vineri, 18 noiembrie 2011

Dorințe împlinite


Azi am avut o zi proastă. Dimineața a început devreme cu o cafea rece și slabă. Ineficientă pentru energia unei zile ce se anunța deja obositoare. Soluția nu părea la îndemână și ziua a continuat cu o stare de constrângere ce ducea  la un sentiment de inutilitate. Ai simțit vreodată că nu ești bun de nimic? Că orice ai face e împotrivă voințelor tale și totul îți va ieși pe dos indiferent de cât interes îți vei da? Așa am pățit eu astăzi. Și faptele aveau să-mi definească o zi total anormală.

 M-am trezit cu o poftă de lapte. Laptele e important în alimentația omului și nu ar trebui să lipsească din frigiderul niciunei familii. Cu toate astea, la noi în casă se bea rar și uneori se strică în frigider mai mult din ignoranță. Însă azi îmi doream să îl am, să îl savurez și să mă bucur de spuma fierbinte a unui pahar încălzit chiar și în cuptorul cu microunde. Mi-am propus să îmi cumpăr în drum spre servici și să îl savurez la masă de prânz. Ziua mi-a fost agitată și problemele au curs fără încetare căutând să mă stoarcă de soluții. La amiază am realizat că nu am ajuns să îmi cumpăr laptele visat, cu toate că îi simțeam gustul și suspinam de pofta nebună ce o aveam. Și munca a fost neîntreruptă apoi. Probleme nebănuite, surprize neplăcute și tot felul de nimicuri care au dus în final la concluzia că ziua mi-a fost un dezastru. În noapte târziu, când am hotărât să oprim munca pentru a o lua mâine de la capăt, am plecat spre singurul magazin pe care îl mai știam deschis, cu dorința neîmplinită și speranța arzătoare de a găsi lapte. Ca niciodată însă, magazinul era închis înainte de vreme și ultima șansă de a-mi savura paharul cu lapte se risipise în ceața rece ce se lăsa peste oraș. 
Spre casă apoi, m-am îndreptat fără vlagă, sfârșit de oboseală și lipsă de chef. Fără poftă de viață, fără speranță în suflet, doar cu ideea preconcepută, că astăzi  am fost ghinionist.
 Dă-l încolo de servici și de probleme, tot ce îmi doream era un banal pahar cu lapte...
 Ce viață ducem noi în ziua de azi dacă evităm sau uităm să ne satisfacem cele mai mici și până la urmă, primordiale pofte?
  Și acasă fiind, în întunericul obscur ce desena umbre pe masa din bucătărie, am zărit sticla. Era sticla de lapte. Fără să știe, fără să-i spun, fără să aibă habar de ziua pe care am avut-o, mama mea dragă a cumpărat astăzi lapte și mi l-a lăsat pe masă să-l văd: poate îmi trebuie, poate printre altele, am poftă să beau un pahar.
 Atunci am uitat de toate.  Nimic nu a mai contat din greutățile de peste zi. Mâine mă duc să o iau de la capăt, pentru că astăzi a fost o zi fericită. Paharul ăla de lapte, în fapt,e o simplă banalitate, însă pentru mine a reprezentat deznodământul fericit al unei zile nesatisfăcătoare.
 Universul e într-o continuă mișcare și tot ce se întâmplă în el e într-o conexiune perfectă. Nimic nu e la intmplare, chiar dacă lucrurile banale par simple coincidențe. Astfel în viață e deajuns să ceri ca să fii auzit. E deajuns să-ți dorești și dorința îți va fi împlinită. 
Nu-ți pierde speranța nicicând, întotdeauna visele îți pot deveni fericite, pentru că un lucru mic poate însemna mereu o mare realizare. În ciuda faptului că morala ar putea fi: "€œbeti lapte pentru o zi bună”, concluzia e de fapt alta, o idee pe care o repetăm în fiecare zi:  fericirea vine mereu din lucruri mărunte.


18 comentarii:

Melly spunea...

Cu sentimentul de inutilitate ma ciocnesc si eu uneori si atunci realizez ca mi-am gresit drumul in viata: nu in spatele unui birou e locul meu, ci acolo unde ce am mai bun in mine are pret! Insa ... e prea tarziu!

