luni, 5 decembrie 2011

Paradoxuri induse


Nu sunt cu siguranță genul de om care-și spală rufele in public. Totuși, oricând se poate face o excepție, mai ales dacă e amuzantăDe curând am primit pe adresa de e-mail o scrisoare de “felicitare” pentru felul meu de a fi și mai ales pentru scrierile mele aparent “false” și total “nefolositoare”. Acest “fan” anonim mă caracterizează ca un “profitor al timpului care calculează fiecare moment uitând să trăiască clipa”, dar și ca un “om de carton” care nu gândește și nu oferă nici o “morală folositoare” din povestirele expuse pe  blog. După un lung șir de epitete și metafore incisive privind lipsa de sens a povestioarelor mele, binevoitorul anonim îmi oferă o temă pentru acasă ca o provocare pentru el și cititorii asemeni lui.
Provocarea, pe cât de grea, pe atât de “infricosătoare” îmi cere să scriu trei paradoxuri din viață de zi cu zi, oferind apoi o concluzie explicativă privind sensul întâmplărilor expuse. În ciuda faptului că mi-a scris o scrisoare destul de bine elaborată, persoana respectivă a omis exact amănuntul pe care și-l dorea a fi important, neoferindu-mi mai multe indicii despre ceea ce ar trebui să fac. Din respect pentru acest necunoscut, cel puțin din prisma faptului că mi-a scris o scrisoare de peste 1000 de cuvinte (din bun simț nu am să o fac niciodată publică), am să interpretez tema propusă ca fiind una la libera alegere, scriind ca de fiecare data ceea ce îmi trece prin cap în prisma unei interpretări proprii a vieții pe care o trăiesc și a realității care mă înconjoară. Astfel, fără să îmi storc creierul prea mult și prea “inutil” pentru “unii” care îmi urmăresc activitatea, am înșirat pe hârtie trei paradoxuri, fără ca ordinea lor să aibă vreo importantă anume:

1 - Pot să urc o zi întreagă pe un munte fără să obosesc sau să am febră musculară, dar mă dor picioarele îngrozitor dacă stau un timp îndelungat pe scaun.
 Concluzia: odihna excesivă poate fi confundată cu lenea, iar mișcarea face bine chiar și în doze maxime.
 2 - Pot să beau mai mult de doi litri de bere și să fiu într-o stare euforică, însă îmi va fi întotdeauna rău dacă voi bea mai mult de doi litri de lapte.
 Concluzia: nu tot ce e sănătos te poate face fericit.
 3 - Pot să fiu Cupidon și să împart dragostea, ajutându-i pe cei din jur să găsească iubirea, dar nimeni din jur nu îmi poate găsi deocamdată, perechea.
 Concluzia: Chiar dacă iubirea îți poate fi insuflată de alții, fericirea va fi mult mai mare când o vei descoperi singur.
 
 În speranța în care am reușit să mă achit cu succes de responsabilitatea ce mi-a fost oferită, aștept cu interes răspunsul “fanului meu anonim” cu criticile binemeritate. Până atunci, sunt curios  de părerea tutor care vin zilnic aici, transformând vizita lor in mulțumirea mea personală. Vă  salut și vă doresc o săptămână de top cu zâmbete și voie bună! 
  

27 de comentarii:

Anonim spunea...

am senzatia ca stim despre ce anonim este vorba? acelasi om frustrat care a trecut pragul mai multor bloggeri.mie asa imi pare...daca e vb de altcineva...
nu trebuie sa demonstrezi nimanui nimic. noi care te cunoastem te respectam enorm.

Tudor Enea spunea...

Alis - e total irelevant cine este. Daca a tinut sa fie anonim, e alegerea lui. Eu accept criticele cum accept si felicitarile. Iti multumesc frumos pentru sustinere.

Lavinia Dance spunea...

imi place acest paradox :"Pot să fiu Cupidon și să împart dragostea, ajutându-i pe cei din jur să găsească iubirea, dar nimeni din jur nu îmi poate găsi deocamdată, perechea. "

Tudor Enea spunea...

£avi H - Iti multumesc frumos. Adevarul e ca dragostea suna bine chiar si cand e formulata sub forma unui paradox. :)

RobertN spunea...

In trecere pe aici cu urari de bine si multa sanatate! Cei ce sunt in galerie stau acolo mai ales pentru cazurile in care poti ceda si te poti da batut, ca sa te poata incuraja atunci cel mai mult.

Tudor Enea spunea...

Robert Nicolaescu - te salut, toata stima. Multumesc mult de tot.

Monica spunea...

hmmm...unii zambesc in fata postarilor tale, altii se regasesc. altii se simt bine, iar unii se simt lezati, amenintati...

DOAR NOI spunea...

oameni talentati au dusmani. As ami s-a spus, asa iti transmit. :)

Un mos bogat... cu bucurii, sanatate, impliniri. :)

Tudor Enea spunea...

