E dreptul tau la fericire!

Ma uit uneori in jurul meu si studiez fetele oamenilor. Privesc deseori oameni grabiti, care isi vad de rostul destinatiei lor, oameni  simpli care uita sa se gandeasca la viata asta ca fiind un lucru  bun. Multa lume se lasa prada greutatilor din viata de zi cu zi, uitand mereu sa zambeasca si sa ma creada in vise. Isi amintesc adesea la sarbatori sau aniversari importante ca scopul  lor ar putea fi altul, insa zilele festive trec prea repede pentru ca oamenii sa constientizeze ca si viata zboara intr-un ritm la fel de alert. Se sting apoi   realizand ca au trecut prin viata fara sa isi atinga obiectivele si au ajuns la capatul ei  tristi, obositi, suparati.

Am facut fara sa vreau un experiment. Stateam intr-o statie de troleu si asteptam pe cineva. Era o ora cand se schimbau turele la combinat. In anii trecuti troleele si autobuzele care veneau de acolo erau pline de oameni. Oameni galagiosi, veseli, pusi intotdeauna pe  glume . Oameni care ieseau de la servici si mergeau acasa la familie cu zambetul pe buze. 

Astazi nici nu mai circula asa multe trolee. Si alea se intorc de la combinat aproape goale. Putinii oameni care mai lucreaza acolo sunt tristi. Coboara din troleu obositi dupa o zi de munca si se duc spre familiile lor la fel de suparati  precum erau cand au plecat la munca. Viata pentru ei e un  ciclu neintrerupt care ruleaza pe traseul servici - casa - servici. Acei oameni au uitat sa zambeasca.

E drept ca viata e grea. E la fel de  corect ca vremurile se schimba si nu mai sunt ce au fost odata. Insa viata trece. Tu ca si om esti condamnat de destin sa traversezi toate aspectele vietii. In calea ta spre finalul inevitabil trebuie sa te impiedici, sa te ridici, sa mergi mai departe si cand toate iti merg bine sa te impiedici din nou. E tot un fel de ciclu care se intampla  tuturor cu viteze inegale si imposibil de masurat si apreciat. 

Ce ne ramane de facut cand stim ca destinul ne poate juca feste?  Fie ca va incredeti in destin, fie ca nu, timpul nostru trece. Si sunt convins ca e pacat sa  ajungi intr-un punct de final si sa iti dai seama ca ai uitat sa  iti permiti sa fii fericit!

Nu trebuie sa iti doresti sa traiesti in lux. Nu e necesar sa ai foarte mult timp liber. Un zambet nu implica nimic din toate astea. 

Poti sa te opresti intr-o zi sa admiri un copac inflorit din fata blocului si sa zambesti. 

Poti fi in fata sefului care tipa si sa zambesti

Poti sa privesti cerul si sa vrei sa crezi ca poti zbura. 

Poti sa inalti un zmeu catre cer punand in el  dorul si speranta.

Poti sa ii oferi o floare iubitului/iubitei chiar daca va certati in fiecare zi din diverse motive.

Poti fi la malul marii si sa iti pierzi gandurile rele in nemarginirea albastra.

Poti sa urci pe varful unei coline si sa iti imaginezi ca ai lumea la picioare.

Pentru ca nimeni nu poate sa ne ia visele. Pentru ca macar o clipa in viata putem avea tot ce ne dorim. Si pentru clipa aia meritam sa zambim in fiecare zi!

Pentru ca viata e prea scurta ca sa ne permitem sa uitam ca poate fi si frumoasa!

Fotograf de ocazie

Rugat insistent de mai multa lume, impins de la spate de rugamintile prietenilor mei, voi renunta astazi la cuvinte, exprimandu-mi zambetele in fotografii. Va prezint astfel coltul meu de rai, bancuta pe care imi pierd uneori timpul pentru a-mi gasi inspiratia, imbatat de parfumul florilor de malin, singurul regret fiind faptul ca nu pot capta in fotografii mireasma florilor si cantecul mierlei care isi are cuib in copac de ani si ani de zile.
(clik pe fiecare fotografie pentru zoom)

"Cine-i nascut in aprilie..."

