Coltii Morarului (Masivul Bucegi) |
Urcusul era anevoios si pietrele de pe drum deveneau din ce in ce mai ascutite. Cararea se pierduse printre stanci si varful muntelui parea inca departe. Cerul, ca un colt de senin in intinderea nemarginita, statea albastru aproape sa-l atingi cu mana. Insa mainile noastre erau prea obosite pentru a se inalta spre cer. Corpurile ni se miscau sfios, facand pasii din ce in ce mai mici, sprijinindu-se in toiegele pe care le luasem cu noi la inceputul catararii.
Acum batul ala rezistent ne era prieten la oricare din noi, ajutandu-ne cu fiecare pas sa fim mai aproape de destinatia noastra finala, mai aproape de ideal, de varful intangibil al muntelui. Si eram atat de aproape cand, aproape de ultima creasta am vazut-o.