Antimotaneala

Motanul se intinde molatic pe calorifer... toarce de placere cand isi primeste portia binemeritata de alintaturi... ce-i pasa... e un nesimtit incurabil. Sta tolanit toata ziua in locurile cele mai ciudate posibile( intr-o zi l-am gasit intr-un ghiveci de flori) se alinta, manaca ca un porcusor si creste vazand cu ochii. Iarna seamana cu un iepure de camp de dimensiuni uriase. Las ca vine ea primavara... o sa umble dupa pisici si o sa ajunga o scoaba...
Mi-am deschis dulapul cu carti cu gandul sa mi le arajez intr-o alta ordine. E doar un pretext pentru a cauta printre pagini biletele ascunse de pe vremea adolescentei. De fiecare data cand gaseam ceva care sa imi starneasca cat de cat inspiratia, notam pe ce imi pica in mana si ascundeam in paginile unei carti. Imi doresc uneori vremurile de demult.Eram mai inspirat atunci, mai nebunatic, mai... tanar(?) Scormonesc in amintiri insa nimic nu ma amuza acum. (sunt dispus sa accept orice fel de idee antiplictiseala!)
De fapt toata saptamana am fost asa... la servici m-am prezentat fara vlaga, nu am mai facut nici o plimbare si nu am mai iesit nicaieri cu prietenii. Afara e un ger care iti taie rasuflarea si impreuna cu albul zapezii ma deprima, dandu-mi o stare de ciudata neliniste.
Motanul s-a intins cat e el de lung si in clipele urmatoare o sa cada cu siguranta de pe calorifer... probabil e in extaz... ar trebui sa il invidiez?
Cuvantul saptamanii e de departe "plictiseala". I-am refuzat pe toti si pe toate si am intrat intr-o criza impusa de singuratate.
M-am lasat pe spate privind doar un colt de tavan pe care reflecta soarele cu dinti de afara... Hmm... parca ii vad dintii prin zambetul inghetat chiar la mine pe tavan- as putea sa imi imagineaz fotografia asta in mii de posibilitati...Pic in amortire si sunt trezit doar de zgomotul motanului care a cazut in sfarsit de pe calorifer... Miauna a paguba si il doare sub coada de rasul meu.
Razbunator din fire s-a urcat pe masuta cu televizorul blocandu-mi vizibilitate si binenteles raza de actiune a telecomenzii..
Aiurea... nu ca m-ar fi interesat prea mult ceea ce era la tv...uitasem sincer ca l-am aprins...
Ma ridic hotarat si arunc pe mine cateva haine. Rectific, multe haine... voi iesi la plimbare in cautarea de antistres, antisinguratate sau orice fel de "anti" imi iese in cale. Criza nu e criza decat daca o amplifici. Voit sau nu. Urati-mi succes... ma duc sa scap de plictiseala.

Nemultumirea raposatului

Un cetătean a reclamat la OJPC Neamt o firmă de pompe funebre din judet • nemultumirea era legată de un sicriu care s-a dovedit a fi neîncăpător.

în urma verificărilor, inspectorii OJPC au amendat firma cu 1.000 de lei pentru lipsa declaratiei de conformitate care include si instructiuni de utilizare a produselor!(sursa Monitorul de neamt)

Stai si te intrebi cat de departe poate ajunge prostia romaneasca. Omul infumurat, sta cu mortul pe masa si se gandeste brusc ca durerea nu ar trebui sa fie numai a lui; si omul la durere sau la prostie (mai ales la prostie) loveste acolo unde te astepti mai putin. In cazul nostru in firma de pompe funebre care i-a livrat sicriul.

Haideti sa o luam pe firul epic si sa ne imaginam cum s-au desfasurat intamplarile:

A murit un om, apropiatii au recurs la o "ingropaciune" crestineasca. Praznic, preoti, sicriu, bocitoare si tot tacamul unei inmormantari "de succes". Ajunge alaiul la groapa, preotul binecuvinteaza pe cei in viata si mai apoi pe mortul care se indreapta spre lumea celor drepti. Fiecare trece spre a-si lua la revedere, apare groparul, se pune capacul, se ridica, se mai fixeaza odata, iar se ridica... nu prea se potriveste... undeva nu e fix...s-a intelepnit... e clar... nu incape de picioare... mortul are picioarele si pantofii prea mari pt inaltimea sicriului. In multimea pana acum tacuta si plangacioasa incep sa se auda chicoteli... Scoate-i papucii, pune-l ghemuit, taie cu flexul si alte glume morbide...