Florile de malin au dansat vesele prin vazduh, purtate pe aripi de vantul ca boare, patrunzand dupa perdea prin fereastra deschisa. Mireasma ma trezeste imbatator si ma face sa tremur de emotie si incantare. Imi deschid ochii si sufletul catre cerul senin si rad in hohote. Malinul a inflorit astazi a 30 a oara pentru mine. Pasari  imi canta la fereastra si o noua primavara a mai trecut prin inima mea.
In ziua de astazi, dimineata imi doresc inocenta. Vreau sa fiu iar copil si sa dansez descult  in roua inceputului de zi. Spre amiaza am sa fiu adolescent iubind tot ceea ce ma inconjoara, iar seara  voi adauga o  noua doza de maturitate in sufletul meu si voi trai zambind mereu alaturi de lumea care ma accepta asa cum sunt.

Iar voi, sa fiti si azi si intotdeauna la fel de fericiti cum  sunt eu!


Melodia de mai jos am ales-o reprezentativa pentru ceea ce inseamna viata mea in momentul actual.

Anii '80 cu tabuuri si'ncercari
'90 cu succese si ratari
2000 cu sperante si blazari
Cum vor fi anii nostri viitori?


Anii care trec nu mai pot sa revina
Anii petrecuti cu rau si cu bine
Anii cei mai buni sunt cei care'o sa vina
Anii

Anii '80 au fost grei s'au dus usor
'90 cu naivitatea lor
2000 intr'un ritm ametitor
Cum vor fi anii nostri viitori?


Anii care trec nu mai pot sa revina
Anii petrecuti cu rau si cu bine
Anii cei mai buni sunt cei care'o sa vina
Aniï

Flori in dar

Ieseam linistit de la servici, mangaiat de ultimele raze  de soare ale zilei. Cerul incepea sa paleasca  in orizont dupa muntii inverziti. Vremea parea ideala pentru plimbare si pasii ma purtau spre alte drumuri indepartandu-ma de casa. Mergeam cu pasii vioi prin visele mele, amestecandu-mi gandurile printre norii pufosi. La un colt de drum, o femeie ma opreste din visare.

“Hai maica, sa-ti dau lalele!”

Trezit parca din vis, deschid ochii in fata unui buchet imens de lalele multicolore.

“Ia un buchet sa il duci la  cine ti-e drag!”

Intotdeauna m-au atras lalelele. Imi plac toate florile din lumea asta, insa lalelele ma atrag cel mai tare.  Am citit cand eram copil o poveste care mi-a ramas intiparita in minte. O poveste despre un copil care cumpara intotdeauna lalele galbene cu pete rosii si le ducea la mormantul mamei sale. Povestea spunea ca lalelele erau nascute in chinuri, petele rosii  simbolizand  suferinta. Mama copilului murise la nastere.

Iar daca din suferinta s-a nascut o floare atat de frumoasa, nu ai cum sa nu o adori.

Am cumparat lalele.   In primul rand pentru bunastarea sufletului meu. Oferind o floare cuiva drag  iti oferi tie  un sentiment de impacare si castigi apoi zambetul si fericirea persoanei dragi careia i-ai dat o floare in dar, fara sa ai un motiv anume.

Sa nu uitati sa oferiti o floare unei persoane, fie ea  prieten, prietena, iubit, iubita, mama sau tata. O floare este intotdeauna o cale deschisa spre fericirea sufleteasca.

