Cu o zi înainte

De vreo doua zile stau şi calculez. Număr, socotesc, adun, scad şi tot cu virgulă dă. Calculul e simplu, chiar banal aş putea spune. Nu greşesc nicăieri, am aceleaşi necunoscute şi totuşi rezultatul e altul faţă de cel care ar trebui să fie. Am căutat răspunsurile în cărţi, am navigat pe internet, am expus gravitatea situaţiei printre cunoscuţi. Nimic. Unii se feresc, alţii dau impresia că nu le pasă, iar cei mai mulţi dintre ei au aceeaşi dilema ca si mine. Voi ce spunneti in cazul ăsta?

Miercurea fără cuvinte

Mie îmi place albastrul. Albastrul senin şi zmeul fără umbră ce zboară liber  către nesfărşit. Mă atrage infinitul şi dorinţa de a pluti. Preluând tema de la Pandhora voi încerca să  exprim în fotografii tot ce nu se poate exprima în cuvinte. Astăzi seninul albastru şi libertatea întruchipează zmeul ce zboară nestingherit.

Carpe Diem

Nu poţi niciodată să scrii tot ce îţi trece prin minte. Nu reuşeşti să-ţi aşterni pe hârtie toate visele. Uneori îţi lipseşte coala albă, alteori ai rămas fără mină la pix sau stiloul îţi pare atât de obosit. Câteodată ţi-e greu poate să deschizi calculatorul şi să laşi lumea să cunoască ideile tale. Alteori ai vrea să suni o persoană dragă să-i împărtăşesti un vis, să-i spui o poveste…

Învăţături necesare

Forţat de împrejurările serviciului la care lucrez în viaţa reală, mi-am neglijat involuntar viaţa virtuală. Am omis dimineaţa să îmi mai deschid laptopul pentru ştiri şi bârfe, am uitat să îmi verific mesajele primite pe mail şi mai ales nu am reuşit să îmi acord timpul necesar pentru a scrie aici. Zilele lungi de munca le-am finalizat târziu în noapte cu reprize scurte de somn ce nu se întindeau niciodată dincolo de răsăritul soarelui. Fără să mă plâng de prea multă treabă sau de oboseală, ieri când m-am trezit am încercat să caut şi să îmi notez învăţăturile care se pot trage după un maraton de muncă forţată.

Tot răul spre bine

Multumesc pentru fotografie

Există zile triste? Există momente care par să-ţi sfideze zâmbetul de pe buze şi buna dispoziţie? Apar uneori clipe în care optimismul pare neînsemnat şi umbrit de  problemele negre ce îţi ies în cale? Îţi aminteşti frecvent de legile lui Murphy care spuneau că “tot ce începe rău se termină şi mai rău”?. Ce ar trebui să facem? Să clacăm? Să ne resemnăm? Să plecăm capul şi să ne acceptăm necazurile blestemându-ne soarta?

De zece ori Da!

Ce faci în fiecare zi ca să fii motivat? Ce te ridică din pat dimineaţa şi îţi aşterne zâmbetul pe buze? Ce te poartă pe cărările serii ca să adormi cu dragostea în gând? Cu siguranţă fiecare din noi avem diverse răspunsuri pregătite pentru aceste întrebări. Garantat există motive şi argumente pentru care îţi trăieşti viaţa diferenţiat faţa de oamenii care te înconjoară. Eşti unic în felul tău? Îti permiţi să zâmbeşti chiar dacă viaţa ezită să-ţi surâdă? Cu siguranţa există motive. Şi nu numai unul. Ce spuneţi de zece?

Săraci şi totuşi atât de bogaţi

Povestea de mai jos nu îmi aparţine. A ajuns la mine din bunăvoinţa unui om deosebit. Nici nu ştiu dacă aş fi demn să scriu o astfel de întâmplare. Mă doare şi mă face să mă simt neajutorat. Mi-am permis să o adaug aici ca o lecţie de viaţă, cu mulţumiri autorului in faţa căruia m-aş inclina dacă aş avea onoarea să-l cunosc. Finalul m-a cutremurat şi m-a făcut să realizez ce loc infim ocupă bunul simţ şi modestia în ţara noastră. Citiţi şi trageţi concluziile la final:

Fii învingător!

