Amestecandu-mi timpul cu treburi serioase, mai mult sau mai putin previzibile in calatoria mea din aceasta saptamana, am omis involuntar in gandul meu sa imi creez o poveste. Astazi, cautand intr-un dosar cu rapoarte diverse imformatii, am gasit din intamplare cateva randuri pe care le-am scris candva in graba. Nu le-am pus cap la cap pentru a crea o poveste, nu le-am amestecat pentru a inventa o istorioara. Le-am lasat nelegate pentru ca fiecare dintre paragrafele de mai jos reprezentand o concretizare a sentimentelor mele din ultimele zile. Va las ca deobicei pe voi sa trageti concluziile.
vineri, 15 octombrie 2010
duminică, 10 octombrie 2010
Traieste-ti visul
Mergea incet. Pasii refuzau sa se miste mai repede. Strangea in mana un biletel pe care il mototolise bine de tot. Abia se mai deslusea adresa scrisa cu o cerneala albastra.. Inainta timid, emotiile puternice ii ravaseau corpul. Se apropie de o librarie cu geamuri mari prin care se vedeau mai multi oameni agitati in fata unui om care statea relaxat la un birou. Se opri in fata vitrinii uriase si privi atent inauntru. Rafturi intregi erau pline cu o carte a carei coperta avea culori vesele. Ii citi numele si zambi, apoi tremura scuturata din nou de emotie. Isi aduna fortele, facandu-si curaj si intra. Clopoteii de la usa atintisera spre ea toate privirile. Geo incremeni. Omul de la birou se ridica si intinse bratul spre dansa:
joi, 7 octombrie 2010
Zborul spre soare
Va mai amintiti petitia mea de asta vara? Aceea in care va rugam sa semnati pe aripile unui zmeu pentru a-l inalta cu zambete in cautarea soarelui si cerului albastru? Da, stiu, atunci era vara si cald si ne speriam fara motiv de cativa nori. Si atunci am reusit sa inalt un zmeu si continuarea fericita am trait-o cu totii. Acum treaba e serioasa si toamna nu pare ca vrea sa dea inapoi.
marți, 5 octombrie 2010
Rolul meu in viata
De vreo saptamana ma port ciudat. Un nou vis incurcat m-a rascolit noaptea trecuta. Insa nu visul ma framanta. Habar nu am ce am visat. Cred ca totul e legat de decizia pe care trebuie sa o iau. Mai grav este ca mi-am amintit o intamplare petrecuta la inceputul verii si m-a cuprins un sentiment de teama. Sa fi fost cand soarele abia incepea sa isi incalzeasca zambete pe fetele noastre. Eram la servici si ziua trecea fara evenimente deosebite. Banalul orelor de dupa amiaza m-a impingea deobicei de la spate facandu-ma sa imi caut de lucru pentru a evita plictiseala.
vineri, 1 octombrie 2010
Octombrie decizional
Eram un licean copilaros care incerca marea cu degetul. Scapat de sub tutela parintilor, singur intr-un oras nou eram pe punctul de a ma afirma in viata. Incepeam o noau etapa, Eram sfios, speriat si neincrezator in mine. Ma aflam in fata unei provocari. O noua era incepea pentru mine. Viata avea sa se schimbe. Intregul meu univers avea sa se schimbe. Atunci nu mai eram un pusti ci deveneam adolescent. Faptul ca trebuia sa aleg pentru viitorul meu ma facea sa ma simt cineva. Sa devin responsabil. Cu o doza de noroc si mult entuziasm, am reusit sa iau deciziile corecte. Octombrie m-a gasit vesel fericit prin decizia luata. Atunci octombrie a inceput cu fast. Dar asta a fost acum zece ani.
duminică, 26 septembrie 2010
Vreau acasa!
Statea cu fata in sus privind catre cerul senin. Din iarba deasa de unde era intins putea sa isi imagineze norii sub orice forma. Acum insa privirea ii cazu pe varful muntelui ce se inalta semet dincolo de gardul inalt. Ar fi vrut sa se ridice si sa plece, insa a ales pe moment sa se bucure din plin de ultimele raze de soare. Venea toamna. Simtea pamantul sub el mai rece ca deobicei. Inchise ochii si isi aminti zapada din iarna trecuta. Amintirea nu era chiar pe placul lui. Era friguros din fire. Ar fi stat toata ziua la soare fara sa faca nimic altceva. Nimic in afara de alergat. Alergatul era scopul lui in viata. Cand alerga se simtea liber. Se ridica in picioare pregatit sa evadeze. Era un soricar de talie medie. Un catel frumos dupa cum il alintau stapanii lui. Insa nu si cuminte. Nu intotdeauna. Curtea e imensa si are loc suficient de alrgat, insa dincolo de gardul care il oprea sa iasa simtea ca universul e urias. Si el trebuia sa il exploareze. Sa alerge pana sus pe varful de munte care il chema mereu.
joi, 23 septembrie 2010
Scrisoare catre tine
nu ti-am mai scris de mult. De fapt ti-am scris, dar tu nu stii . Pe zeci de coli albe am incercat sa-ti vorbesc. Te-am intrebat de dorinta, te-am intrebat de iubire, evitand sa vorbesc de durere. Apoi am inteles ca nu trebuie sa te intreb nimic ci sa iti spun despre mine. Sa iti povestesc ce-am mai facut, pe unde am fost, ce colt de munte am mai urcat cautand sa ating cerul, pe ce plaja m-am jucat cu razele de soare in nisipul fin sau unde am mai petrecut cu prietenii. Vara s-a dus si au ramas in urma doar amintiri pline de farmec si voie buna. Calatoriile mele au fost asa cum mi-am dorit, prietenii mi-au fost veseli si mereu aproape. Dar nu ti-am scris nimic din toate astea. Si daca am scris am aruncat foile pentru ca nu am avut curajul sa iti spun.