Capacul s-a fixat pana la urma, mortul si-a gasit locul in sicriu, mai mult sau mai putin inghesuit si probabil e deja in lumea pe care a meritat-o.

Si poate toate s-ar fi terminat aici si faptele ar fi intrat in banalitate, insa daca tot e loc, de ce sa nu isi bage si dracul coada.

Ca sa nu intre in vizorul glumelor satenilor sau pentru a-si arata suprematia in fata vecinilor si cunoscutilor din sat, se duce ruda defunctului sa reclame pe cei ce i-au facut sicriul. Si daca a auzit tot prostul ca exista OPC-ul si se porneste de la premisa ca orice client are dreptate, hai sa le dam de treaba.

Si aici intervine dupa parerea mea cea mai ciudata decizie luata de aceasta asociatie care teoretic protejeaza consumatorul:

Firma care a fabricat si livrat sicriul a fost amendata cu 1000 ron pe motivul lipsei certificatului de conformitate si a instructiunilor de utilizare a sicrielor!

Pentru cei care nu au avut niciodata curiozitatea sa citeasca un certificat de conformitate precizez ca mentiunea lui de baza se refera la faptul ca “produsul nu pune în pericol viata si sănătatea utilizatorului“ !

Stau si ma intreb fara succes unde este logica acestui certificat in cazul sicrielor, atata timp cat destinatia lor precisa este aceea de a gazdui trupul unui neinsufletit.

Foarte posibil ca in zilele ce vor urma sa fi introduse si certificatele de garantie pentru sicrie, pe care sa se mentioneze clar termenul de garantie si durata medie de utilizare! Birocratie sa fie!

Amintiri - parte din mine

Vine un moment in viata unui om cand trebuie sa o ia de la capat si sa schimbe totul. Un astfel de moment a fost pentru mine in anul 2006. Nu vreau sa scriu despre ce s-a intamplat in perioada aceea, ci despre cea ce am ascuns atunci in speranta sa nu mai regasesc niciodata.

Intamplarea a facut astazi sa scotocesc in balcon prin niste cutii in cautarea unei carti vechi pe care aveam notat un citat. Tot intamplarea mi-a pus in maini o veche agenda pe care o foloseam in primul an de facultate. Cam de atunci dateaza ultimele amintiri despre mine scriind poezii. Nu pot spune ca am citit toate poeziile din agenda gasita, m-am oprit insa la multe dintre ele care m-au marcat in acea vreme. M-am fastacit ca un copil mic si am pierdut aproape doua ore studiind fiecare poezie pe care am citit-o, cautand in memorie intamplarea care m-a facut sa o scriu, retraind emotia de atunci si completand-o cu emotia de acum...

Am ramas acolo, lipit de peretele gol, ignorand frigul din balcon si ninsoarea de afara, rememorand doar frumusetea si naivitatea acelor ani.

Nu m-am crezut niciodata un artist si tot ce am scris a fost aproape in totalitate pentru mine sau pentru Ea - cea de atunci. Sunt versuri simple si redau doar starile de spirit pe care le incercam atunci la inceputul adolescentei. Eram indragostit, eram plin de speranta, eram visator pe un nou drum al vietii, eram pana la urma un copil. Imi gaseam linistea in versuri, dar in acelasi timp imi completam capacitatea de comunicare prin intermediul lor.

Ea ma iubea si impreuna eram fericiti.

Timpul ne marcheaza si trece peste noi lasand goluri imense in suflet si in gandire.

Multi dintre noi uitam sa ne exprimam trairile in fata persoanei cu care convietuim, altii refuzam sa comunicam si, din nefericire, marea majoritate neglijam in maturitatea noastra sa mai fim si copii.

Astazi, agenda si-a recapatat locul ei in biblioteca; nu neaparat pentru ceea ce scrie in ea ci pentru ceea ce reprezinta. Agenda asta e o parte din viata mea, versurile sunt bucati din sufletul meu.

Nu va ardeti amintirile cand viata va loveste. Sufletul nostru traieste din ele. Azi, maine, intotdeauna.

