Ieri, cȃnd erai...

Nu-mi sunt cuvintele clare şi mintea se ascunde ȋn ceaţă. Un vȃnt năpraznic m-a doborȃt tăios şi acum mă sfarmă ȋn enclave ȋntunecate şi grele. Ȋntr-o bezna haină mă zbat ȋn tristeţe. Mi-e mută ştiinţa, mă ȋnfioară şi ţipă, durerea din mine.

Definitia tacerii din mine

Stau mut in fata foii albe si cuvintele refuza sa se asterne pe hartie desi mintea mi-e plina de ele.

Poate maine. Ma joc cu timpul botind hartia in cocoloase aruncate la intamplare. Definitie pentru tacere nu exista atunci cand povestile refuza sa devina realitate. E doar negarea din mine. Ce a fost ieri, in fiecare zi, mi-a desenat in suflet viata. Azi trece trist in soapte mute. Maine vine mereu sigur si singur.

Stapana lumii

Ma cam plictisesc. Uneori de moarte. Dar nu as muri nici sa ma bati. Nici chiar de ma bati tare. Cam cum se bat tobele. Tobele  au ritmul lor. Si merg bine cu chitara bas. Nu pot sa cant, dar imi place sa ascult. E ca si cum as prefera sa tac si sa ascult in loc sa vorbesc si sa nu ma asculte nimeni. Cand nu ma asculta nimeni ma simt ca un radio plictisit. Stau intr-un colt si doar praful se aseaza pe mine. Si plictiseala ma roade la colturi precum praful care imi intra in simturi. Insa simturile mele sunt goale. Goale si risipite in nestiinta. Nestiinta e opusul stiintei? Cine sa le mai stie pe toate…(?)