Zambete in efemeritate

E duminica si ziua e placuta. Ma gandeam la vechii scriitori care isi cautau inspiratia intr-o gradina cu flori, sub un copac inverzit sau pe un munte sub cerul senin. Cu un creion de carbune, asterneau pe o simpla foaie de hartie metafore si epitete, inspirati de simplitatea naturii si a lucrurilor. Stramosii lor sculptau in piatra, exprimandu-si inspiratiile prin semne.  Ma amuz oarecum stand sub malinul din curtea casei mele, asezat comod pe bancuta si cu laptopul in fata mea. Apas tastele fara sa le privesc si cuvintele  se  aseaza singure pe pagina de pe ecran, asa cum le gandesc. Lumea de azi  geme de complexitatea care ar trebui sa ne simplifice viata. Copacii au ramas aceeasi, florile sunt la fel, pasarile canta triluri cunoscute si totusi de mii de ani oamenii gasesc felurite metafore pentru a  le descrie.

 Eu ca si om sunt sunt agatat intr-o continua miscare, aleargand dupa glorie si faima, cautand mereu o metoda de a ma remarca, de  a iesi in evidenta. Inventez  lucruri, imi ofer benevol dependenta fata de inventiile create plangand apoi de durere in lipsa lor. Imi fac cafeaua la expresor, privesc la televizor la  emisiuni ce ar trebui sa ma amuze.  Muncesc la un birou si am banii pe card, ascult muzica in casti cand merg pe strada si comunic fara fir cu prieteni indepartati. Acestea sunt lucruri care  teroretic imi simplifica viata. Sofisticat si grabit, risc sa devin urat si fragil. Soarta ma poarta pe cai diferite, timpul se scurge fara  sa imi pese. Socializez, traiesc, ma zbat sa ma ridic peste oamenii care ma inconjoara. Ma amestec in lucruri inutile, antrenandu-mi simplitatea spre  complexitate. Fiecare episod din viata imi da impresia de maturitate, ascunzandu-mi de fapt ideea ca ma indrept spre cu pasi  repezi spre inconstienta. Alternez intre iubire si  singuratate, jubilez intre  fericire si nepasare.  Cred ca viata mea este  frumoasa ignorand adevaratele frumuseti ce ma inconjoara. Ma sting apoi cand timpul meu se  termina si nu mai ramane din mine decat o amintire in mintea celor ramasi in viata.

Bancuta din fata casei e tot sub malin. Malinul isi continua ciclul inflorind, infrunzind si hibernand in functie de anotimpul care trece peste el. Pasarile canta si se bucura de cerul albastru si razele de soare. Iar noi trecem si ne pierdem mereu printre inventiile ce par sa ne faca viata mai simpla.

 Aceasta este o poveste pentru fiecare din noi. Oricare are la baza  vietii sale aceeasi temelie. Suntem fericiti sa traim printre semenii nostri, suntem incantati de tehnologia ce ne usureaza viata. Pe unii ne afecteaza mai mult, pe altii nu ne misca de loc, insa cu siguranta uitam mereu, poate chiar atunci cand conteaza mai mult, ca suntem efemeri. De aceea, bucurati-va de viata asa cum e ea, traiti fiecare moment care va poate garanta un plus de fericire si nu va feriti sa zambiti!

Pierdut talent... de buna voie

La 13 ani m-am mutat cu parintii mei intr-un oras nou, lasandu-mi in urma prietenii si colegii de atunci. Am schimbat casa, orasul, scoala, oamenii pe care ii vedeam zi de zi. Ploua torential si lumea ne spunea ca ploaia inseamna belsug. In noua scoala am intrat timid si am iesit la fel de speriat, pasind apoi spre o alta etapa a vietii mele.Era atunci un coleg in clasa noastra care m-a marcat si impresionat din primele zile in care l-am cunoscut. Cu doi ani mai mare ca mine, era un copil simplu, care nu excela la  nici un obiect, dar avea o doza in plus de inteligenta fata de ceilalti colegi ai mei. Parul  lung si barba prematur crescuta il facea sa semene cu un artist. Asa l-am considerat din prima clipa in care l-am intalnit - un artist. Si nu m-am inselat nici o secunda.  Pe vreme aceea, imediat dupa revolutie,  mintea noastra era inca la jucarii, la fotbalul din curtea scolii sau la v-ati ascunselea pe inserat cand ne confundam reciproc dupa raze de luna. Jucariile lui insa, erau hartia si creionul, luminile si umbrele, culoarea si misterul. La ora de istorie el desena cai si regi si batalii, la geografie desena  copacii infloriti si munti si marea, la religie aspecte din Biblie.  Eram copil si m-au marcat profund  mainile lui  magice.