Monica - caracterul oamenilor e discutabil, iar fiecare e liber sa-si spuna parerea. Multumesc mult.

Tudor Enea spunea...

Claudia - nu cred ca omul care mi-a scris e un dusman. E doar un om cu o parere. eu puteam sa-l ignor sau sa il injur. Am ales o cale de mijloc. Nici macar nu cred ca e rau intentionat:) MUltumesc mult. Seara minunata indiferent cum e Mosul:)

CARMEN spunea...

:) mi-au placut pardoxurile exemplificate! Dar mi-a placut cel mai mult felul elegant în care ai tratat situatia! cu siguranta ca si Mos Nicolae citeste si este pe aproape... Joarda, precis n-ai sa primesti ! Sa ai o seara minunata!

Iulia spunea...

ma bucur sa te citesc si azi ca de fiecare data:) avem de invatat mereu cate ceva daca chiar vrem! esti incurajare tu26dor!....si totdeauna vom gasi oameni care ne plac mai putin....deaia se zice ca "toti oamenii sunt normali pana ajungi sa-i cunosti".. eu, iti multumesc si azi pentru postare. O seara frumoasa sa ai! anonimul tau e om! suntem diferiti si frumosi asa diferiti!:P (sper sa intelegi ceva din ce am scris)

Tudor Enea spunea...

Carmen - daca suntem oameni am putea fi diplomati. Nu pierdem nimic. Mi-ai dat o idee cu "joarda":)) sa vad daca gasesc ceva potrivit. Multumesc mult.

Tudor Enea spunea...

Iulia - am intles cu siguranta ceea ce mi-ai spus. Daca e om, are dreptul la o parere proprie si asta e de necontestat.
"toti oamenii sunt normali pana ajungi sa ii cunosti" - am sa tin minte asta. Iti multumesc mult.

pandhora spunea...

anonimul este in felul lui un paradox...
sa gasesti in ghete ce iti lipseste...si dulce sa-ti fie bucuria >:D<

Tudor Enea spunea...

Pandhora - iti multumesc mult. Ce-mi lipseste incape in ghete potrivite:)

Cristina Lerinț spunea...

Acest "anonim" mi se pare un laş, dar treaba lui. Iar prin faptul că te-a provocat nu ieseci nimic înevidenţă. Însă faptul că i-ai răspuns demonstrează că eşti un om de onoare şi de calitate. Nu pune la suflet invidia altora. Tu ţi-ai câştigat un respect fără teme impuse, dovadă sunt cei care îţi scriu des. Rămâi aşa!

Tudor Enea spunea...

Iti multumesc mult, Patratel.

Anonim spunea...

La multi ani de Mos Nicolae!

Max Peter spunea...

Se mai întâmplă şi astfel de lucruri. Ai răspuns elegant, deşi nu erai obligat la aşa ceva.
Sper că a trecut şi pe la tine Moşu!... :))

Tudor Enea spunea...

Cypy - la multi ani sa fie:) Presimt ca ne mai spunem de vreo trei ori pana la finalul anului:)) Multumesc mult.

Max Peter - multumesc frumos. Mosul a trecut si pe la mine. Va arat imediat ce nu mi-a adus:))

cammely spunea...

No bine, dar de ce iti bati capul cu anonimi,mai da-i incolo in anonimatul lor :lol:
Eu discut doar cu omul frumos, de la bizonii mioritici nu poti sa ceri prea mult, sunt doar niste gargaragii.
Vrea sa-ti exprimi paradoxul, dar paradoxal nu pricepe nimic din articolele tale, pai ce poate fi mai paradoxal de atat?

http://www.youtube.com/watch?v=RbvwvNcRHhc&feature=related

Tudor Enea spunea...

cammely - paradoxal inca mai sper la un raspuns de la el dupa articolul meu. Anonimul e un om, are o parere, a vrut sa exprime ceva, insa nu sunt sigur ca mai stie continuarea dintr-o asemnea pozitie, chiar dac amingea e in terenul sau. Faza cu globul e excelenta:)) Am ras cu pofta. Multumesc mult.

Război în...1 spunea...

Foarte adevărate, mai ales ultima..@-)

Tudor Enea spunea...

Război în...1 - dupa cum spuneam, chiar si "paradoxal" dragostea e minunuata. Iti multumesc mult.

Anonim spunea...

Stiam citatul "Nu pune întrebări prosteşti, dacă nu vrei răspunsuri stupide", in acest caz, mi se pare ca sunt niste cerinte prostesti si niste raspunsuri moralizatoare pline de subtilitati paradoxale foarte bine alese, iscusite as putea spune, care plaseaza cititorul tau anonim in pozitia de frustrat, persoana fara ocupatie :))
Te admir si imi place cum scrii, stii asta, zambete multe

memori3s mereu

Tudor Enea spunea...

Iti multumesc ca de fieczre data. Sa ramai mereu cu sufletul asa curat. Zi senina sa ai!