Efectul Tecuceanu

De vreo doua zile vad la televizor stiri despre cozile interminabile ce s-au format la spitale si la cabinetele doctorilor de familie pentru vaccinul antigripal. Pana mai ieri, mai precis pana joi, toata lumea a refuzat cu ignoranta acest vaccin. Intr-o tara in care oamenii se chinuie sa traiasca, intr- o tara in care romanul de rand se afla sub efectul ratelor bancare, muncind practic pentru institutiile care i-au imprumutat, omul nu prea da doi bani pe o stire gen gripa porcina, aviara sau mai stiu eu ce alta gripa cu nume de inaripata care mai exista. Moartea lui Toni Tecuceanu a schimbat aceasta atitudine a romanului de rand.

Personal cred ca Romania era la un pas sa nu intre in aceasta hora, moartea unei persoane plublice schimband increderea si nepasarea oamenilor. In Romania a inflorit insa constant in mintea oamenilor frica pentru ziua de maine. Romanul se duce la munca (norocosii care mai au inca unde munci), vine acasa la familie si se uita la televizor la emisiuni tampite si la stiri care nu reflecta intocmai realitatea. Televiziunea este un mod de manipulare. Iti prezinta pe toate canalele o inmormantare cu lacrimi si bocete transmitand mesajul "alarmant" despre gripa mortala. Tot respectul pentru mort, insa adevarul este departe.

Intr-unul din caminele studentesti din Iasi a aparut pe un perete un afis in care studentii isi exprimau refuzul vaccinarii. Binenteles afisul a disparut subtil si nici una dintre televiziuni nu au preluat cazul acesta sau vreun alt caz prin care un numar de oameni ar refuza vaccinul.

A doua zi dupa inmormantare, cozile s-au format de la primele ore ale diminetei si au continuat si in zilele care au urmat. Dozele de vaccin antigripal s-au epuizat mai repede ca oricand. Oameni cu masti pe fata, aglomerati intr-o mare de trupuri au infruntat frigul pentru o injectie "salvatoare". Ma uit pe strada si vad masti. Refuz sa cred ca face parte din realitate. Parca ar fi scenariul unui film SF.

Nu mi-am facut acest vaccin si nici nu il voi face in viitorul, sa ii spunem apropiat.

Cred cu tarie in puterea manipularii oamenilor si imi intaresc aceasta afirmatie si in cazul acestei gripe. Un exemplu aici sau mult mai elocvent in limba engleza aici, dar internetul si presa din intreaga lume sunt pline de astfel de stiri. Dumnezeu a dat liberul arbitru pentru fiecare om in parte. E dreptul fiecaruia sa faca ceea ce doreste cu viata sa.

Eu va doresc sa alegeti intelept si sa fiti sanatosi!

P.S.

aici mai multe informatii despre Toni Tecuceanu - direct de la sursa.(Mltumesc CORA pentru link).

Catelusul schiop

Ieri a fost prima zi de servici in noul an. In plus a fost si luni. Si cum lunea nici iarba nu creste(intre noi fie vorba era si groaznic de frig afara pentru o buna productie de iarba), frecam menta ramasa in stoc de anul trecut si ma delectam cu povestioarele de sarbatori ale colegilor de servici. Intr-un moment de liniste si pauza de o tigara a povestitorilor, atentia mi-a fost atrasa de o mica intamplare de la radio. Nu am auzit de la inceput si nu stiu exact cui ii apartine insa o voi reda in cuvintele proprii:

Un baietel de 10 anisori, a intrat intr-un magazin cu animale de companie pentru a-si cumpara un catelus.

S-a plimbat printre custile cu animale si undeva intr-un colt mai indepartat al magazinului, ferita oarecum de privirile clientilor, a vazut o catelusa care avea 5 pui.

S-a apropiat de vanzator si l-a intrebat politicos si emotionat:

"Cat costa catelusii aceia din spate?"

"Fiecare catelus costa 500 de lei", i-a raspuns vanzatorul si s-a indreptat spre catelusi dandu-le voie sa iasa afara pentru a a se juca cu baietelul.

"Eu am doar 300 de lei ", a raspuns baietelul si s-a aplecat incet si atent sa intampine catelusii care veneau spre el.

Patru dintre catei au venit imediat, iar al 5-lea, speriat si schiopatand de un picior s-a apropiat mai greu.

"Acel catel costa doar 400 de lei pentru ca s-a nascut cu o problema la un picior si nu va putea merge normal niciodata in viata."

"Inseamna ca ala e catelusul pe care il vreau!" spuse copilul, zambind fericit catre vanzator.