Luni... Duminica... Luni...

Luni m-am trezit speriat ca dupa o noapte cu vise marete. Confuz si timid am crezut ca viata se joaca cu mine, iar eu o traiesc linistit.

Marti in  sufletul meu era zambet si speranta. Orice idee  buna pe care nu am aplicat-o la timpul ei ar putea sa renasca acum.

Miercuri am stiut ca in gandul meu esti doar tu si  fluturi de iubire s-au asezonat in stomac.

Joi mi-am promis sa te caut. Iubirea  poate sa infloreasca  atunci cand dorinta e puternica si in sufletele noastra este doar primavara.

Vineri mi-am impus sa te iubesc. Chiar daca am refuzat uneori, acum sunt hotarat sa implic sentimente.

Sambata m-am intrebat daca gresesc si ezitarea mi-a creat remuscari rascolindu-mi trecutul.

Duminica m-am ascuns de tine. Am fugit cautandu-mi  ocupatii pe care deobicei nu le fac.

Astazi e iarasi luni si visele imi sunt din nou marete. 

Viata e un ciclu infinit de fapte. Sa nu pasesti mereu pe urmele batatorite  de aceleasi greseli comise in viata. 

Nu astepta sa se intample ceva, lasand timpul sa  aleaga pentru tine atunci cand ai o decizie de luat. Soarta le rezolva pe toate, insa le rezolva asa cum vrea  ea.

Nu te refugia in zile care seamana intre ele. Timpul nu e ciclic. Doar greselile se repeta!

Sa nu uit niciodata sa zambesc

A fost odata o zi de poveste primavaratica care mi-a nascut lacrimile in coltul ochilor si suspine in mijlocul inimii. A fost o zi care mi-a stins fortat  din suflet iubirea impingandu-ma spre singuratate. Mi-am jurat atunci, in anii ce au trecut, sa nu mai plang, sa nu mai oftez sa  nu mai sufar. Mi-am propus sa zambesc, mi-am impus sa  visez, mi-am dorit sa iubesc. Am creat astfel in tot ce inseamna eu, o dorinta de a iubi frumosul, o minune  de a   interactiona cu natura, o idee de a oferi peste tot si oricui are  nevoie, un zambet si un cuvant de voie buna. Am trait astfel fericit in fiecare zi, purtat de boarea multicolora si plina de miresme a primaverii. Am uitat ca in viata exista greutati si am lasat soarta sa decida in locul meu.

Pana zilele trecute totul a fost minunat. Pana acum cateva zile , soarele si soarta m-au iubit si prietenii mei au zambit alaturi de mine.

Ieri, m-am lasat prada amintirilor fara rost, inecandu-mi inima cu venin si sufletul cu negarea sortii.

Ieri am uitat ca traiesc si mi-am dorit sa fug de realitate.

Tot ieri am uitat ce inseamna frumosul.

Si ieri am crezut ca nu mai stiu sa visez.

Cu siguranta am gresit! Am fost fara sa vreau egoist! Viata e prea scurta ca sa stai sa plangi si sa te ascunzi, negandu-ti existenta!

Se  spune ca prietenul adevarat se cunoaste la nevoie. Mi-am amintit ca  am langa mine oameni care ma plac asa cum sunt - Oameni simpli si fara pretentii. Oameni care isi cauta si ei ca oricine rostul in viata. Oameni care au curaj sa viseze. Acesti oameni sunt prietenii mei! 

Sunt prieteni care m-au sunat, prieteni care mi-au scris si care m-au certat   pentru ca am uitat sa fiu vesel!

Va intrebam ieri daca am voie sa fiu trist. Daca am voie sa uit de toate si sa ma ascund in vitrina mea de gheata. 

Raspunsul a venit simplu, justificat si  unanim: NU! 