marți, 21 septembrie 2010
Final... de legenda
Va amintiti ca am plecat la drum spre varfuri inalte de munte? Si am poposit la gura unei vai adanci admirand o floare de colt. Si din senin a aparut un batran care ne-a spus o poveste. Despre un regat prietenos cu imparatul si imparateasa ce aveau o fiica deosebita, despre faptul ca fiica s-a indragostit de un om din popor si a fugit in inaltul muntilor. Sporind misterul m-am oprit aici. Apoi am pus la contributie imaginatia voastra si am luat cu bucurie cate putin de la fiecare adaugand la finalul pe care deja il aveam scris. De la eram clopotel am luat conceptul unei decizii puternice, de la Vanesa am luat nemurirea, de la Mystic am luat sacrificiul, de la Claudia - dezamagirea, de la memori3s am ales magia si de la Alis renasterea. Imbinand ideile voastre, iata continuarea povestii in forma ei finala:
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Legenda... fara final?
Coltii Morarului (Masivul Bucegi) |
Urcusul era anevoios si pietrele de pe drum deveneau din ce in ce mai ascutite. Cararea se pierduse printre stanci si varful muntelui parea inca departe. Cerul, ca un colt de senin in intinderea nemarginita, statea albastru aproape sa-l atingi cu mana. Insa mainile noastre erau prea obosite pentru a se inalta spre cer. Corpurile ni se miscau sfios, facand pasii din ce in ce mai mici, sprijinindu-se in toiegele pe care le luasem cu noi la inceputul catararii.
Acum batul ala rezistent ne era prieten la oricare din noi, ajutandu-ne cu fiecare pas sa fim mai aproape de destinatia noastra finala, mai aproape de ideal, de varful intangibil al muntelui. Si eram atat de aproape cand, aproape de ultima creasta am vazut-o.
miercuri, 15 septembrie 2010
Bogatie sufleteasca
Isi simtea ochii mici si obositi. Bezna ii musca din orbite si dungile palide de lumina care veneau de la felinarul de sus nu faceau decat sa ii creeze stari de ameteala. Stranse din ochi si sudoarea ii invalui fruntea maslinie. I se parea ca aude cum oasele fetei ii strapung obrajii in incercarea de a iesi la suprafata si un nou fior il lovi in stomac. Nu isi mai amintea cand avusese ultima masa copioasa. Mainile ii tremurau din incheieturi. Nu le zarea clar, insa stia exact ce se intampla cu fiecare particica din corpul lui plapand. Ce om obisnuia sa fie... Inalt si zvelt, elegant si destept. Corpul sau bine caldit ajunsese totusi sa ia aspecte supraponderale in momentul in care a hotarat sa schimbe ceva in viata lui. Importanta hotarare. Cat de implinit s-a simtit atunci. Continua sa sape in pamantul vascos atent la fiecare fir de argila ce ii trecea printre degete. Isi umplea timpul cu amintri ale vremurilor demult apuse, evitand sa traiasca prea mult in prezentul intunecat.
sâmbătă, 11 septembrie 2010
Cum ar fi fost daca...
Era o zi oarecare. Primavara inflorea in viata oamenilor care se lasau dezmierdati de primele raze de soare. Intr-o astfel de zi a cunoscut-o pe Geo. Avea ochii mari, caprui si privirea patrunzatoare. Zambetul cald si vocea calma. In prima zi nu a putut nici macar sa o salute. In zilele urmatoare o saluta din priviri, apoi incet cu mici gesturi ale mainii. Intr-un final, a avut curaj sa ii vorbeasca amical. In sufletul lui Flavius imbobocise un sentiment de iubire. Cu trecerea timpului, a reusit sa depaseasca timiditatea si sa ii vorbeasca deschis. Insa nu despre sentimentele sale. Isi povesteau diverse lucruri, dezbateau felurite probleme si Geo il considera un amic simpatic.
joi, 9 septembrie 2010
Portret de bunic
Imi amintesc de el. Nu stiu daca as putea insa sa ii descriu fata. Mi-au ramas in minte doar ochii. De un calm inexplicabil, senini, inspirau mereu liniste si voie buna. Din ultima fotografie pe care mi-am pastrat-o, mi-l amintesc razand. Parca-l aud si acum. Era molipitor rasul lui. Fotografia am vazut-o la mult timp dupa ce el a incetat sa mai fie printre noi. Insa a fost imaginea perfecta pe care mi-am propus sa o pastreez pe retina. As fi putut sa il retin intr-o multitudine de alte faze. Mi-e mi-a placut sa-l stiu zambind. Si asa am sa mi-l amintesc mereu. Nu e ziua lui, nu e nici macar ziua cand a pasit catre alte lumi. Nu e o zi care ii placea in mod anume. E doar ziua in care am vrut sa va spun si voua despre el, bunicul meu.
duminică, 5 septembrie 2010
Viata ca o masca
Dimineata inainte de a pleca de acasa imi propun sa fiu eu. Linistit, pasiv dar vesel si plin de viata. Sa imi las sufletul sa stea pe plaja si sa se inveleasca cu nisip si raze de soare in bataia brizei sarate. De fiecare data imi impun sa imi depasesc limitele, aruncandu-mi sufletul in mare, racorindu-mi simturile si inotand printre gandurile mele. Insa sufletul meu cu plaja si marea sunt dincolo de oglinda vietii. Realitatea e in fiecare zi alta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)