"Va voi da cei 300 de lei pe care ii am la mine si voi aduce negresit inca 100 de lei pentru a-mi cumpara acest catelus, pentru ca el e tot ce imi doresc pe lumea asta!"

"Dar acel catelus este schiop. Nu Va fi normal niciodata. Cu siguranta nu trebuie sa il cumperi pe el."

Baietelul se ridica cu greu de jos si se apropie schiopatand de vanzator. Isi ridica usor pantalonul de la piciorul drept lasand sa se vada cum gheata sa incalta o proteza de lemn.

"Asa cum eu sunt un copil normal cu un picior de lemn si acest catelus fara un picior are dreptul sa fie iubit ca un catelus normal"

In viata avem mereu tendinta de a discredita persoanele cu handicap, ezitand in a-i credita cu sanse in situatii normale, evitand sa ii punem pe picior de egalitate cu oamenii normali.

Sunt si ei oameni si au aceleasi drepturi si sentimente. Si ei pot iubi si ei pot fi educati si ei pot fi uneori mai buni si mai prietenosi decat noi - acesti oameni normali care uitam vesnic sa ne respectam aproapele.

Dupa 20 de ani

Sunt intr-o multime de oameni care alearga. E noapte, e frig si din intuneric se aud rafale de arma... langa mine mor oameni... ieri mi-am sarbatorit majoratul. Libertate, nu trageti, nu ma impuscati, am vise multe in viata asta... Vreau sa traiesc liber, vreau altceva pentru mine...

... de iarna

Ninge. De ieri ninge intr-una si nu mai vrea parca sa se opreasca. As putea spune ca urasc iarna, insa in modul meu nedefinit de a fi, recunosc ca uneori imi place. Imi place sa privesc cum ninge atata timp cat sunt lipit de soba si in casa miroase a mere coapte. Ninge frumos si acum. Nu am mai avut mere si am copt gutui. E cam aceeasi chestie. Insa mirosul e mai intens la gutui.

Ies, ma bucur de fulgii de nea alergand ca un nebun cateva minute pana obosesc. Am urcat de unul singur pana la partia de sky sa vad in ce stare se prezinta... nu m-am putut abtine sa nu ma asez in fund si sa alunec cu viteza pana ce nasul, gura, intreaga fata mi-au fost invadate de albul sinistru si atat de inghetat al zapezii. Cam cinci minute m-am purtat ca un copil si m-am bucurat de iarna. Este tot ce ofer iernii in fiecare an.

(Da, stiu, imi lipseste iarna asta romantismul, plimbarea cu iubita de mana prin marea de ninsoare, fluturasii de zapada ca niste ingerasi plutind si cantand la unison iubirea. Stop. )

Revin in casa la gutuile mele si incerc sa ignor ceea ce se petrece afara. Drumuri inzepezite, soferi si autoritati luate pe nepregatite, frig si intuneric... ma bucur ca a venit iarna - deacum poate sa treaca. Imi vreau primavara inapoi!

Super oferta:

Dau gutui coapte pe flori de mar!

Dulcegarii

Stateam azi si mancam linistit dintr-un borcan de dulceata, gandindu-ma la nimic si meditand asupra nemuririi sufletului... ce inspiratie poate sa fie intr-un borcan cu dulceata? Am incercat sa combin dulceturile intre ele, savurand printre altele cateva mere, o gutuie foarte galbena, un strugure care a scapat de teasc si intr-un final am desfacut si un ultimul borcanel de peltea. Ma lingeam pe degete nu alta, insa inspiratia refuza sa isi faca simtita prezenta, singurele reactii find cateva impulsuri contorsioniste ale stomacului (ceva imi spune ca nu erau totusi de la inspiratie). Priveam peste "blank"-ul foii si realizam ca in curand voi fi nevoit sa ma opresc din mancat. Intuitia mea masculina sau poate contorsiunile din stomac, imi sopteau ca nu voi rezista sa ajung la ultima lingurita de dulceata pentru a putea realiza marea conexiune intre fundul transparent al borcanului si foia alba ce incepea sa planga in ochii mei cu pixeli cat mai pronuntati. De fapt nu mai era chiar atat de alba pentru ca strivisem pe ecran, cu degetul aratator, o musculita ce indraznise sa mi perturbe frumusetea imaculata a imaginii. Laptopul meu cunoscuse astfel varsare de sange. Albul fusese patat! Si ultima sansa de inspiratie disparu ca prin farmec inainte sa cred ca a existat vreodata.