Anonim spunea...

si eu am avut azi o pofta nebanuita de a bea lapte, eu care nu beau de fel. asa ca mi-am pus 2 cani si le-am baut :D
o fi fost ceva in aer de ne-a lovit pe amandoi :))

Tudor Enea spunea...

Melly - niciodata nu e prea tarziu.
intotdeauna mai e timp de a reveni la ceea ce e mai bun. Iti multumesc.

Tudor Enea spunea...

alice - se spune ca organismul cere uneori anumite substante/vitamine. Creierul traduce lipsa vitaminelor in imagini ale unor anumite alimente. Astfel, daca aveam nevoie de calciu ca sa ne revigoram, mintea noastra a cerut lapte. :) Multumesc.

Ioana spunea...

Frumoasa coincidenta, mi se mai intampla si mie chestii similare din cand in cand, se poate spune ca ti-a salvat ziua, nu? :-)

Tudor Enea spunea...

Ioana - cu siguranta mi-a salvat ziua, Dupa primul pahar cu lapte m-am simtit ca un bebelus, lipsit de griji si fericit. iti dai seama ca am baut singur aproape toata sticla:)). Multumesc.

Lavinia Dance spunea...

"Ai simțit vreodată că nu ești bun de nimic?" de multe ori.


fericirea vine din lucruri marunte, aai perfecta dreptate, si cred ca asta este si motivul pt care nu observam niciodata lucrurile marunte.

Tudor Enea spunea...

£avi H. - cred ca ignoram constienti lucrurile marunte. Asteptam fiecare din noi sa ne loveasca fericirea intr-o mare iluzie supranaturala... Complicata viata noastra, nu? Nici pe departe:)) Multumesc mult.

DOAR NOI spunea...

Intotdeauna e bine sa ai grirja ce iti doresti ca se pot implini. :)

Bucurii si zambete...

Toate tristetile sunt date cu rostul de a aprecia momentele fericite.:)

Tudor Enea spunea...

Claudia - mi-a placut ce ai spsu. Multumesc frumos. Seara minunata!

Sophie spunea...

de lapte simplu nu prea mi se face pofta, in schimb de fidea cu lapte...; sper ca wkd o sa-ti incarce bateriile

Tudor Enea spunea...

Sophie - fidea cu lapte suna atat de bine:) In week end lucrez, insa am sa gasesc o modalitate de a imi incarca bateriile:) Iti multumesc mult. Un sfarsit de saptamana deosebit!

Anonim spunea...

Adevarul e ca sunt uneori unele zile inca iti doresti sa dormi...sa dormi si sa tot dormi....sa te trezesti in alta zu cu mai mult noroc

Max Peter spunea...

Este formidabil cât de mult poate să însemne un gest mic, neînsemnat!

Dan spunea...

Zile proaste avem toti. Eu cred ca sunt campion de câteva luni. Dar daca ziua este vineri, e bine. urmeaza weekend-ul. Si eu beau lapte sau lactate, în fiecare zi. Vorbeam cu un chinez care mi-a spus ca exista civilizatia laptelui si a orezului. Mi-am dat seama ca niciodata n-am mâncat / baut lactate la chinezi (acasa, restaurant...). Se spun tot felul de chestii despre bolile pe care le da laptele si pe care Extremul Orient nu le are. Sau sunt foarte rare. Am încercat fara lapte dimineata. Nu merge.

Solidaster spunea...

Salutare,acum dorm linistita ca,ti.ai baut lapticul,dupa o zi stressanta.Acum serios,un simplu gest,poate face cu adevarat diferenta.O seara frumoasa.

Tudor Enea spunea...

Pcinta Vlad - banner-ul este deja pe blogul meu. Mult succes.

Cypy - stiu si eu cum e cu zilele alea. INsa ma tot pacalesc de ceva ani buni ca maine poate dorm si eu:)) Multumec.

Max Peter - cu adevarat. Multumesc.

Dan- te salut. INteresanta teoria ta. Revenind la morala cu laptele, cred ca toti ar trebui sa-l consumam mai des. INsa pe cel natural de preferinta:) Iti multumesc mult. Toate bune.

Solidaster- aseara cand mi-ai scris tu imi bausem lapticul de mult si eram gata:))) Multumesc mult.

elena marin-alexe spunea...

Dar chiar mi-ai facut pofta de lapte cu orez si scortisoara,...caci asta imi place mult Tudore.