sâmbătă, 1 septembrie 2012

Primele experiente, aceleasi idei optimiste

Sa fi fost putin trecut de ora doua cand in sfarsit ne-am decis sa plecam intr-o plimbare cu bicicleta. Cerul isi adunase toti norii peste Hornsjo si ploaia statea sa inceapa. Am mizat insa pe faptul ca dupa ce o sa coboram de pe munte, o sa pacalim norii si soarele va fi pe cerul senin, pregatit sa ne incalzeasca atat drumul cat si inima. Si am avut dreptate.


Am plecat patru si din primul kilometru parcurs ne-am dat seama ca niciunul din noi nu avea bicicleta intr-o stare perfecta. Intr-o parte nu mergea o frana, in alta parte o roata s-a dezumflat vazand cu ochii, schimbatorul de viteze era blocat la una din biciclete, iar la a patra a sarit lantul. Niciuna dintre aceste probleme nu ne-a impiedicat insa sa ne continuam drumul. Am ales sa coboram pe un drum de munte spre Lillehammer si sa ne intoarcem apoi pe soseaua principala.
Au fost aproximativ 30 km de coborare, cu pante lungi si adanci, astfel ca am reusit sa mergem pe anumite portiuni cu peste 50 km/ora si am ajuns in oras in mai putin de o ora. Asta ne-a permis sa ne oprim la vestita trambulina olimpica si sa ne bucuram de o priveliste pe care pana atunci o vazusem doar la televizor. Fotografiile vorbesc de la sine.
Suntem oameni diferiti, cu ganduri diferite, veniti din diferite parti ale Europei. Suntem oameni care poate nu ne-am intalnit niciodata pana sa intram in acest progam. Si totusi suntem impreuna si ne bucuram de frumustile lumii ca si cum ne-am cunoaste de o viata. Locul asta in care ne-am adunat e special. Hornsjo are misterul sau si e bine ca odata ajuns aici sa il percepi in mod pozitiv.
Asa am ajuns sa fim azi la Lillehammer, patru oameni cu un tel comun.
Personal trebuie sa marturisesc ca inca de cand eram copil am descoperit printre sporturi, magia sariturilor cu schiurile. Stateam lipit de televizor si ii priveam pe temerarii acestui sport. Imi placea ideea ca sunt ca niste icari moderni si incercam sa iau parte la bucuria oamenilor care se  aflau in tribuna. Mi-am spus atunci, in copilarie, ca intr-o zi am sa fiu si eu acolo sus, sa vad cu ochii mei locul de unde incepe zborul. In 1994, cand olimpiada a fost gazduita de orasul Lillehammer, flacara olimpica a fost amplasata la baza trambulinei de sarituri cu schiurile.
Cam pe atunci gandului ca voi fi aici i-au crescut aripi si a luat forma unui vis. In timp, odata cu inaintarea in problemele societatii, ideea s-a pierdut undeva pe drum, insa fascinatia pentru trambulina icarilor moderni a ramas aceeasi.
Si astazi sunt aici! Nu zboara nimeni pe trambulina, insa visele mele au aripile deschise mai mult ca oricand. Ai grija ce iti doresti pentru ca ori ce vis poate devei realitate.
In viata orice lucru e posibil!

8 comentarii:

pandhora spunea...

fotografia este magnifica si iata din nou zborul...un altfel de zbor :)
prieteni noi,locuri noi,intamplari noi...cate putin din toate,in timp se vor aduna multe :)

Zina spunea...

Frumoasă fotografia ! Să vezi întotdeauna lucrurile de la înălțimea gândurilor bune, Tudore !

Tudor Enea spunea...

Pandhora - cate putin din toate. Dar toate sunt asa de multe:) Multumesc mult.

Tudor Enea spunea...

Zina - multumesc din suflet!

RobertN spunea...

A meritat asteptarea!:)
Eu am o singura dorinta, simpla, si nu mi se implineste:)

Tudor Enea spunea...

Robert Nicolaescu - Multumesc. Lasa dorinta pe mai tarziu. Toate se implinesc la timpul lor. Pana atunci traieste viata asa cum este - Zambetul in suflet si gandul senin. Salutari cu bine!

Allure spunea...

Bucură-te din plin de visul devenit realitate și croiește altele, cu aripile mereu deschise.

Tudor Enea spunea...

Iti multumesc mult. Asta incerc sa fac si pana acum imi iese din plin. ZI senina!