vineri, 6 iulie 2012

Poveste simplă, de iubire


Ne sorbeam buzele cu gust de vânt, refuzând clipa să o lăsăm călătoare. Ştiam că acel moment nu avea să dureze nici măcar o eternitate. Ştiam că iubirea, ca orice stare de bine se termină atunci când te aştepţi mai putin, urmând să răsară mai târziu în alte condiţii şi mai ales, cu alte personaje.


Flavius iubea. Iubea intens şi viaţa îi era fericită. Ca într-un moment de relaxare totală, îşi privea iubita în ochi şi simţea că zboară. Se desprindea firav de pe pământ şi, cu dragostea în suflet, levita peste visele sale. Însa universul avea alte planuri.
Flavius avea ani buni de când dragostea nu îi mai dăduse rod. Traia ca un pusnic, departe de suflete, preferând să împartă buna dispoziţie la prieteni şi cunoscuţi, bucuros ca lumea se simte bine alături de el şi îl stimează pentru ceea ce este. Iubirea nu era o opţiune, dragostea pentru o singură persoană nu părea să aibă sens.
Şi totuşi într-o zi s-a hotărât să iubească.
Geo, simplă, frumoasă şi mult mai deşteaptă decât i-ai fi citit în ochi şi pe buze, după vârstă şi vorbe, trăia liberă şi plină de viaţă. Îşi dorea pe cineva aproape, însă în acelaşi timp îi plăcea să primească toată atenţia ce i se cuvenea şi poate puţin în plus de la alţii, mulţi alţii, care îi dădeau târcoale, precum taurii în călduri.
Atunci când vremea a fost potrivită şi universul şi-a unit forţele într-o mare coincidenţă, Flavius s-a îndrăgostit de Geo, iar Geo s-a îndrăgostit şi mai mult de ... viaţă.
Speriată de realitatea nou apărută, ea a încercat să se eschiveze în vorbe pline de non sens şi în ciuda insistenţelor lui Flavius, lucrurile au rămas neschimbate. Sau cel puţin din punctul ei de vedere, pentru că Flavius se îndrăgostea repede şi viaţa sa se contura acum după un singur ideal: să o facă pe Geo fericită.
Petale de flori zburau alături de fluturi în văzduh, dragoste şi zâmbete desenau cerul. Însă Flavius iubea o nălucă. Geo, fascinată de atenţia nouă pe care o primea, încântata de iubirea primită, şi-a amintit să fie din nou libertină, considerand că iubirea nu are ce căuta în ecuaţia vieţii sale din momentul respectiv.
Astfel s-a născut deziluzia, dezamăgirea şi teama.
Flavius, fericit şi vesel până atunci, era astăzi de nerecunoscut. Când o privea, rădea involuntar; cu ochii, cu inima, cu gândul. Avea curaj să cânte, să viseze, să o iubească. Cand ea era departe, sufletul lui se închidea în sine şi plângea neîncetat. Mărturisind iubirea şi admiraţia, a devenit fără să vrea un om de duzină, o banalitate care nu mai avea nimic de oferit.
Privind la sufletul dezgolit din faţa sa, Geo a considerat că nu mai are nici un obiectiv pentru care să lupte pentru Flavius. Aşa a ajuns inevitabil să-l ignore.
Iubind ca un copil îndrăgostit, visând la o dragostea aproape eternă, Flavius a oftat, alungându-şi gândurile şi a redevenit pentru o clipă matur. A înţeles că iubirea lor nu are nici un rezultat, a înţeles că a fi sincer tinde să devina egal cu a fi singur.
 Şi astfel Flavius, ignorând durerea a ales să renunţe la sentimentele sale neîmpărtăşite, redându-i lui Geo libertatea pe care şi-o dorea atat de mult. Pentru că ea nu era pregatită pentru iubire. Prefera atenţia celor care nu au ce să îi ofere.
El şi-a oprit incă odată inima urmând să-şi continue viaţa de unul singur.

Fiecare porni din nou pe drumul lui, însă în final, doar unul avea să regrete.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Stii ca azi e ziua sarutului?Fotografia postata se potriveste perfect acestei zile.Cat despre text ...felicitari...pentru Flavius...e un barbat puternic si foarte intelept :)

Tudor Enea spunea...

Nu stiam ca e ziua sarutului. Am sa sarut si eu virtual pe toata lumea:)) Flavius e puternic, Geo are si ea intelepciunea ei. Sunt gesturi care nu trebuiesc judecate ci doar intelese ca atare. Multumesc mult.

pandhora spunea...

alegem sa iubim,alegem sa uitam dar niciodata nu alegem suferinta...si cu toate astea ea este mereu prin preajma...

ai scris ca intotdeauna cald si frumos si cu suflet :)

Anonim spunea...

Mioara.marin -eu am definit fericirea ca bucuria de a darui, de a ne darui, dar cati pot sa ne pretuiasca darul?

Tudor Enea spunea...

Iti multumesc mult, Pandhora! Suferinta ne mai treeste uneori la realitate.

Tudor Enea spunea...

Mioara - fericirea o pretuiesc doar acei care pot sa o inteleaga. Iti multumesc mult!