Nu am voie sa uit sa zambesc!

Nu am voie sa uit sa traiesc!

Nu am voie sa uit sa iubesc!

Sunt un om simplu care  inspira prin buna dispozitie  pe alti oameni simpli. Suntem cu totii intr-o legatura profunda agatati de un zambet  in schita sinistra pe care ne-o deseneaza soarta. 

Nu avem  voie, nici eu, nici voi sa uitam sa iubim/traim/zambim/si mai ales sa visam... 

Frumusetea vietii izvoraste din noi si  se scurge cu folos prin oamenii care ne sunt  alaturi. 

Frumusetea vietii mele vine de la oamenii care sunt fericiti alaturi de mine.

Voi zambi din nou, voi sfarma vitrina de gheata si voi continua sa visez la ceea ce imi rezerva soarta. Oricare din noi este un campion, oricare din noi are dreptul sa ridice un trofeu  deasupra capului si sa se simta invingator. 

Voi ridica intr-o buna zi  trofeul meu catre cer! Intr-o zi voi fi invingator.

Pana atunci traiesc, zambesc si iubesc! Fara pauza.

Cand traiesti cu adevarat nu ai nevoie de interferente, totul vine de la sine.

Daca ieri tineam in palme Timpul,   fara sa il las    sa treaca si fortandu-l sa se intoarca, astazi am doar un suras.

Fiti fericiti! Astazi tin in palme zambete... si le ofer pe toate catre voi!

Ascuns dupa mine...

In ultimele zile am fost foarte obosit. Am dat vina pe lipsa odihnei, pe nivelul prea mare de munca si pe  noptile pierdute din diverse motive. Pe masura ce a trecut timpul am invocat stresul. Nu  ma stresez de felul meu, nu imi fac griji pentru consecintele unei fapte care ar urma sa se intample altfel fata de cum as vrea eu. Apoi am invocat ca sunt  bolnav. Am inceput sa tusesc fortat,  la inceput sec si fara vlaga, apoi din ce in ce mai pronuntat si mai gros. Mi s-a parut ca imi curge nasul si chiar am reusit sa stranut de multe ori. Autosugestia mi-a provocat o mare durere de cap si o stare mai ciudata ca pana acum. Am dat vina apoi pe sarbatorile care se apropiau cu pasi repezi. Rude, prieteni, toti impreuna, au fost cateva zile in care  viata a mers dupa alt ritm fata de obicei. Si au trecut si sarbatorile. Nu sunt stresat, nu sunt bolnav si totusi nu ma simt bine.

 Astazi nu ma pot bucura de copacii care au inceput sa infloreasca, de pasarile care par sa imi cante dulce amarul pe crengile imbobocite, de adieri cu miresme care  mereu imi dezmierdau simturile. Pasarea pe ram suspina,  malinul nu vrea sa infloreasca, soarele se ascunde in norii mohorati pe care vantul i-a chemat sa-mi planga neputinta cu lacrimi reci de ploaie. Primavara stagneaza. 

Recunosc - sunt deprimat. Ma prefac ca nu imi pasa dar timpul trece sec pe langa mine si lasa urme adanci. Am refuzat iar sa iubesc, am incetat pentru o clipa sa  visez si m-am ascuns din nou in vitrina de gheata. Se apropie in viata mea o zi  pe care incep sa o dispretuiesc mai tare odata cu fiecare an ce trece. E ziua in care timpul mai marcheaza o primavara in calendarul vietii mele. Sunt trist si posac. Ma ascund de mine si tac. Timpul tace si el si trece mai departe. Ma feresc de lumina si fug ingropandu-mi sufletul in mister. Cobor catre abis si imi strig mut disperarea.  Nu vreau mila, nu cersesc indurare sau iubirea. Zilele astea nu vreau nimic... doar liniste si gandurile mele. 

Oare am dreptul sa tac? Am voie sa imi fac ordine in ganduri si sa ma trezesc intr-o oare care zi de  maine  precum mereu cu zambetul pe buze?

