Sssst! Se aude?

Aveam odată o voce. Caldă, calmă, plină de vorbe de duh şi de cuvinte armonioase, ȋn fraze bine alese sau simple metehne. Era vocea mea.

Evoluam - vorbeam mult, scriam enorm.

Apoi am ȋnceput să tac. Aşa, fără să vreau, atent la lumea asta multă prin care am pornit să călătoresc. Mai multe ţări, vreo două continente, munţi, mări oceane, persoane diverse. Zboruri peste zboruri, cerul era aproape.

  Am lăsat vocea ȋn pace şi am fost atent la toate. Doar că nu şi la mine.

- Prea multe cuvinte, mi-am zis. Hai să trăim fără şoapte.

Eram fermecat. Mă vrăjisem ȋn realităţi contemporane.

Definitia tacerii din mine

Stau mut in fata foii albe si cuvintele refuza sa se asterne pe hartie desi mintea mi-e plina de ele.

Poate maine. Ma joc cu timpul botind hartia in cocoloase aruncate la intamplare. Definitie pentru tacere nu exista atunci cand povestile refuza sa devina realitate. E doar negarea din mine. Ce a fost ieri, in fiecare zi, mi-a desenat in suflet viata. Azi trece trist in soapte mute. Maine vine mereu sigur si singur.