Nevoie de iubire

În primul an de facultate lucram ca barman într-o cafenea din centrul Iaşului. Nu era mare lucru, nu ieşeau prea mulţi bani, însă nici nu mă speteam prea tare cu munca. Începeam să cunosc oameni, învăţam să zâmbesc, iar colegii şi prietenii veneau deseori în vizită să mă salute şi să mă susţină. Vremurile erau frumoase  şi viaţa devenea înfloritoare.

Miercurea fără cuvinte – Flori la fereastra

Să-mi fie ziua somnoaroasă, sau vesela din ceas de  zori, nici trandafiri în glastră şi nici flori de câmp, azi nu le-aş da pe floarea din fereastră. .

Rătăcire

Pe drum mergeam şi pasii se pierdeau in noaptea târzie mereu. Cu liniştea dragostei în minte fremătam pe sub copacii ce se înşiruiau de o parte şi de alta a drumului. Coroanele verzi păreau a se înclina în faţa noastră. De pe cer zâmbeau stele, în aer zburau fluturi îmbracaţi în dorinţă. Dincolo de noi, universul îşi trăia viaţa fără ca noi să ştim cât de puţin contam în infinitatea lui nemărginită.

Miercurea fără cuvinte – Caldură mare

...mare de tot! Nici nu ştiu cum să mai tratez soarele ăsta fierbinte. I-am tot zâmbit, m-am bucurat de el, dar în final tot am fugit să mă ascund. Cum unde am fugit? La o răcoritoare. Vreţi si voi? Vă doresc răcoare multă şi zâmbet fericit!

Poveste simplă, de iubire

Ne sorbeam buzele cu gust de vânt, refuzând clipa să o lăsăm călătoare. Ştiam că acel moment nu avea să dureze nici măcar o eternitate. Ştiam că iubirea, ca orice stare de bine se termină atunci când te aştepţi mai putin, urmând să răsară mai târziu în alte condiţii şi mai ales, cu alte personaje.

Miercurea fără cuvinte - Vicii

Se ştie, dăunează grav sănătăţii. Am găsit chiar un căţeluş care a înţeles asta de mic. “Ori fumez, ori îl pap tot”.

De dragoste (Re-make)

Când dragostea cântă în suflet, când iubirea mă încearcă fără să ma întrebe înainte dacă vreau, când dorinţa freamătă în mine şi visul e de fapt realitate, ignor nefastul şi uit de necaz, luminâdu-mi şi gândul şi sentimentul şi timpul:

Miercurea fără cuvinte – Extravagant

Există personaje extravagante. Cu siguranţă. Însă personajul de mai jos merită toată admiraţia şi trebuie tratat cu respect. Şunteti toţii de aceeaşi părere?

Dragostea la radio

Să tot fi fost prin clasa a noua când dragostea începuse să se înfiripe în inima şi totul în jur mi se părea romantic. Ziua erau fluturaşi, păsărele, copăcei înfloriţi, îndrăgostiţi ţinându-se de mână. Noaptea erau plimbări pe malul lacului, luna uriaşă martoră la iubirea noastră şi emoţiile primului sărut. Ce frenezie! Câtă explozie sufletească, câtă fericire în sufletul inocent al copilului din mine. Însă pe atunci...

Miercurea fără cuvinte – Eu şi cu mine

De mult timp lumea mă ştie singur (şi mă refer aici la statutul social, nu la  numărul de prieteni care îmi completează viaţa). Inevitabil sau nu, şi în viaţa virtuală sunt cunoscut la fel, cu mulţi prieteni şi prietene dar fără o consoartă căreia să îi aparţin. Încercând pe o reţea de socializare să schimb statul relaţiei mele, am ajuns să mă confrunt cu următoarea dilemă:

Tată, să nu mă bați, tată!

“Am murdărit cămașa! O să mă bată iar.

 Lacrimile prinseră a șiroi pe obrazul transpirat, ajungând să se amestece cu sângele și praful din aer. Copilul părea acum o mască a deznădejdei și neputinței.

“Nu mai vreau să mă bată!... Nu mai suport!”

  Împleticindu-se, încercă disperat să-și mențină echilibrul, dar căzu peste asfatul trotuarului. Nu simți impactul și nici clipa în care fusese inconștient. Se ridică la un moment dat fără să-i pese cât timp a zăcut și alergă spre centrul orașului. Trebuia să își schimbe cămașa.

 În urmă sa, pe trotuar, rămăsese o pată de sânge.

Miercurea fără cuvinte – Lipsă la apel

În ultima vreme am fost ocupat. Ocupat tare de tot. Şi toată lumea voia ceva de la mine. În consecinţă telefonul a sunat fără întrerupere. Bine că azi l-am uitat acasă. Aşa am stat şi eu liniştit.

Dincolo de lacrimi

Cerul e de plumb, cum doar  înşuşi Bacovia ar fi putut să-l zămislească prin cuvintele sale. Dincolo de nori se clatină vântul, încercând să mă atragă într-o furtună de neînteles. Mă împiedic tăcut de vise deşarte, eşuând în a mă agăţa în a lor  măreţie. Mă pierd, mă risipesc în nouri ce nu vor să îmi plece  şi parcă n-am văzut senin de-un secol. Mă închid în mine şi respir în suspine nuanţate cu lacrimi. Azi am făcut o fată să plângă...