Ieri, cȃnd erai...

Nu-mi sunt cuvintele clare şi mintea se ascunde ȋn ceaţă. Un vȃnt năpraznic m-a doborȃt tăios şi acum mă sfarmă ȋn enclave ȋntunecate şi grele. Ȋntr-o bezna haină mă zbat ȋn tristeţe. Mi-e mută ştiinţa, mă ȋnfioară şi ţipă, durerea din mine.

Ratacind fara cuvinte

Sa le fi pierdut oare pe toate? Sa fi uitat unde le-am pus? Sau doar s-au ascuns de mine si nu vor sa mai iasa? Sa caut un vinovat sau sa incerc sa redescopar? Unde? Unde s-au ascuns? Cum oare le-am lasat sa se indeparteze de mine?

Să nu te-ncrezi...

Anul începe în forță cu decizii forțate şi concepții impuse. Trecând peste ele şi ignorând toate neplăcerile, mă refugiez în cuvinte. Cândva am renunțat să mai scriu poezii pentru că mi se păreau triste. Astăzi am înțeles că pot să îmi vărs tristețea în versuri care nu au nici o legătura actuală cu realitatea, iar în viața de zi cu zi să merg mai departe zâmbind, aşa cum făcem inainte, aşa cum fac mereu.