Noapte de Lumina

Noaptea Invierii Domnului ramane cunocuta in istorie ca noaptea in care tot poporul, fie el credincios sau mai putin credincios se duce la biserica sa ia Lumina. Am observat anul acesta o infuzie masiva de tineret. Nu are rost sa te intrebi ce cautau de fapt. Probabil jumatate din ei habar nu aveau de ce se aflau acolo sau ce ar semnifica macar pe jumatate aceasta sarbatoare; insa daca toata lumea merge, de ce nu ar merge si ei. Ideea e simpla - vii cu grupul preferat de prieteni, aprinzi lumanarea de la preot sau de la cine poti, canti de cateva ori niste versuri simple si apoi pleci cu lumanarea aprinsa spre casa sau spre clubul in care vei petrece.  Slujba de dupa nu e decat pentru persoane de varsta a a treia care  nu au altceva de facut acasa. 

Exista reguli care sunt absolut obligatorii si fapte care trebuiesca sa se intample in grupurile de tineri - intotdeauna va fi cel putin un telefon  care va suna tare cu melodie cat mai stridenta si de fiecare data persoana  va insista daca i se da ocupat. Deasemenea cel care va raspunde va vorbi suficient de tare pentru a  deranja persoanele direct implicate in ceremonie. Intotdeauna vor fi macar doi care se vor imbranci, vor rade la inceput pe infundate pentru a termina in hohote in final si se va folosi limbaj obisnuit "de cartier" fara nici o jena fata de locasul sfant in care se desfasoara slujba. 

Nu poti decat sa ignori toate astea, sa canti Invierea asa cum   cum simti, sa ai grija de lumanarea ta  sa nu se stinga si sa te gandesti la lucrurile bune care ar putea sa ti se intample de acum incolo.

Apoi, important e ca ajungem fiecare din noi cu lumina in case si cu sufletul impacat si plin de pace macar pentru noaptea care urmeaza.
Imi doresc ca in casele voastre sa fie sarbatoare si in suflete pace!

Hristos a inviat si sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

Destinatia nu conteaza

Era inca lumina cand am plecat spre casa. Soarele se juca cu mine  oglindindu-si razele in ferestrele blocurilor si printre crengile copacilor. Ma lasam distras, pasind doar pe dalele colorate de fasiile luminoase. Ascultam melodiile preferate la casti si lumea din jurul meu era neinsemnata. Oameni treceau pe langa mine in lumea lor, eu ma plimbam vesel in lumea mea.  Hoinaream de ceva vreme,  uitand sa am o destinatie precisa sau  ganduri insemnate. Ajuns la o intersectie, m-am oprit la un semafor. Rosu sfida cerul in amurg si  semaforul avea aceeasi culoare. De multe ori in astfel de situatii, in copilarie imi imaginam ca sunt la un concurs important si trebuie sa ajung primul pe partea cealalta. Acum aveam energie si ma miscam  de pe un picior pe altul. Secundele pareau interminabile si rosu intarzia sa se faca verde. Am devenit fara sa vreau nelinistit. In jurul meu o multime de oameni. Oare mai pot ajunge primul pe partea cealalta? Ii studiez fara sa vreau. Ma uit la maini, la picioare, cu ce sunt incaltati. Daca au baston sau copii de mana, daca au ceva de carat. Din departare o femeie intre doua varste se apropie in graba. Are mersul apasat si rapid in ciuda celor doua sacose pe care le cara in maini. Iata un concurent serios. Femeia e stresata si cu siguranta va traversa in fuga, nu din dorinta de a ajunge prima pe partea cealalta ci doar din dorinta de a se elibera de multime si a castiga timp in atingerea destinatiei dorite.

Mai sunt cateva secunde.  Pe strada  traficul e intens, masinile avand un ritm alert. Peste cateva secunde insa se vor opri toate  la simpla schimbare a culorii semaforului. 

