Ma cam plictisesc. Uneori de moarte. Dar nu as muri nici sa
ma bati. Nici chiar de ma bati tare. Cam cum se bat tobele. Tobele au ritmul lor. Si merg bine cu chitara bas. Nu
pot sa cant, dar imi place sa ascult. E ca si cum as prefera sa tac si sa
ascult in loc sa vorbesc si sa nu ma asculte nimeni. Cand nu ma asculta nimeni
ma simt ca un radio plictisit. Stau intr-un colt si doar praful se aseaza pe
mine. Si plictiseala ma roade la colturi precum praful care imi intra in simturi.
Insa simturile mele sunt goale. Goale si risipite in nestiinta. Nestiinta e
opusul stiintei? Cine sa le mai stie pe toate…(?)
Cand nu ai habar, nu poti
pretinde ca poti fi intelept. Prima data am vazut intelepciunea la soimi. Soimii
zboara in inaltimi intangibile. Inaltimea iti aduce cunoastere. Atunci mi-am
dorit sa invat sa zbor. Spre cer. Cerul albastru. Albastrul senin. Senin precum
apa prin care nu razbate unda de vant. Apa, de e lac sau iaz pierdut in
creierul muntilor, tine in ea amintiri si povesti cu indragostiti. Indragostitii
viseaza la luna. Luna e alba si rece. Reci sunt si gandurile ce se arunca
profund cautand intelpciunea in inaltimi nepotrivite. In inaltimi e liniste. Atunci cand e prea
liniste am impresia ca imi aud gandurile cum se cearta. Oare radiourile au
propriile lor ganduri sau fiecare idee e adusa in cutiuta aia mica doar de
oameni care vorbesc singuri in speranta ca vocea lor nu e singura in eter? Infinitul
e acru. Asa simt orice lucru care e nedefinit. Oare varza acra a vrut sa fie
acra de la inceput sau s-a complacut in situatia de a fi acra?
Ma foiesc pe parti laterale evitand sa stau cu spatele la
cer. Sa nu supar seninul. E singurul care-mi canta in urechi pe voci de vant
care a uitat sa adie. Si daca nu adie nu deranjeaza apa. Apa precum cerul. In tente
albastre. Albastru de inaltimi. Inaltimi intelepte. Intelepciune de soim. Oare
de ce e soimul intelept? Soimul nu vorbeste, doar zboara. Daca ar vorbi nu cred
ca l-ar asculta nimeni. Ar fi ca radioul. Ros de praf intr-un colt plictisit de
viata, asteptand, ca prin vis, pe cineva, sa vina, sa se indure, sa apese butonul
care l-ar face sa taca pe vecie.
Tacerea e de aur. Daca aurul e bogatia suprema,
atunci tacerea e stapana lumii.
7 comentarii:
Nu stiu daca nestiinta e opusul stiintei, poate ca e doar lipsa acesteia. Daca le-am sti pe toate, unde ar mai fi misterul?
Hmm, ganduri care se cearta-frumos!Ganduri care joaca sotron in mintea noastra.
Din pacate, sau din fericire, nu putem fi soimi decat cu sufletul si aici sigur avem intelepciune, trebuie doar sa gasim metoda s-o crestem. Poate prin tacere,poate prin zbor, poate prin...cuvinte.Dar sigur prin intrebari.Intrebari cu, sau fara raspuns imediat.Intrebari cu raspuns aflat, sau cu raspuns de neaflat. Sau pur si simplu intrebari cu raspunsul cuprins in ele insele.
E buna tacerea, dar ce ne-am face uneori fara cuvinte?
Asa tace-cantand seninul? Asa "suna" tacerea?
http://www.youtube.com/watch?v=-RQg9PqESAA
Sa ai zile cu cu tacere, sau mai bine cu liniste.
Elena Staicu
Trebuie sa recunosc ca in momentul in care am scris eram ratacit intr-o lume cu vise ce depaseau legile geometriei privind tangenta cu realitatea. Cand ma simt agatat de realitate evadez cu ochii deschisi, desenand fapte ce intersecteaza lumile in culori, cuvinte sau sunete. De data asta le-am consturit in tacere. Aveam nevoie sa ma aud pe mine. De felul meu nu sunt soim ci mai degraba zmeu. Oare daca zmeul nu ar fi de hartie, ar avea si el un soi de intelepciune?
Te salut cu drag si iti multumesc cu zambet plin de armonie! IN loc de liniste, sa fie macar soapte:)
E frumos a rataci in lumea viselor personale, e minunat sa zbori prin ele, e sublim sa nu le traiesti doar in vis.
Zmeul nu e niciodata doar din hartie, nu crezi?altfel cum ar zbura, daca n-ar "avea aripi"? aripile sunt sufletul celui ce-l inaltaspre vise.
Cat despre tacere...uneori e vremea ei, alteori nu putem trai fara cuvinte. Tacerea ca si cuvintele au puteri ziditoare, uneori zidesc, alteori darama.
Si pentru ca e toamna deja, si pentru intelepciunea tacerii, si pentru frumusetea soaptelor asculta...in tacere:
http://www.youtube.com/watch?v=qrihNdqYDIE
Multumesc pentru zambetul plin de armonie.
O zi cu soapte iti doresc.
Elena
Intr-adevar, zmeul nu e de hartie. E construit din vise. De aceea se intalta mereu. Pentru ca visele tind spre inaltimi. (Ai inaltat vreodata un zmeu?)
Iar toamna, e deopotriva pentru tacere si cuvinte colorate. Iti multumesc pentru sunetul ei.
Din pacate pentru mine nu, dar mai inalt inca vise. Si le zidesc in mine.
Iar toamna, e poate cel mai bogat timp, al tacerii,al soaptelor, al umbrelor si al luminii. Mie mi se pare ca este cel mai indreptatit anotimp sa revendice auriul, e drept, un auriu-aramiu, dar cu atat mai cald parca. Revendica si albastrul totodata.Isi cere ...un loc in noi, pentru ca e anotimp al coacerii.
Iar sunetul...sa fim in stare sa-l auzim.
Bine sa-ti fie!
Elena
Cand zidesti vise in suflet e bine sa nu faci si acoperis pentru ele. Sau macar sa lasi o portita sau o fereastra, asa doar in caz ca... nu se stie niciodata cand visele pot prinde aripi. E drept, cu toate ca prmavara e anotimpul pe care il indragesc cel mai tare, admit ca toamna le poate cuprinde pe toate si in acelasi timp ne "cuprinde" si pe noi atat de usor... Toamna cu zambet cald iti doresc!
Totdeauna exista o fereastra si e larg deschisa.
Daca am invatat ceva in viata asta, atunci e faptul ca toate visele (dorintele) se implinesc...intr-un fel sau altul. La un moment dat ceea ce ti-ai dorit-uneori nu foarte constient- vine "in felul sau" in viata ta.Depinde doar de perceptia proprie cum primesti asta. Cred ca aici mai avem de lucrat cu noi insine.
Multumesc pentru zambetele trimise,sunt reconfortante.
Toamna calda sa ai si tu.
Elena
Trimiteți un comentariu