Sssst! Se aude?

Aveam odată o voce. Caldă, calmă, plină de vorbe de duh şi de cuvinte armonioase, ȋn fraze bine alese sau simple metehne. Era vocea mea.

Evoluam - vorbeam mult, scriam enorm.

Apoi am ȋnceput să tac. Aşa, fără să vreau, atent la lumea asta multă prin care am pornit să călătoresc. Mai multe ţări, vreo două continente, munţi, mări oceane, persoane diverse. Zboruri peste zboruri, cerul era aproape.

  Am lăsat vocea ȋn pace şi am fost atent la toate. Doar că nu şi la mine.

- Prea multe cuvinte, mi-am zis. Hai să trăim fără şoapte.

Eram fermecat. Mă vrăjisem ȋn realităţi contemporane.

Rataciri nedefinite

Timpul s-a scurs,

   Lumanarea s-a stins,

Din infinit nimic nu a mai ramas,

 Poate doar amintirea mea….

Nu fi musca!

Nu stiu rolul lor. Nu m-am gandit niciodata ca ar avea vreo unul. Nici nu am intrebat. Puteam macar sa ma interesez, insa nu avea rost. Cand nu iti place ceva nu vrei sa afli informatii contradictorii. Asa ca am lasat totul sa para confuz multumindu-ma cu idea ca eu am dreptate.

Raze de senin - cartea

Pe hartie sau pe calculator, intr-un caiet sau pe bucati de hartie cazute intamplator in mana, uneori chiar in memoria telefonului, adun ganduri. Cuvant langa cuvant, fara forma sau cu fond, cu metafore sau simple epitete, creez povesti, intamplari, fapte.

Reflexii in oglinda

De obicei cand fac acte de caritate le fac sa stiu numai eu. Si in general nu sutin campanii de genul "Ajutati pe ..." sau ale slogane de acest gen. Totusi, am langa mine un coleg al carui nepot se afla intr-o suferinta continua. Nedreptatit de sistemul  in care traim, dar mai ales nedreptatit  de viata, simt nevoia sa il sustin si sa duc mai departe masajul sau. Clipul de mai jos e facut de toti colegii mei si transmite in mai multe limbi acelasi mesaj: "Ajutati-l pe Goncalo!"

Buna, ce faci?

In ziua de azi, timpul si soarta ma tin departe de locuri dragi si mai ales de oameni. Viata ma tine uneori prea aproape de cei care nu ar trebui sa fie langa mine si mult prea departe de altii pe care mi i-as dori sa-i am in preajma.  Comunicarea e limitata, telefonul nu e la indemana, internetul merge rar si incet. Cu toate astea, mesajele nu contenesc uneori sa vina, de la cei ce sunt conectati intr-o oarecare masura cu soarta mea.

Regăsiri în rătăciri

Cerul plângea prelung într-o burniță albastră. Inima părea să înghețe rece în piept însă vibrația-i părea fierbinte. Ȋl privi în ochi şi simți un fior. Un sentiment nou, plăcut, o senzație de linişte interioară, dar în acelaşi timp de zbucium intens. Mâinile îi tremurară instinctiv şi vocea refuza să se audă în noapte.  Vântul vibra ca o şoapta în locul ei şi Geo simți pentru prima oară un fior ce avea să-i devină o dependență în suflet.

M-am reinventat!

Anul a început cu emoţii şi planuri măreţe. A  continuat aşa cum ar fi trebuit să fie, în ritm ameţitor, în gânduri  ce trec precum timpul şi fapte ce rămân pentru eternitate. La început de an mi-am propus să fiu altfel.  Acum, la final, pot să spun că am reuşit.: anul ăsta m-am reinventat!

Pregătiţi de sărbători?

Ajungeam acasă grăbit şi mă duceam direct ȋn camera mea. Mă schimbam de haine şi până seara lăsam emoţia să pună stăpânire pe mine. Ȋmi ştergeam apoi ghetuţele, le aranjam frumos, uneori făceam şi câte o fundă uriaşa la sireturi. Stăteam la pândă o vreme şi adormeam ȋntr-un târziu cu visele pline de poveşti de sărbători de iarnă.

Miercurea fără cuvinte – Aminteşte-ţi raza de… vară

Aminteşte-ţi de răsărit şi de mare, aminteşte-ţi pescărusul cu aripi de soare. Aminteşte-ţi raza ce s-a-nalţat  peste infinitul senin, aminteşte-ţi de noi  şi de cerul sublim.  Să ne amintim ȋmpreună de vară!

Departe de... dor

Afară zăpada se aşterne în fulgi mici şi deşi. E trecut de ora două după-amaiaza, dar cerul e întunecat şi îmi dă impresia că noaptea e aproape. În piept mă încearcă o durere ciudată şi simt că picioarele ce-mi tremura urmează să-mi cedeze din clipă în clipă. Mintea o ia razna, corpul la fel. Sunt în punctul în care urmează sa disper. Alerg spre camera mea şi nimic in jurul meu nu mai contează.