Imi privesc concurentii din jurul meu. Sunt favorit sa ajung primul pe partea cealalta si doar femeia cu sacose ar putea sa imi rapeasca victoria. Continui balansul si jocul de picioare pentru a porni antrenat la momentul oportun. E aproape gata. Mai sunt cinci secunde... femeia si-a luat deja sacosele de jos si e pregatita si ea... patru... caut pe fata ei un zambet sfidator, sa imi pot da seama daca e sigura de victorie... 3... 2... 1... e verde!

O bufnitura ciudata si un tipat scurt. O frana prelunga si apoi alarma de la masina. In jur se aud freamate si sosoteli. Lumea care era la semafor isi face cruce si isi scuipa in san. 

"Doamne, Dumnezeule, ce nenorocire..."

Imi las privirea in pamant. Imi simt picioarele de gheata si inima parca a incetat sa-mi mai bata.  Langa mine e o sacosa plina cu bunatati, care a apartinut femeii grabite.  Imi fac curaj si pornesc  spre celalalt trotuar printre resturile desprinse din masina care a uitat sa opreasca la culoarea semaforului.  Am ajuns primul aici insa nu imi pot asuma victoria. Nu imi imaginam victime in micul meu concurs pueril. 

In viata nu e bine sa castigi pasind peste durerea celor pe care i-ai lasat in urma. Soarta te poate transforma oricand din invingator in invins.

Mereu ajung primul pe trotuarul de vis-a-vis, dar intotdeauna plec din linia a doua. Oricat as fi de distrat, indragostit sau obosit, intotdeauna ma asigur la traversarea strazii. Culoarea semaforului nu te protejeaza de motorul care refuza sa se opreasca la timp sau de soferul care omite sa opreasca motorul. 

Viata e prea pretioasa pentru a o sfida traversand strada in viteza. O clipa de atentie in plus nu e o clipa pierduta. O secunda de asteptare e o investitie in viata insasi.

Fii prudent - nu te costa nimic!

Colt de rai cu lalele

Un bulb de lalea dormita linistit sub pamantul inca rece. Alaturi, scapat din festinul unor rozatoare, o samanta de scandal cu cap de buruiana se gandi sa tulbure linistea din cotlonul intunecat. 

"Auzi, draga, tu cine esti si cat mai stai pe aici?"

"Eu sunt un bulb de lalea  si inca  mai dorm, pentru ca pe pamant nu a rasarit soarele."

"Ba a rasarit, e chiar caldut, numai bine sa imi intind frunzele si tulpinele atat cat  tine gradina. Iar tu, ar trebui sa iti cauti alta  locatie. Asta e gradina mea si  trebuie sa stii de la inceput ca daca ai sa rasari vreodata din pamantul asta, am sa te sufoc pana sa te  mai gaseasca soarele."

Buruiana se grabi astfel sa isi intinda primele brate si cat ai clipi din ochi, micuta hruba de sub pamant se umplu de un paienjenis intreg de radacini tinere de buruieni. Bulbul de lalea se simtea stingherit si sufocat insa isi continua linistit hibernarea in coltisorul sau. Timpul sau nu venise inca. 

Pe pamant, adieri de primavara stergeau ultimele urme ale iernii de prin colturile cele mai ascunse. Soarele isi pregatea razele calduroase si pasarelele vesteau florilor ca e momentul sa infloreasca.

Bulbul de lalea tresari  vesel si un firicel verde ii zambi de sub mustati. Vrejul  tanar se intinse strapungand pamantul in cautarea  razelor mult visate. In scurt timp ajunse la suprafata insa razele calduroase nu erau acolo sa il mangaie. Oare se inselase? Nu era inca timpul lui sa infloreasca? Ba nu, rasarise la timp, insa vecina buruiana era  deasupra lui si ii zambea sinistru.

"Ti-am spus ca asta  nu e gradina pentru tine. Daca tot ai rasarit, acum stai si te usuca in umbra mea. Soarele nu va ajunge niciodata la frunzele tale."

 Firavul fir de lalea isi simtea primavara departe si credea acum ca viata lui se va sfarsi inainte de a incepe. Totul parea pierdut  si frunzele mari de deasupra lui ii  ofereau fiori de gheata.

