman anumite subiecte nediscutate. Uneori treci peste ele, le eviti si nu te afecteaza, lasandu-le prada uitarii. Alteori, iti raman ascunse printre ganduri si ies la iveala in momnte de singuratate. Am fost invitat sau "provocat" sa scriu pentru o fosta iubire. Am imbinat un sentiment de durere cu un strop de optimism si mi-a iesit scrisoarea de mai sus. Cum ati reactiona daca ati primi o asemenea scrisoare de la fosta/fostul? Ati fot vreodata in situatia de a-i scrie unei foste iubiri?
17 comentarii:
eu prefer sa zic in fata si de multe ori am de pierdut pt asta ... chiar discutam cu cineva acum exact pe aceasta tema si ii spuneam ca sunt o lasha .... o zi buna sa ai ....
şi eu aş prefera face2face dar, de multe ori, nu se poate; aşa că tot la pix şi foaie ajung şi eu. nu cred că e vorba despre laşitate, ci mai mult despre puterea de a spune "sistematizat" anumite chestii, şi despre voinţa celeilalte persoane de a asculta:-??
Scriem pentru ca “la inceput a fost cuvantul.” Si cuvantul omului este o putere care il ajuta.
viata e formata din lucruri simple.noi le complicam. noi nu vrem sa auzim desi avem urechi , nu vrem sa vedem desi avem ochi, nu vrem sa ascultam macar...nici sa zambim... si atunci se ajunge la creion si hartie.
scriem pentru ca vrem sa credem ca undeva, candva, acea intalnire/iubire a fost planuita de suflete cu mult timp inainte ca trupurile lor sa se cunoasca. si mai scriem pentru ca desi s-a spus tot fata in fata nu s-a spus nimic... si in unele cazuri (eu sper ca foarte rare) intervine partea comica a scrisului si anume ca cealalta persoana are nevoie ca sa “ii desenezi” ce simti. si ca dovada pana si invitatiile au cuvinte si nasc lucruri frumoase.
"Pentru ca viata e mai frumoasa in doi. "
Nici nu stii cata dreptate ai Vadut!
Dar te rog.....ia masuri dragul meu, vreau si eu niste fini de cununie! (hi!hi!)
Salut Tudor. Am o campanie pentru bloggerii din Neamt, as dori sa ma contactezi
Off.
M-am intrebat mereu de ce avem nevoie de nu ca sa-l traim pe da? De ce sa ne aducem avem nevoie sa plecam? De-atatea ori m-am intrebat de ce de prea tarziu avem nevoie ca sa ne sfasie timpul.
Am primit si eu marturisiri. Si as fi vrut sa existe cand eram inca in gara. M-a condamnat risipirea de a nu mai astepta prin doruri care nu mor niciodata. Adevarul, daca e autentic, inalta inima in marturisire fara ezitari sau indoiala insuficientei.
De asta , prefer marturisirea , prefer sa-mi strig dragostea pe strazi daca o simt. Asa cum e ea, e a mea. Caci nu de ce simt mi-e frica , mi-e teama de ce nu simt.
pentru fiecare lucru exista un timp...asa ca...citind o astfel de scrisoare la timpul potrivit as fi...impacata probabil....prea devreme...mi-ar rascoli toate resentimentele...prea tarziu...ar fi deja...prea tarziu...
exista un cuvant pentru aceasta stare...detasare....dar nu uitare...
eram clopotel - atata timp cat spui omului ce simti nu cred ca se poate vorbi de faptul ca ai fi lasa. multumesc.
Cameila - deacord cu tine. cuvintele asezate pe foaia de hartie sufera uneori zeci de modificari pana sa ajunga sa fie citite de persoana in cauza. "sistematizarea" poate duce si la o mai buna intelegere a lucrurilor. multumesc.
mystic - foarte interesant felul in care ai spus totul. e adevarat ca oricat de multe ai spune in fata uneori raman si lucruri care nu se pot spune. multumesc.
nana - cu siguranta. toate la timpul lor. multumesc.
