Noua mea carte: Iubesc. India mea

Vă prezint în premieră coperta noii mele cărți intitulată: ”Iubesc. India mea”
Lansarea va avea loc în preajma Crăciunului la o dată pe care o voi anunța ulterior.

Noi fotografii cu cartea dar și povestiri desprinse în premieră din paginile ei, vor aparea aici în zilele următoare.
Până atunci, începând de astăzi, un număr limitat de volume este disponibil pentru comandă online înainte de lansare.
Nu ezitați să mă contactați pentru detalii.

Vă mulțumesc!

Un fel de fericire

Am început de curând să merg prin mahala, făcând un sondaj de opinie cu privire la nivelul de trai și gradul de satisfacție a vieții. E incredibil ce rezultate am. Pe lângă faptul că merg printre ei și intru în casele lor, minunându-mă de ceea ce văd, descoperindu-le viața, totul e fantastic! Experiența e imensă, iar ceea ce aflu e aproape de neimaginat. Oameni trăind grămadă câte patru, cinci sau chiar mai mulți într-o singură cameră, fără mobilier, doar cu rafturi săpate în perete, având ușile și acoperișul de metal, fixat cu pietre mari, peste patru pereți de cărămidă arsă; oamenii ăia, cu hainele rupte și decolorate se consideră fericiți!

Din adolescenţă

Şi dacă tot am început anul într-o perspectivă poetică, se pare că am să păstrez pentru un moment linia versificată, amintindu-mi astăzi de o poezie pe care am scris-o la finalul anilor 90. Nu ştiu prin ce minune am regăsit-o, însă mă bucur că încă există. 

...de poveste

Şi dacă râuri de cuvinte curg nestingherite printre pagini de carte, atunci, alături de gânduri şi clipe, se vor transforma cu toate în sentimente ce vibrează necontenit în sufletul fiecărui cititor. Astăzi, un nou volum al Antolgiilor Amprente literare a prins miros de cerneala proaspată ieşită de sub tipar.

Respir adânc

Încăperea în care am intrat era ca o cabină de lift. Nu ştiam de ce intru acolo, motivul nu părea deloc important. Înăuntru, pereţii erau din pal, acoperiţi cu o vopsea albă şi netedă. Tavanul era aproape, apăsător, iar un bec difuz răsfrângea peste noi o lumină rece.

- Ai să vezi, sus e mai cald, răsună o voce sinistră, în timp ce uşa cabinei se trânti în spatele nostru.

Până să vorbească nici nu am ştiut că nu eram singur. Omul, mai înalt decât mine, nu încăpea pe de-a întregul în lift şi din această cauză stătea ghebos şi cu capul înclinat.

Din neatenţie

Să fi fost ȋncă ȋntuneric afară şi prin perdea nu răzbătea decât raza unei luni palide dintre nori, direct pe podea, la marginea patului ȋn care mă aflam. Ȋntr-un hotel departe de casă, dormeam acum pe burtă, cu capul amestecat printre vise şi penele din perna ce părea albastră. Noaptea fusese lungă şi agitată ȋn multe feluri şi aproape târziu m-am retras hotărât să mai prind câteva ore de somn. Am tresărit atunci, fără să ştiu de gândul mi s-a ȋnspăimântat sau visul doar mi s-a oprit din derularea sa necontrolată.