Aceeași fericire - ”Iubesc.India mea”

Suntem făcuți din aceeași tărână, putem sta cu toții în același praf.

Oare de câte ori trebuie să ne mai ierte Dumnezeu, când aruncam acasă mâncarea sau făceam mofturi la ea, iar aici se moare de foame?
Și lacrimi curgeau și fugeam ca să uit de ură.
Eram rezemat de un perete cu privirea ascunsă. Un copilaș purtând doar un tricou și nimic altceva, stătea tolănit pe o movilă de praf și mă privea cu ochii blânzi. M-am așezat lângă el cu picioarele adunate sub mine, așa cum se așează indienii când se pun la un chai, și l-am întrebat din senin dacă are o copilărie frumoasă. A zâmbit cu toată ființa lui, nu pentru că ar fi înțeles ce i-am spus, ci pentru că m-am așezat în același praf unde stătea el, în același gunoi, împărțind aceeași lume, aceeași sărăcie lucie, aceeași durere, același nimic, care îi face pe ei fericiți.
Pentru că fericirea nu e în bani și nici în foamea pe care o porți în stomac când te uiți cu noduri în gât cum alții se îndoapă cu bucate alese.
Fericirea e clipa pe care o împarți în casa ta cu omul pe care îl prețuiești și vrei să îi fie bine.
Indianul te va găzdui în casa lui și te va prețui așa cum își prețuiește icoana cu zeul la care se roagă. Și fericirea lui e să îți ofere ție toată fericirea din lume.
Nu există egoism, ci doar admirație.
Nu există invidie, ci doar dragoste.
Nu există ură, ci doar fericire.

Acesta este un fragment extras din noua mea carte ”Iubesc. India mea”