joi, 3 februarie 2011

Săraci şi totuşi atât de bogaţi


Povestea de mai jos nu îmi aparţine. A ajuns la mine din bunăvoinţa unui om deosebit. Nici nu ştiu dacă aş fi demn să scriu o astfel de întâmplare. Mă doare şi mă face să mă simt neajutorat. Mi-am permis să o adaug aici ca o lecţie de viaţă, cu mulţumiri autorului in faţa căruia m-aş inclina dacă aş avea onoarea să-l cunosc. Finalul m-a cutremurat şi m-a făcut să realizez ce loc infim ocupă bunul simţ şi modestia în ţara noastră. Citiţi şi trageţi concluziile la final:

"Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
  Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă. Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
  Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau... Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
  Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu. Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...
  A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
  Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
 Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
  Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci. Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
  N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră.
Multumesc pentru fotografie!
 N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă... Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
      84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică... "

31 de comentarii:

Anonim spunea...

nu am cuvinte...nu prea ai ce spune la o asemenea poveste

Tudor Enea spunea...

si eu am ramas fara cuvinte cand am citit prima oara... tocmai de aceea am postat-o si aici.

Anonim spunea...

Ce fericit saracul,caci el are de toate

Dan spunea...

Exact!... Fara cuvinte! Cei 80 erau bogati si totusi atat de saraci!...

Tudor Enea spunea...

Corect, Mada, multumesc.

Dan, cred ca "bogati si totusi atat de saraci" e la fel de adevarat.sa stii ca am stat mult in dubii pana sa aleg varianta pentru titlu. multumesc :)

pandhora spunea...

stiu ca am mai citit undeva povestea si la fel ca atunci mi s-a pus un nod in gat...si asta pentru ca e o diferenta atat de mate intre a da si a DARUI...
fetele au daruit cu draga inima banutii aceia care trebuiau sa ajunga la cei mai saraci enoriasi...dar restul au dat niste bani din obligatie...doare sa ti se dea pentru ca esti considerat cu o treapta mai jos doar pentru ca banii fac diferenta...
si asta este o realitatea pe care o traiesc mult prea multi oameni...

Tudor Enea spunea...

intr-adevar, cand oferi din inima e diferit fata de atunci cand oferi din obligatie. am mai discutat despre asta si in alte articole. poate iti amintesti unde ai mai citit, chiar sunt curios cine a scris povestirea...multumesc, Pandhora.

DOAR NOI spunea...

Superba poveste si atat de adevarata! Intotdeauna cei saraci sunt mai darnici, deoarece stiu ce inseamna sa nu ai.

Am trait un an in conditii cumplite... dupa ce plateam darile catre stat, nu mai aveam bani decat pentru margarina, si cartofi. Mama se imprumuta uneori pentru a ne cumpara ciocolata. :(

Atunci am invatat ce inseamna sa nu ai... si de atunci daruiesc!
Iti creaza o stare de efervescenta...simti cum sangele se incalzeste...e ceva special!

Tudor Enea spunea...

Claudia, cand am citit prima data povestea am verificat incaodata expeditorul fiindca eram convins ca e scrisa de tine. tu care ai trecut prin asta intelegi cred, cel mai bine acest fapt. multumesc mult pentru cuvintele tale.

Mallynna spunea...

Cred ca orice alt comentariu legat de aceasta poveste este in zadar!

elena marin-alexe spunea...

Sunt consternată de adevărul crud descris de povestea asta.M-a incearcă o mare tristeţe...Dar stii de ce Tudore? Pentru-că ea reflectează adevărul.Ar trebui să ne pună serios pe gânduri.

elena marin-alexe spunea...

As dori sa preiau si eu acest articol pe blogul meu.Se poate?

Tudor Enea spunea...

Mallynna - multumesc.
Doamna Elena - realitatea e atat de cruda si mai crud este ca noi o ignoram. puteti sa preluati articolul, sunt convins ca va avea un impact si mai mare pe blogul dumneavoastra. sa auzim numai de bine. va mmultumesc!

oatea spunea...