Blogatu - multumesc de adresa.vom discuta curand.
Anna - daca unele marturisiri vin prea tarziu nu isi mia au rostul. prea tarziu e cu adevarat prea tarziu uneori... ca de fiecare data ai un fel deosebit de a imbina cuvintele. multumesc.
Pandhora - exact ce spuneam mai sus... timpul e un element important aici. prea devreme duce la un fapt si prea tarziu la altul. multumesc mult.
Hmm da am scris, dar nu a aflat niciodata.. cred ca stii poezia daca pot sa o numesc asa...
Cuvinte pentru tine
Nu ti-am scris niciodata
Pentru ca nu am avut nevoie de cuvinte,
Iti vorbeam fara grai iubire.
Acum iti scriu pentru ca tu nu ma mai simti..
Iti scriu randuri incarcate cu infinit,
Un infinit pe care nu il inteleg, in care eu te iubesc
Si pe care incerc sa il deslusesc..
Un infinit in care eram noi
Ascunsi de vant si de ploi.
Acum .. e frig si bezna
Asta e anotimpul sufletului meu.
Si stii, m-am simtit mult mai bine dupa ce am scris chiar daca el nu vazut niciodata, pentru ca nu ar fi inteles..
dar de ce cuvinte, de ce glas? de ce nu privire, de ce nu o mana intinsa? de ce nu o imbratisare si sarutare calda? ei.. viata asta putin cam incurcata:))
Dar acum e soare, si alerg in verde cu zambetul pe buze :D ti-l pasez, e contagios, si toata lumea ar trebui sa zambeasca
E frumos si bine sa ai taria de caracter sa poti spune verde-n fata..
Nu intotdeauna mi-a reusit.
Interesant! Ei i-ai spus asta? Sau ce ai strigat aici pe blog a fost toata comunicarea voastra?
Off... pacat ca nu i-ai spus ce ai gandit, ce ai simtit sau nu ai simtit pentru ea cand ai avut acele porniri.
Vreau sa cred ca ai insemnat ceva pentru ea... ca ai fost o perioada, o parte din visul ei de a-i fi sot si tata pentru copiii ei. :)) Devin nostalgica si romantica...
Sa fii fericit azi si maine si oricand!
Zambete si bucurii!
http://www.youtube.com/watch?v=yB_UBqMRvKk&ob=av2e
memor3s - "Iti scriu randuri incarcate cu infinit,...
Un infinit in care eram noi" - cat de frumos suna si cat de complicat este de fapt. cuvintele apar pentru ca mana intinsa nu mai e deajuns, pentru ca imbratisarea ajunge sa nu mai fie bine primita, iar sarutul sa nu mai fie dulce. ar trebui sa ne bucuram cu totii de verdele ala in care alergi si de albastru senin in care putem zbura. iti multumesc mult pentru versuri si pentru zambet. e intr-adevar contagios.
Doamna Elena - trebuie tarie de caracter sa spui unui om verde in fata. dupa cum spunea si Mistyc mai sus, nu de fiecare data reusim insa sa spunem totul, oricat de mult am vorbi. multumesc.
Claudia - pui intrebari si iti raspunzi singura. :)
transforma-ti nostalgia intr-o amintire frumoasa si dezvolta-ti romantismul bucurandu-te de zambetul pe care il porti.
o noapte frumoasa!
G - Merci beaucoup pour la vidéo
Din pacate,starea mea de sanatate nu mi-a permis in ultima vreme sa stau prea mult in fata calculatorului. Dar articolul asta mi-a mers la suflet! Foarte frumos! Sa-ti fie bine, Tudor!
Maya - ce surpriza placuta. iti multumesc mult ca mi-ai scris si ma bucur sa te stiu cat de cat bine. sanatate maxima iti doresc si sa ne auzim mereu cu bine.
Stii Tudore ...mi-as fi dorit sa fiu destinatara scrisorii tale...
Anonim - ma bucur sa stiu asta. Multumesc mult.
Trimiteți un comentariu