Zborul spre soare

Va mai amintiti petitia mea de asta vara?  Aceea in care va rugam sa semnati pe aripile unui zmeu  pentru a-l inalta cu zambete  in cautarea soarelui si cerului albastru? Da, stiu, atunci era vara si cald si ne  speriam fara motiv de cativa nori. Si atunci am reusit sa inalt un zmeu si continuarea fericita am trait-o cu totii. Acum treaba e serioasa si toamna nu pare  ca vrea sa dea inapoi.

Optimist insa din fire, fara teama de esec, m-am trezit in fiecare dimineata cu zambetul pe buze si mi-am aruncat privirea pe fereastra in cautarea unui colt de senin. Si in luna ce a trecut, si sambata la final de saptamana, si duminica... si nimic. Intamplarea a facut ca ultima data cand am fost   la N'Joy, am primit de la el un  nou zmeu. Stia el ca am o pasiune ascunsa pentru  astfel de activitati si mi-a facut o surpriza. 

Intr-o zi dupa servici, intre doua ploi, am luat zmeul si am hotarat sa il inalt. Tanjesc sa vad macar un strop de albastru pe cer si in superstitia mea optimista, inaltarea zmeului cu semnaturile voastre virtuale imi va reda aceasta bucurie. Insa, ori vantul nu a fost  propice, ori zmeul a avut o problema, ori eu nu  am fost suficient de rapid ca sa il fac sa se inalte... cert este ca dupa doua ore in care am facut  cateva ture bune de gradina (si gradina mea e suficient de mare), cu limba de un cot si cu respiratia greoaie de la alergat, incapatanarea zmeului m-a doborat. Nu vroia sa zboare si pace! Zambetul imi inghetase  pe fata transpirata si gandurile mele erau in inaltul cerului aratandu-i zmeului cum se zboara. Si zmeul dormita linistit. Atunci am hotarat sa ma urc pe casa. Mi-am spus ca inaltimea mea de pe acoperis il va propulsa cu siguranta. Si  m-am urcat. Si zmeul tot nu a vrut sa se ridice. Obosit si cu amurgul tremurand in orizont, am hotarat sa renunt pe moment la visul cu cerul senin. Intr-o ultima incercare, am legat mosorul de cel mai inalt punct de pe casa lasand  struna libera pentru o inaltarea  garantata. Noaptea m-a gasit cu vise placute si dimineata am alergat intr-un gand sa vad  zborul. Ma asteptam sa nu-l mai gasesc. Speram ca zmeul sa se fi trezit peste noapte si in "furia" sa neimblanzita sa fi rupt mosorasul  de care era legat inaltandu-se in infinitatea cerului. Si daca l-am ancorat prea bine, imi imaginam ca e in balans deasupra casei, planand usor  in bataia  vantului. Si el...? Statea cazut peste marginea casei fara reactie. Nu cred ca am avut vreodata un zmeu mai neserios ca asta... Sa nu vrea sa zboare. Nici de la sol, nici de pe casa, nici lasat liber dupa o noapte nu tocmai linistita. In speranta mea debordanta, am refuzat sa cred ca  zmeul a fost un esec si l-am mai alergat inca vreo jumatate de ora prin gradina cu riscul de a intarzia la servici. Apoi l-am agatat din nou pe casa, acolo sus. 

Seara cand am venit de la servici, zmeul meu nu mai era pe casa. Nu mai atarna pierdut pe marginea acoperisului si nici in gradina nu era cazut. Intr-o ultima fortare, zmeul meu a invatat sa zboare. S-a ridicat lin purtat de o adiere maiastra si   a parasit acoperisul casei la prima suflare mai puternica. Si cand credea ca a devenit un Icar modern, rafale de vant l-au izbit in nestire aruncand-ul intr-un zbor ciudat. Agatat in malin, colorat si vesel, zmeul meu  si-a descoperit  singur soarta. Din frunzisul  ce primavara imi zambea din verdele crud, astazi imi face cu ochiul  o panza colorata.

In viata nu trebuie intotdeauna sa zbori pentru a atinge cerul. Frumusetea vietii se coloreaza din lucruri nebanuite. Cerul nu va fi vesnic acoperit de nori pentru ca zmeul meu nu a reusit sa ajunga la soare, insa soarele cu siguranta va reveni pentru a zambi la panza aceea colorata care s-a agatat in malin.

Inca mai puteti semna petitia pentru soare. A ramas aici aproape, in sufletele noastre.