Ai fost prima persoana la care m-am gandit cand am dat"forward" la mail.
Nu m-am gandit neaparat ca ai sa-i dat amploarea pe care ai dat-o, m-am gandit doar ca e ceva sensibil si real,la care sufletul tau va vibra.
Nu m-am inselat si pot sa spun ca nodul de care vorbea Pandhora a crescut si la mine.Si am vazut ca la toti.
Foarte real,foarte sensibil,foarte educativ!
Asa se "daruieste",cum la fel spunea prietena ta(imi permit sa spun asa)si nu oricine poate...
Si...multumesc ca ai scris asa despre mine...
Iti doresc sa ai posibilitatea de a darui!
Si tuturor prietenilor tai de pe blog le doresc la fel,am constatat ca sunt oameni deosebiti,asa ca tine!

Carpe Diem spunea...

am citit aceasta poveste si am ramas cu ochii in ecran privind in gol...asta e bogatia adevarata...sunt fara cuvinte...

DĂSCĂLIȚA CREATIVE TRAINING spunea...

Ce lectie!Cuvintele sunt de prisos.

Tudor Enea spunea...

Oatea, nu pot decat sa iti multumesc incaodata pentru ca mi-ai trimis aceasta poveste. si ma bucur ca am avut ocazia sa o expun aici. plus ca povestea va fi dusa mai departe. e pacat sa ramana in anonimat.
sunt cu adevarat oameni deosebiti:)

Ionut,Miki, ma bucur ca v-a placut multumesc mult.

Claudia zambetul tau spune multe:)

Anna spunea...

Nu mai stiu a cata oara e. Dar pot sa-ti multumesc prietene?
http://isabelle-ana.blogspot.com/2011/02/unei-stele_05.html

Tudor Enea spunea...

eu iti multumesc, Anna. ma inclin in fata ta.

Anonim spunea...

emotionant... fara cuvinte. bravo Tudor!

vanesa spunea...

ma doare aceasta realitate in care traim si suntem incapabili sa o schimbam!

Anonim spunea...

stii ce e mai dureros....faptul ca toti citim reactionam toti la fel...dar nu multi invata ceva de aici....tot fatarnici ramenem in egoismul nostru fara margini...ele da...au fost capabile de ceva ce noi niciodata nu vom fi in stare si stii de ce?....pentru ca suntem prea egoisti!!!avem ce invata din povestea lor....sper sa realizam asta si sa fim mai slobozi la inima...in fond ce dam la altii in final pentru noi dam....Doamne ajuta!!tu ai un suflet minunat ...sa nu te schimbi niciodata...numai bine!!!

Tudor Enea spunea...

anonim (1) - iti multumesc mult.
vanesa - probabil cand o sa ne doara pe toti o sa incercam sa facem ceva... pana atunci ramanem doar cu durerea... multumesc.

anonim(2) - egoisti nu cred ca suntem, doar ca nu avem puterea de a fi altruisti. citim, intelegem si nu reusim sa facem nimic sa schimbam lumea in care traim. iti multumesc mult pentru cuvintele tale. sper sa ma schimb in mai bine si cu totii sa reuseasca sa faca asta. toate bune!

liviu.capitan spunea...

impresionanta povestea
intr-adevar.. sarac nu inseamna si nefericit pentru ca sunt multe lucruri pe lumea asta care nu se pot cumpara cu bani...
numai bine!

Tudor Enea spunea...

asa este, Liviu. cred ca multe din lucrurile adevarate in lumea asta nu se pot cumpara cu bani. multumesc.

Anna spunea...

Stii bine ca mereu iubirea e fara motiv, fara de ce, fara cuvant, doar esti o soapta...o saptamana plina de cantec iti doresc.

Tudor Enea spunea...

e placut sa fii o soapta. fara alte motive. am inteles:) iti multumesc. de cantec sa-ti fie plina inima si tie.

Lup Alb spunea...

De fiecare data ma bucur cand imi dau seama ca oamenii nu au cum sa dispara. Si poate faptul ca sunt atat de rari ii face atat de pretiosi. :)

Tudor Enea spunea...

Lup Alb - iti multumesc pentru ceea ce simti. pentru cuvintele tale atat de pretioase. sa auzim numai de bine!

Andreea Toma spunea...

superba si emotionanta povestea. as putea sa o public si eu mentionand sursa?

Tudor Enea spunea...

multumesc Andeea, poti publica fara nici o problema:)