Geo se intoarsese acasa in vacanta si prima ei grija a fost sa dea o raita prin gradina. Ii era atat de dor de gradina ei  plina de flori. De cand plecase la scoala nu a mai avut timp sa se ocupe  de casa. Micul ei colt de rai din anii trecuti era acum doar un petic de pamant intesat de buruieni.

Adierea ca o boare ii flutura in par. Miresme  de pomi infloriti si  triluri vesele de pasarele ii rascolira amintirile. Nu mai era timp de pierdut. Lucrurile bune se  fac la timpul lor. Amanarea era de prisos. Mainile se afundara in desisuri si degetele sale fine stiau ce sa rupa. Fiecare fir de planta necunoscuta era smuls din radacina si aruncat gramada. Soarele ii picta culori in obraji si-i picura broboane de sudoare pe frunte. Geo insa muncea vesela si canta precum pasarile de pe ram. Gradina ei avea sa fie mai frumoasa ca intotdeauna. 

Laleaua statea acum  dreapta, inalta si dintre frunzele sale zambi un boboc. Privi in jur fericita  si descoperi   la mica distanta alte surate de ale ei.  Toate la fel de vesele si inalte si cu boboci gata sa infloreasca. Soarele le dezmierda cu raze blande si adieri  calde au dus mai departe vestea -  pamantul respira curat si gradina redevenise  coltul de rai de alta data.

Nu e razboi sa ma omoare pe mine!

In jurul meu e fum si tipete se aud din toate zarile. Orizontul cu  strafulgerari  sporadice de la detonari mai mult sau mai putin intamplatoare, imi lumineaza fata precum blitul la fotografii. Prin mine parca trec fara graba oameni sau ce a mai ramas din ei - suflete cu resturi de trup si ganduri ravasite. Razboiul i-a atins pe toti si nu a iertat pe nimeni. Cladiri darapanate stau sa cada peste cele cazute deja, copaci smulsi din radacini in locuri ce candva erau parcuri cu verdeata - nimic nu isi mai are rostul firesc. Copiii privesc inaltul cerului fumuriu de sub cartonul pe care l-au tras peste corp drept patura, visand la o stea. Paturi nu mai exista de mult. Acoperisurile au ars si ele. Coltul de paine este azi masa imbelsubata pentru toti. Aici nu exista diferente. Focul si ceata mistuie lumea si durerea se rasfrange  tremurand printre dinti. Frica suiera pe la colturi sub forma de  zarva si alice.

 Mie nu imi este frica! E simplu sa mori si sa te eliberezi de toate. Durerea gloantelor si a schijelor te pot lasa mut sau orb, insa nu te omoara intotdeauna. Cel care scuipa foc acum te tine in viata ca sa platesti din pacatele celor pe care nu ii cunosti dar care te-au adus in starea in care te afli.

Eu nu mor! Stau aici langa lumea trista care s-a obisnuit cu soarta. Eu nu plang, doar vorbesc catre voi ca sa nu uitati ca multi dintre noi suntem norocosi de viata pe care o avem si totusi nu suntem multumiti de ea.

Eu scriu astazi despre durere si voi ma cititi sau ascultati la un cico zambind la frumusetile vietii.

Nepasarea e trista si ignoranta e oarba. Lumea se uita la mine si vede razboiul departe.

Sunt un actor intr-o vitrina. Sunt un desen animat depinzand de un deget care anima butonul de la telecomanda. Ma vezi, nu ma vezi, Azi sunt aici. Maine nu am sa mai fiu. Viata ta merge inainte si a mea pentru tine e dincolo de ecranul televizorului. Astazi imi iau adio de la voi,  fara sa fiu ranit de patima razboiului.

...

Asa as vedea eu lucrurile daca as fi reporter de razboi pentru televiziune.

Ceea ce am scris este doar o viziune personala.

Acest articol il dedic memoriei celui care a fost Jurnalistul Mile Carpenisan.