Am pus aproape linistit capacul peste ceea ce a ramas din dulceata, am lins lingurita pana am facut-o curata si am renuntat la a cauta inspiratia in dulcegariile mamei din camara. Am adunat doar cateva sute de cuvinte la intamplare si nu foarte dulci, comparatii apatice si epitete diabetice care mai de care mai afone...

Hmm... maine imi iau angajamentul sa privesc mai mult la zapada care a inceput sa se astearna, la iubirea care refuza sa-mi incalzeasca inima si poate la sticla de vin care ingheata virgina in frigider. Exista posibilitatea sa fiu mult mai inspirat dupa toate astea.

La multi ani, romane!

Pentru ca intai de toate suntem romani! si Romania inseamna acasa!

si poate multi nu isi dau seama ca avem rolul nostru in istoria lumii.

Din ce-a fost si nu mai este

Am incercat sa scriu mereu despre tine... am incercat sa scriu despre noi... am refuzat sa scriu despre tine atata timp cat nu mai exista noi.

A fost azi ca un zambet, a fost azi ca o primavara in mijlocul toamnei. A fost azi - dar a fost azi de atunci.

A fost un vis, a fost o feerie, a fost o lectie de maturizare... mereu am crezut ca vom putea fi vesnic noi daca vom reusi sa ne maturizam impreuna. Dragostea noastra a fost o lalea ce s-a nascut ca un boboc si s-a desfacut atat de mult pana cand si-a risipit petalele din prea multa iubire.

Ai fost un ideal pe care nu l-am atins niciodata pentru ca te-am ridicat singur si intotdeauna mult, mult prea sus. Am gresit fiindca am purtat in suflet o iubire de o naivitate excesiva, rezumandu-ma pe mine la tot ce inseamana Tu.

Dar asta a fost in azi cel de mult.

Iubiri imi canta azi cel de azi si nu ma incanta nici daca le ador sau le ignor...poate sentimentul a murit de tot in mine sau poate nu e inca nimeni sa-l renasca.

Am renuntat la amintirile dureroase risipind printre ele, fara sa imi dau seama, si amintirile care imi faceau placere.

Stiu ca intr-o zi am plans pentru tine. Poate din nefericire, astazi nu imi mai amintesc ce m-a facut sa plang atat de tare, cu toate ca inima ma provoaca uneori sa oftez violent.

M-am trezit dimineata speriat ca am uitat... poate am uitat ca iubirea noastra a fost ceva frumos. M-am consolat si m-am linistit imediat pentru ca tu ai uitat mult mai repede acest lucru...spune-mi, a mai supravietuit in mine/tine vreo amintire ce tresare in iubirea noastra?

Dupa azi cel care a fost, in azi cel de azi refuz iubirea invaluindu-ma in simple realitati si stiind ca in jocul vietii sunt mereu purtat si protejat de aripile sortii.

In viata exista drumuri care merg impreuna si nu duc nicaieri si drumuri opuse care se intalnesc atunci cand trebuie.

S-a dus si el... noi cu cine ramanem?

"Nu trage, dom' Semaca, sunt eu, Lascarica!"

Azi,Lascarica a murit... nu a tras dom' Semaca... nu a vrut nimeni sa traga -

poate doar cruzimea sortii si intunericul care stinge rand pe rand fiecare reflector din scena noastra romaneasca...

poate doar durerea ca acea scena pe care se ingamadeau in trecutul parca atat de apropiat, zeci de artisti , pe care timpul i-a facut celebri- a ramas astazi goala... si timpurile bune par totusi atat de indepartate...

Dinica nu a fost cel mai bun... Dinica nu a fost cel mai celebru... Dinica a fost doar un artist.Fiecare artist e unic in felul lui!

Fiecare din cei care se sting taie din noi o particica din suflet, rascolind amintiri... ramanem incompleti, incompetenti si mai ales fara sansa de a mai cultiva in noi cultura...

Nu ma doare moartea maestrului cum ma doare ca in urma lui nu mai paseste nimeni... in curand, pe scena teatrului nostru se va stinge lumina pentru ultima oara si nimeni nu va mai fi acolo demn sa o aprinda...

Astazi a murit un om, insa artistul va trai vesnic!

Gheorghe Dinica a murit? Nu, nu... a plecat sa se odihneasca... sa ne bucuram ca s-a nascut roman!

