Ȋnger decăzut

Multumesc pentru fotografie!

Cerul ȋşi alinia stelele pe pajiştea senină şi de departe zâmbea luna. Lumina celesta sclipea pe calea lactee desenâdu-mi drumul spre neştiinţă . Peisajul era static, vântul părea şi el retras către odihnă şi ochii mei tânjeau după pământ. Coborând din albastrul abstract, aveam ȋn vise dragostea.

Chiriaşul II

...Priveam ȋn jur speriat şi lucrurile erau răvăşite. Oamenii aceea au ȋntors casa cu fundul ȋn sus. Mi-au găsit banii? Ce au de gând cu mine acum? I-am prins asupra faptului şi sunt ȋn mâna lor. Mă vor bate? Mă vor arunca de la etaj?

Chiriaşul

Eram prin anul doi de facultate şi soarta părea să ȋmi surâdă din plin. Lucram la un bar ȋn centrul Iaşului şi nu mă puteam plânge niciodată de lipsa banilor. La facultate colegii ȋmi erau prieteni şi iubita mea de atunci chiar era  frumoasă şi ȋndrăgostită de mine. Viaţa mea nu era banală şi decurgea de la bine la mai bine. Simţeam ȋn fiecare zi că zbor si  eram fericit.

Linişte de primăvară

Să tot fie vreo lună şi mai bine de când nu am mai reuşit să am un week end liber. Prins pe la servici, plecat prin delegaţii sau pur si simplu ocupat cu diverse probleme mai puţin decât personale, timpul a trecut fără să mă atenţioneze că afară e primăvară şi poate merit şi eu un moment de respiro. Şi uite aşa sfărşitul ăsta de săptămână mi l-am rezervat mie. Fără servici, făra telefoane fără nimic. Doar linişte.

Stop!(?)

Cum ar fi să spun stop?

Prieteni de pe strada

 "Dacă ar fi să faci un efort de imaginaţie, atunci te rog să îţi imaginezi că blogul pe care-l scrii este ca o stradă a ta pe care singur ţi-o construieşti. Este strada ta, este publică, şi orice pieton poate trece pe acolo.  Există mulţi pietoni care trec pe strada ta doar din interes personal.

Întâlnirea

Se plimba prin oraş fără nici o ţintă.  Singură şi sufocată de căldura insuportabilă, mergea încet cu gândul aiurea. Într-o mare de nepăsare, gândurile sale făceau planuri mute despre viaţa fără sunet. Geo îşi alina paşii în lumea zgomotoasă trăind clipa în linişte deplină.

Celei ce va fi

Privesc către ieri fără gândul la mâine. Nu ştiu ce e azi şi nici în trecut nu am fost interesat de zilele ce vor mai trece singure prin mine. Îmi închid ochii printre amintiri, purtându-mi gândurile spre tine. Nu ştiu dacă la tine ca vis sau la tine ce ai fost lângă mine. Timpul în ochii tăi s-a scurs fără mine.

Un nou început

Aţi văzut vreodată o pasăre flămândă? Disperată să înşface în ciocul ei minuscul o fărâmă din natura uriaşă doar pentru a-şi asigura existenţa? O pasăre care  nu are gândirea umană, o pasăre care nu judecă, ci se bazează doar pe instincte. Se înalţă în zbor, pândeşte, şi atacă hotărâtă să îşi atingă scopul, să-şi definitiveze soarta, să-şi împlinească rostul în lupta pentru supravieţuire indiferent de consecinţele ce ar putea să se abată asupra ei.

Din călătoriile mele

Peisajul era alb. Se vedea tremurând în fâşii vesele, schimbându-şi nuanţa albului după forma de relief întâlnită. Pe toată  intinderea imaculată, zăpada era regină.  Fără limite, întreruptă uneori doar de trecerea răzleaţă a unui copac golaş,  mă lăsam atras din viteza maşinii de infinitul celest al zăpezii.

Femeia perfectă

Deschidea ochii în fiecare dimineaţă şi se bucura de primăvară. Zi de zi, păsările din copacii înverziţi îl trezeau într-o lume mirifică. Se plimba desculţ prin iarba mătăsoasă şi alerga vesel peste câmpiile multicolore. Se scălda apoi în râuri cu flori şi se bucura de soare sub cerul senin. Inima îi era plină de bucurie. În paradisul său, Adam era fericit.

Trecut versus viitor

Erau timpuri când realitatea părea tristă şi viitorul incert. Erau vremuri în care mintea mea de copil refuza să creadă că pot reuşi în viaţă. Nici acum, când au trecut ani buni de la acel prim gând nu sunt convins că pot  să am succes în totalitate. Am ramas mereu cu întrebarea, m-am oprit mereu  să caut răspunsul la ceea ce sunt. Însa acum ştiu că nu trebuie să fiu unic pentru a fi învingător.

Renaştere

Întunericul muşcă din el în forme nedefinite. Atât de dureros încât tresări în linistea nopţii. Înghesuit -  mirosul pământului îngheţat îl strangula - fu aproape să se stingă. Reuşi să se mişte, scăpând pentru o vreme din strânsoare. Nu îi era frig, prin trupul său plăpând abia începea să curgă viaţa.