S-a dus o lună. Mai sunt unsprezece. Ce repede trece timpul! Să te întreb ce ai făcut? De ce nu ai realizat nimic? De ce stai şi numeri zilele când ştii că ai atăt de multe lucruri de pus la punct? Îţi lipseşte curajul să lucrezi la dorinţele tale? De ce eziti să trăieşti clipa? De ce nu ai tăria să te ridici şi să speri? Unde îţi este caracterul şi ce te opreşte  să îţi realizezi visele?

Furtuna din suflet

Liniştea din jur nu anunţa nimic bun. Din postul său  îşi arcui simţurile în speranţa că un sunet va trăda universul dându-i de ştire unde se află. Cerul acoperit părea de smoală şi apa de sub el era precum cerul. Din vârful catargului nu se desluşeau nici măcar valurile care loveau vasul cu putere. Liniştea era frate bun cu scârţâitul velelor şi cu navigarea în derivă. De săptămâni întregi, vasul plutea stingher în voia apelor şi pământul întârzia să le iasă în cale. În cabină, colegii lui dormeau încuiaţi de frica stafiilor şi teama de apă îi cuprinse pe toţi. Trebuiau să găsească pământ în cel mai scurt timp, altfel nebunia i-ar fi  răpus curând. Noaptea punea zăvorul pe uşă pentru a evita surpriza ca cineva să se arunce din neştire în mare. Se urca apoi  în vârful cel mai înalt în speranţa că va descoperi tărâmul mult visat… Furtuna porni pe neaşteptate. Prima rafală de vânt lovi catargul şi îl dezechilibră.

Între respect şi disperare

Multumesc pentru fotografie, Anca!

În Piaţa Unirii porumbeii s-au risipit la primele ore ale dimineţii. Nu e loc de ei astăzi aici. S-au ascuns pe sub drapelele uriaşe ce îmbracă faţadele blocurilor din jur. Parcă e un semn că lucrurile nu  se vor desfăşura după ordinea lor firească. Ora e destul de înaintată şi pregătirile sunt ca deobicei întârziate. Oamenii de rând s-au adunat repede în ciuda  frigului de afară şi cu câteva minute înainte de startul ceremoniei mulţimea e deja nerăbdătoare. Nu e linişte. De fiecare dată înaintea furtunii e linişte. Dar astăzi nu! Lumea e pregătită de luptă!

Despre nimic

Se intâmplă uneori să fiu lipsit de inspiraţie. Să stau pierdut în faţa foii albe şi să privesc un punct imaginar ce zburdă pe hârtie. Încerc să îl urmăresc, să îl prind şi să îl desenez în litere construind cuvinte simple sau măcar complexe, amestecându-le apoi în idei şi materializând povestea. Însă nu în fiecare zi reuşesc să prind punctul. O astfel de zi e astazi. Scriu, şterg, desenez, mâzgâlesc, imi necajesc punctul cu pixul formand nimicuri. Fac orice înafară de a lega cuvinte. Îmi lipseşte concentrarea care naşte ideea. Cuvintele de pe foaie nu mai au căldura de altădată. S-au aliat cu iarna rece şi vor să mă lase în frig. Sunt oare pierdut?

Frânturi dintr-ale mele

Ce se mai întâmplă prin viaţa mea? Simplu şi dincolo de poveşti? Banalităţi, domnule, banalitati. Aparent nimic, teoretic multe. Din întâmplările ultimelor zile am să aleg doar două aspecte care au ieşit practic din comun.  Situaţii diferite, consecinţe diferite, morală pe măsură pentru fiecare situaţie in parte:

Dragoste de frate

Era o vreme, după anii 90 când pasionaţii de maşini erau înebuniţi de maşinile străine. Dacă România Epocii de Aur cunoscuse înafară de celebra noastră Dacia doar vechea  Lada sau bătrânul Moskvici, noua eră postdecembristă a adus odată cu ea şi valul maşinilor de lux din  ţările vestice. Astfel, au aparut ca după ploaie o multitudine de autoturisme necomercializate până atunci în ţărişoara noastră. Fenomenul menţionat nu avea cum să nu treacă neobservat în familia  strămoşilor mei, neam de şoferi din tată în fiu, marcând o nouă povestioară ce îi face pe aceştia demni de Cartea  de Aur a Umanităţii ca şi Artişti Anonimi ai Umorului (ca şi în istorisirea precedentă pe aceeaşi temă, vă rog să nu mă credeţi pe cuvânt).