"sunt obosit... mi-e frig, ma dor oasele... du-te tu in locul meu... spune-le ca am murit..." scena de mai jos e mai mult decat elocventa.("Concurs" -1982 regia Dan Pita)

Multumim maestre, toata stima!

A dance tribute to Michael Jackson

S-a intamplat in Romania. Bucuresti,29 august 2009

. Ma tot uit la acest clip inca odata si inca odata de vreo luna incoace... Nu m-am putut abtine sa nu il postez aici, sa il am mai aproape de mine. Cuvintele chiar nu isi au rostul, imaginile vorbesc de la sine. De o mie de ori bravo pentru tot ce s-a intamplat in acea zi!

Soarta...

Uneori in viata trebuie sa consideri anumite momente ca fiind cheie pentru usile ce le vei deschide mai tarziu... Iti trebuie secunde, doar cateva secunde pentru a rezolva si transa o situatie care iti poate intoarce viata.

Eram copil, un copil linistit, pe care l-a dus mama pentru prima data la scoala...

Scoala, intriga si deznodamantul copilariei, incepe ca un lucru nou, atunci cand incepi sa pasesti pe scena viselor si a imaginatiei fara sa le stii a le descrie si sfarseste cu o parere de rau cand faci pasul etern din copilarie - adolescenta spre maturitate.

Prima zi de scoala a fost plina de lacrimi din cauza colegului de banca... era o fiinta noua, un copil ca si mine care habar nu avea de ce sta in acelasi loc cu necunoscutul.

In banca de alaturi doi gemeni, doi frati identici, singurii baieti din clasa care nu au plans si nu au varsat o lacrima - pentru ca erau impreuna.Atunci s-a creat in mine idea: as fi vrut atunci ca fratele meu sa fie langa mine... asa mic si inocent cum era, in scutece si plin de bale, oricat de urat si nesuferit il credeam, il vroiam acolo,... sa stea in banca cu mine si sa trecem impreuna prin necunoscutul care pandea de acum inainte...

Am trait 12 ani cu visul asta privind la gemenii care se completau reciproc... cologul meu, chiar daca s-a schimbat de "n"ori in atatia ani, era un nesuferit pentru simplu motiv ca nu era fratele meu...

El,fratele, a cresut mereu in generatia care venea din urma...

Eu in clasa intai, el abia deschidea ochii in lume... eu dadeam capacitatea, el abia descoperea alfabetul... eu la liceu... el habar nu avea ce e aia capacitate... eu terminam faculatea, el lua bacul cu succes! Acum era momentul pe care l-am asteptat o viata!

Nimeni si nimic nu ma putea opri sa fiu acum coleg cu fratele meu pe care il iubeam atat de mult. S-a inscris la faculatate cand eu tocmai imi dadeam licenta. M-am inscris si eu ca si el pe aceeasi lista... am intrat impreuna si faptul ca el era mai sus pe lista ca mine nu m-a deranjat in nici un fel... eram colegi in acelasi an si asta era tot ce conta...

Visul meu s-a implinit dupa 17 ani! ...sau cel putin asa credeam...

...Nu am stat niciodata in aceeasi banca la curs... nu am fost niciodata la acelasi laborator impreuna... nu am dat examene in acelasi timp...Din diverse motive, am fost nevoit sa renunt la a doua facultate practic inainte de a o incepe cu adevarat...

... au mai trecut 5 ani... legile s-au schimbat... amandoi suntem absolventi...

El s-a inscris la master... m-a sunat zilele trecute... as fi putut sa ma inscriu si eu... dupa atatia ani... am fi fost colegi din nou... poate am fi stat in aceeasi camera de camin....poate am fi mers impreuna la acelasi curs...poate am fi invatat impreuna...

....Morala e ca viata pe care o traiesti iti ofera o multime de posibilitati... important este sa iti doresti ceva si mai devreme sau mai tarziu se poate realiza ... nimic nu este la intamplare si totul tine de soarta si de putin noroc.Cel mai grav insa este sa ai sansa, o data, de doua ori si sa nu realizezi ca ai trecut inconstient si lejer pe langa realizarea visului tau.

Exemplu meu este banal (chiar daca e adevarat), insa reda ideea ca visele se pot implini.

Ai grija ce iti doresti, s-ar putea sa se indeplineasca visul tau atunci cand te astepti cel mai putin...

Viseaza, dar ai grija ce iti doresti... si daca visul tau poate deveni realitate, nu fa aceeasi greseala ca mine, fii un invingator si mergi pana la capat. meriti asta!