Fara poveste

Amestecandu-mi timpul cu treburi serioase, mai mult sau mai putin previzibile in calatoria mea din aceasta saptamana, am  omis involuntar  in gandul meu sa imi creez o poveste. Astazi, cautand intr-un  dosar cu rapoarte diverse imformatii, am gasit  din intamplare cateva randuri pe care le-am scris candva in graba. Nu  le-am pus cap la cap pentru a crea o poveste, nu le-am amestecat pentru a inventa o istorioara. Le-am lasat  nelegate pentru ca fiecare dintre paragrafele de mai jos reprezentand o concretizare a sentimentelor mele din ultimele zile. Va las ca deobicei pe voi sa trageti concluziile.

Afara cerul se cearta cu ceata meschina si se retrage intunecat catre nicaieri.Ma pierd printre cuvinte si controverse si adorm tarziu cand cerul senin a biruit ceata si luna ma pandeste feeric de dupa perdea.

Ma lovesc cu capul de cerul vanat si ma cert cu astrele de pe bolta cereasca. Vantul imi suiera si ma impresoara incercand sa ma arunce de pe culmile pe care le-am cucerit cu inversunare. Nu ma las doborat! Sunt puternic pentru ca vreau sa fiu! Sunt optimist pentru ca simt ca asa trebuie sa fiu. Pot sa fac  ce vreau in viata atata timp cat imi doresc cu adevarat!

Am creat  in tot ce inseamna eu, o dorinta de a iubi frumosul, o minune  de a   interactiona cu natura, o idee de a oferi peste tot si oricui are  nevoie, un zambet si un cuvant de voie buna. Am trait astfel fericit in fiecare zi, purtat de boarea multicolora si plina de miresme a toamnei. Am uitat ca in viata exista greutati si am lasat soarta sa decida in locul meu.

Gandul a zburat aproape de cer si si-a intins aripile departe, catre tine... acelasi cer il privesti si tu. Cu ochii tai mari si senini precum vazduhul de azi, ne privim amandoi reflectandu-ne emotiile intr-un colt de albastru.